Home / Politica si... / Conflict / Forțele guvernamentale ucrainene câștigă teren împotriva rebelilor pro-ruși, iar tensiunile dintre Occident și Rusia cresc

Forțele guvernamentale ucrainene câștigă teren împotriva rebelilor pro-ruși, iar tensiunile dintre Occident și Rusia cresc

russia-v.-ukraine-1Criza ruso-ucraineană continuă și după șase luni de la izbucnire. Manifestările rebelilor au început în Ucraina la jumătatea lunii aprilie, la două luni după înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, și la o lună după anexarea peninsulei Crimea de Rusia. Între timp, armata ucraineană pare să facă progrese în lupta împotriva separatiștilor de la instalarea în funcție a președintelui Petro Poroșenko, în luna mai, și de la evenimentul de pe 17 iulie, când o aeronavă a companiei aeriene Malaysian Airlines s-a prăbușit la granița dintre Rusia și Ucraina și toți cei 298 de pasageri și-au pierdut viața, scrie Reuters.

Toate eforturile de a pune capăt pe cale diplomatică conflictului ruso-ucrainean și celei mai mari dispute dintre Kremlin și Vest de la încheierea Războiului Rece în 1991 par a fi în zadar până în momentul de față. Prim-ministrul britanic, David Cameron, consideră că NATO trebuie să își revizuiască legăturile cu Moscova: „După șase luni de criză, trebuie să ne punem de acord asupra unor măsuri pe termen lung pentru a ne îmbunătăți abilitatea de a răspunde oricărei amenințări în timp util, să le oferim siguranță acelor aliați care se tem pentru securitatea propriei țări și să combatem orice agresiune din partea Rusiei”, a scris acesta într-o scrisoare adresată secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Și președintele american, Barack Obama, și-a manifestat frustrările, vineri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Vladimir Putin. Acesta a declarat pentru reporterii Reuters: „Statele Unite au făcut tot ce le-a stat în putință, au mers până la pragul izbucnirii unui război, ca să îl convingă pe Putin să pună capăt războiului pe cale diplomatică. Însă unii oameni pur și simplu nu acționează rațional și pe baza intereselor lor pe termen mediu sau lung.”

Statele Unite și Uniunea Europeană au impus noi sancțiuni economice asupra Rusiei în cursul săptămânii trecute, ca urmare a eșecului lui Putin de a-și folosi influența pe care o deține asupra separatiștilor ucraineni pentru a înceta focurile de armă din regiunea predominant rusofonă din est.

În schimb, Putin neagă aprovizionarea rebelilor cu arme și acuză Vestul că duce o politică de restricționare împotriva Moscovei, folosindu-se de ideea unui nou război rece pentru a îngrădi influența pe care Rusia o are la nivel global. Ministrul de externe a atacat recent UE, acuzând-o că are „standarde duble”: pe de-o parte impune sancțiuni asupra sectorului de apărare rus, iar pe de altă parte, în secret, pune capăt restricțiilor de vânzare de echipament militar Ucrainei. „Facem din nou apel la colegii din UE să se ghideze după principii logice și nu să facă ceea ce dictează Washingtonul”, a declarat aceasta, punând la îndoială „scopurile politice incerte” ale UE.

Despre Volina Șerban

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *