Home / Politica si... / Drepturi / Spania renunţă la rolul de justiţiar internaţional pentru apărarea drepturilor omului

Spania renunţă la rolul de justiţiar internaţional pentru apărarea drepturilor omului

justice-smaller4Camera Deputaților din Spania a votat o lege prin care se limitează puterile judecătorilor spanioli de a urmări cazuri penale din afara țării, relatează The Guardian. Organizațiile pentru drepturile omului au criticat hotărârea şi au reclamat că prin această lege se va pune capăt rolului de lider al Spaniei în ceea ce privește justiția internațională.

Luna trecută, Partidul Popular, aflat la guvernare, a adus în Parlament un proiect de lege care să limiteze competența judiciară prin care se poate interveni în cazuri de încălcare a drepturilor omului comise în alte țări.

Această competență a judecătorilor a fost  introdusă în urmă cu două decenii și le-a permis acestora să investigheze cazuri grave de încălcare a drepturilor omului în țări precum Argentina, Rwanda și Guatemala. Spania a ajuns astfel să fie de multe ori pe prima pagină a ziarelor, cea mai celebră decizie judecătorească fiind în 1998 când dictatorul chilian Augusto Pinochet a fost arestat la iniţiativa unui judecător spaniol.

Peste 20 de grupuri internaționale pentru drepturile persoanelor s-au declarat împotriva acestei schimbări pe care au catalogat-o ca pe  o imixtiune în justiție a guvernului spaniol. „Această reformă face mai dificilă probarea încălcărilor drepturilor omului”, a declarat Ignacio Jovtis, de  la Amnesty International. „Este un pas înapoi pentru drepturile omului și justiție”, a mai adăugat acesta.

Deputații au trecut legea la doar o zi după ce un tribunal din Spania a autorizat Interpolul să-l aresteze pe fostul președinte chinez Jiang Zemin, precum și pe patru oficiali de rang înalt din China, acuzați că au încălcat drepturile fundamentale ale oamenilor din Tibet în deceniile trecute. Mandatele de arestare au fost emise tocmai când oficialii spanioli încearcă să-și imbunătățească relațiile cu China, fapt care ar ajuta economia Spaniei.

Răspunsul Chinei nu a lăsat loc interpretărilor că această problemă a afectat în mod real relațiile ditre cele două țări. China este profund nemulțumită și se opune ferm decizilor eronate luate de Spania care desconsideră poziția noastră”, a declarat purtatorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez, Hua Chunying. Întrebată cum ar trebui să reacționeze autoritățile spaniole, aceasta a adăugat: „Cred totuși că după acest incident, relațiile bilaterale dintre cele două țări se pot dezvolta, sperăm doar că guvernul spaniol poate să discearnă binele de rău.”

Votul de marți arată încă o dată că politicile spaniole s-au schimbat în ultimii ani. Cu 5 ani în urmă, Spania se confrunta cu presiuni din partea Statelor Unite ale Americii pentru a interveni în Cuba cu privire la condițiile din închisoarea Guantánamo Bay și în Israel privind un atac cu bombă din Gaza în 2002. Atunci, politicienii au afirmat că Spania nu este judecătorul universal și că se vor implica doar  în cazuri care au legătura cu Spania. Legea votată marți permite judecătorilor să se implice doar în cazuri în care inculpatul sau victima au fost spanioli sau rezidenți ai Spaniei.

Odată ce legea va fi promulgată, decizia care îi privește pe liderii chinezi se va anula. De asemenea vor fi anulate toate deciziile luate până acum, inclusiv anchetarea crimelor din 1989 comise împotriva preoților iezuiți din timpul Razboiului Civil din El Salvador și torturile din închisoarea Guantanamo Bay.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *