Home / GeopoliticALL / Asia-Pacific / Fosta lideră a guvernului din Thailanda, arestată la o zi după lovitura de stat a armatei

Fosta lideră a guvernului din Thailanda, arestată la o zi după lovitura de stat a armatei

Armata thailandeza a reţinut-o pe fostul prim-ministru al ţării, Yingluck Shinawatra, în cursul zilei de vineri, după ce aceasta a fost convocată pentru discuţii la o zi după ce armata a înlăturat guvernul provizoriu printr-o lovitură de stat. Acţiunea armatei a fost necesară consolidării controlului asupra ţării şi pentru realizarea unor reforme indispensabile înainte de alegeri, potrivit declaraţiilor şefului armatei, generalul Prayuth Chan-ocha, citat de Reuters.

Prayuth a anunţat lovitura de stat după ce facţiunile rivale au refuzat să cedeze teren într-o luptă pentru putere care se desfăşoară între regalişti şi guvernul populist al lui Yingluck Shinawatra, conflict care a afectat grav economia statului. Atât Yingluck, cât şi sora şi cumnatul său au fost arestaţi, însă reprezentaţii militari susţin că în mai puţin de o săptămâna aceştia vor fi eliberaţi, până când problemele cu care se confruntă ţara vor avea o soluţie. Locul în care sunt reţinuţi aceştia nu a fost făcut public, iar telefoanele detinutior au fost confiscate din motive de siguranţă. 

Yingluck Shinawatra provine dintr-o familie bogată, fiind sora unui fost magnat al telecomunicaţiilor care la rândul său a fost premier al Thailandei – Thaksin Shinawatra. Acesta a fost înlăturat de asemenea din funcţia de prim-ministru în 2006, tot în urma unei lovituri de stat. Yingluck s-a bucurat de susţinerea cetăţenilor cu o situaţie materială precară, însă a obţinut rapid ura regaliştilor. Modul în care premierul a fost arestat nu este foarte clar, singurele informaţii ştiute fiind că ea a ieşit în oraş să ia prânzul, iar acolo se presupune că a avut loc o întâlnire cu generalul armatei Prayuth Chan-ocha, mai multe maşini blindate fancadu-şi apartia la scurt timp. Prima femeie care a devenit premier al Thailandei, în 2011, a fost obligată se renunţe la funcţia de prim-ministru pe data de 7 mai 2014.

Şeful armatei a declarat: “Trebuie să avem reforme economice, sociale şi politice înainte de alegeri. În cazul în care situaţia se va calma, noi suntem gata să restituim puterea oamenilor.” Pe lângă arestarea fostului premier, armata a mai reţinut cel puţin alte 35 de persoane, care, potrivit reprezentanţilor militari au adus injurii la adresa monarhiei. După declaraţia postată pe un site de socializare al unui fost ministru al educaţiei din guvernul lui Yingluck, “o lovitură de stat nu va face decât să înrăutăţească situaţia. Preluarea puterii nu este o cale de ieşire”, armata a decis să cenzureze televizunea şi radioul. Şase dintre posturile de televiziune nu primiseră sâmbătă seara acordul să poată emite din nou. De asemenea, canalele de ştiri internaţionale au fost interzise.

Secretarul de stat american John Kerry a declarat că pentru aceasta lovitură de stat, aliaţii săi nu au nici o scuză, atâta timp cât efectele sunt doar unele negative. Washington-ul a făcut o revizuire aspră a ajutorului pe care SUA îl oferă Thailandei, iar vineri Departamentul de Stat al SUA a retras 3,5 milioane dolari din ajutorul militar pe care îl oferea Bangkokului. Departamentul Apărării din SUA a declarat că dialogul dintre generalul armatei SUA ,Raymond Odierno, şi Prayuth a avut o formă cosntructiva. Tot ceea ce americanii au cerut a fost o revenire la principiile democratice cât mai curând posibil.

Protestatarii anti Thaksin au cerut modificări electorale, care spun ei, ar pune capăt tututor conflictelor. Toate alegerile din Thailanda au fost câştigate începând cu 2001 de Thaksin Shinawatra sau formaţiunile sale politice. Între timp, economia Thailandei s-a contractat cu 2,1% de la începutul anului 2014, în special din cauza tensiunilor care au alungat turiştii şi au diminuat încrederea investitorilor, alimentând temerile privind începutul unei recesiuni nedorite de societate.

Despre PoliticALL

Vezi și

Reglementarea accesului la rețeaua „world wide web” sau sfârșitul Internetului așa cum l-am cunoscut până acum

Material realizat de Miruna Toma Rețeaua globală care presupune acces garantat la toate resursele informative …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *