Home / GeopoliticALL / America Latina / Preşedintele Maduro mediază discuţii cu opoziţia din Venezuela, pe fondul creşterii numărului victimelor în urma protestelor

Preşedintele Maduro mediază discuţii cu opoziţia din Venezuela, pe fondul creşterii numărului victimelor în urma protestelor


Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a avertizat liderii opoziției să-și mențină reduse așteptările unui succes, cu ocazia discuțiilor mediatoare destinate să pună capăt tumultului politic din ultimele două luni din Venezuela, informează Reuters.

Manduro a coordonat întâlniri asemănătoare în trecut dar aceasta a fost prima care l-a inclus şi pe liderul opoziţiei, Henrique Capriles, pe care Manduro l-a învins în alegerile prezidențiale desfășurate anul trecut.

Ședința, care a durat șase ore, a coincis cu lansarea unui nou raport cu privire la creșterea numărului victimelor, în urma protestelor împotriva actualului președinte, la 42 de morţi. Capriles a avertizat că agitațiile se vor intensifica dacă nu vor fi adoptate reforme politice. ”Drumul până aici a fost lung și complex, dar a eforturile au meritat”, a declarat liderul opoziției. ”Nu vrem negocieri, nici pacturi, ci un model de coexistență în pace și toleranță”.

Sondajele de opinie arată că aprecierea adusă atât președintelui, cât și opozitiei a scăzut în timpul crizei, iar economia, care se afla deja în impas, a suferit ca urmare a impactului provocat de protestele violente care au afectat aeroporturile și reţeaua de transport.

Zeci de protestatari anti-Manduro rămân încă în închisoare, iar alte grupări de opoziție au boicotat negocierile ce au avut loc la palatul prezidential din Miraflores, Caracas.

Autoritățile au declarat la sfârșitul acestei săptămâni că un agent de poliție a fost împușcat mortal în timpul unui protest din orașul vestic Barquisimeto, pe când activiștii din opoziție susțin ca o femeie a murit în spital la aproape o lună după ce a fost lovită de o mașină în timpul demonstațiilor din centrul Valenciei. În total, numărul morților a ajuns la 41.

Aproximativ 650 de persoane au fost rănite în timpul manifestațiilor ce au început în primele zile ale lunii februarie, conform datelor furnizate de oficiali, iar peste 2.000 de oameni au fost reținuți de către autorități. Dintre aceștia, 170 sunt încă în spatele gratiilor.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

Vaccinurile pot fi considerate cauza unor afecțiuni medicale fără dovezi științifice, după un verdict al Curții Europene de Justiție

Curtea Europeană de Justiție a decis, miercuri, că instanțele pot considera vaccinurile drept cauze ale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *