Home / GeopoliticALL / Consens de ultim moment la summitul pe teme climatice de la Varșovia

Consens de ultim moment la summitul pe teme climatice de la Varșovia

Reprezentanţii statelor lumii au hotărât să facă publice planurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în primul trimestru al anului 2015, după discuţii lungi şi aprinse în cadrul summitului pe teme climatice de la Varşovia, scrie The Guardian.

Acest proces este esenţial pentru stabilirea unui nou acord global la care trebuie să se ajungă până la Conferinţa de la Paris referitoare la schimbările climatice, care va avea loc la sfârşitul anului 2015.

“La Varşovia s-a stabilit o metodă de lucru prin care guvernele să realizeze o strategie până la conferinţa de la Paris şi să se ajungă astfel la un nou acord universal în ceea ce priveşte schimbarea climatică”, a declarat reprezentantul ministerului mediului şi gazda conferinţei din Polonia, Marcin Korolec, pentru The Guardian. Reprezentanta Naţiunilor Unite, Cristiana Figueres, a subliniat faptul că: “Am fost martorii unui progres esențial dar trebuie să fim conştienţi că asistăm la evenimente meteorologice extreme, tot mai frecvente, iar cei săraci și vulnerabili plătesc deja prețul. Acum guvernele şi mai ales naţiunile dezvoltate trebuie să îşi facă temele şi să prezinte planurile înainte de conferința de la Paris.”

Chiar dacă noile prevederi referitoare la cantitatea emisiilor de gaze vor fi stabilite la nivel naţional şi vor intra în vigoare abia din 2020, publicarea lor înainte de această dată va fi o şansă pentru celelalte state de a le examina.

Discuţiile s-au desfăşurat într-un mediu caracterizat de neînţelegeri şi dezacorduri, în care statele în curs de dezvoltare s-au opus unor aspecte cheie ale acordului. Un grup mic de țări în curs de dezvoltare, printre care Venezuela, Arabia Saudită, Bolivia şi Malaezia care dispun de resurse importante de cărbune, sau China şi India, care sunt puternic dependente de combustibili fosili, consideră că responsabilitatea asupra schimbărilor climatice, aparţine primelor state industrializate, astfel încât lor nu le revine nici o obligaţie în acest sens şi acest lucru trebuie să rămână ca piatră de temelie a oricărui acord viitor.

Acest punct de vedere e ferm respins de Statele Unite si de Europa, care au fost de acord să reducă emisiile de gaze, respingând însă ideea responsabilităţii istorice, fiindcă, susţin ele, emisiile provenite de la economiile în curs de dezvoltare, cum ar fi China și India se află într-o creștere atât de rapidă încât, până în 2020, data la care noul acord va intra în vigoare, emisiile cumulate din aceste state, le vor depăși pe cele ale națiunilor bogate.

Deşi statele bogate au hotărât să acorde ajutor victimelor dezastrelor meteorologice, au precizat că acest lucru nu înseamnă asumarea responsabilităţii pentru aceste dezastre. Un alt succes al conferinţei a fost finalizarea proiectului REDD + care constă în protejarea pădurilor rămase în picioare, obţinându-se astfel reducerea emisiilor cauzate de despăduriri și degradarea pădurilor.

Toate statele au concluzionat însă că pentru Conferinţa de la Paris de la sfarşitul anului 2015, mai rămân multe de făcut, iar lupta dintre cele două grupuri va fi esențială, mai ales pentru statele nealineate niciunuia dintre acestea, care au nevoie de investitori străini dar, în acelaşi timp, sunt foarte vulnerabile din punct de vedere climatic. Totodată, se pare că armistiţiul de la Varşovia, la care s-a ajuns în urma discuţiilor, a fost atât de fragil, încât acesta nu a rezistat nici până la întoarcerea delegaţiilor acasă.

Despre PoliticALL

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *