Home / Politica si... / Conflict / Reașezare a forțelor în conflictul din Ucraina: armata preia controlul în Slaviansk, iar separatiștii pro-ruși se regrupează la Donețk

Reașezare a forțelor în conflictul din Ucraina: armata preia controlul în Slaviansk, iar separatiștii pro-ruși se regrupează la Donețk

Petro PoroshenkoTrupele ucrainene au recâștigat controlul asupra orașului cheie Slaviansk, aflat în estul țării, după ce separatiștii pro-ruși au deținut controlul asupra orașului timp de trei luni, acesta fiind probabil unul dintre momentele cheie în lupta pentru independență a Ucrainei, informează The Guardian.

Orașul Slaviansk reprezintă unul dintre cele mai importane centre de armament din Ucraina.  Pe data de 6 aprilie acesta a fost ocupat de separatiștii pro-ruși și a devenit un punct important de rezistență al insurgenților.

Petro Poroshenko, președintele Ucrainei, a ordonat ridicarea steagului național pe clădirile publice din tot orașul. ”Rezidenții locali predau forțelor guvernamentale armele abandonate de către rebeli.  Aceasta este dezarmarea despre care vorbeam când am dezvăluit planul de pace pe care îl am pentru rezolvarea situației din est”, a declarat acesta.

Forțele guvernamentale au reluat ofensiva împotriva rebelilor la începutul acestei săptămâni, după ce Poroshenko a permis încetarea treptată a focului. Separatiștii au pierdut un tanc și un vehicol armat în încercarea de a pătrunde printre liniile ucrainienilor, însă au fost nevoiți să se retragă spre Krematorsk. Aleksandr Borodai, auto-numitul lider al Republicii Populare Donetsk, a declarat: ”Datorită superiorității numerice a inamicului oamenii noștri au fost forțați să își abandoneze pozițiile”. Între timp, în cursul zilei de duminică, au apărut informații potrivit cărora separatiștii pro-ruși s-au regrupat în orașul Donețk, capitala regiunii Donbass.

Ucraina, care a pierdut peste 200 de soldați de la începutul conflictului, a concentrat un număr ridicat de forțe armate în jurul orașului Slaviansk, ce are o populație de peste 130.000 locuitori. Orașul a fost  abandonat de peste jumătate din rezidenți, de când a izbucnit conflictul, fiind în mare parte deconectat de la apă și suplimente de energie.

Poroshenko a lansat vineri un apel la discuție către comandanții forțelor rebele iar Rusia speră la o încetare a acțiunilor violente în urma cărora s-au înregistrat peste 470 de decese. Solicitarea președintelui trebuie însă confirmată fie de către Moscova, fie de către Organizația de Cooperare și Securitate în Europa.

Despre Marilena Veronica Ene

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *