Este posibil ca detaliile să se fi pierdut în atmosfera protocolară, dar nu a existat nicio îndoială că relaţiile dintre Franţa şi Statele Unite sunt mai bune ca niciodată, în urma vizitei oficiale efectuată de preşedintele Francois Hollande la Washington, în urma căreia s-au făcut referiri inclusiv la o nouă “relaţie specială” dintre cele două state, notează The Guardian.
Așa de călduroasă a fost întâmpinarea lui Barack Obama, care încă este recunoscător pentru sprijinul Franței în privința Siriei, încât un reporter francez a întrebat dacă „l’Hexagone” a devenit noua țară care primește cea mai multă afecțiune din partea SUA, înlocuind-o pe Marea Britanie. „Am două fiice care sunt frumoase și minunate, și așa cred despre partenerii mei europeni remarcabili,” a declarat președintele SUA. Nici măcar glumele americane despre călătoriile ciudate franțuzești de mai demult nu ar putea calma „apropierea” celor două țări din timpul conferinței comune de presă care a ținut o oră întreagă, a notat aceeaşi sursă.
În cadrul vizitei, echipa de reporteri francezi a decis să lase la o parte întrebările despre viața amoroasă a președintelui Hollande, și a pus-o pe cea mai ciudată lui Obama, întrebându-l de ce firmele din America ar investi în Franța, având în vedere politicile fiscale ale acesteia. „Sunt bucuros să văd că reporterii francezi au ceva în comun cu cei americani,” a răspuns Obama. „Cele două țări sunt mai apropiate ca niciodată, însă mereu vor fi diferențe între ele,” a declarat președintele Franței.
Președintele american s-a mai confruntat cu o întrebare dificilă, când a fost chestionat de ce Franța nu împărtășește cooperarea serviciilor de informații cu Washingtonul așa cum a făcut Marea Britanie, dacă tot este un aliat apropiat și de încredere. Dar acesta a fost salvat de Hollande, care a tratat cu superficialitate furia Europei aupra metodelor de supraveghere ale SUA și a subliniat faptul că totul a fost dat uitării și iertat. „Noi am vrut să luptăm contra terorismului, dar totodată am vrut să avem în comun un număr de principii. Iar noi sporim prin această cooperare. Încrederea reciprocă a fost restaurată,” a spus Hollande.
Prima vizită a unui şef de stat din Franţa în ultimele două decenii va fi urmată şi de o reciprocitate. Astfel, Obama a anunțat că va vizita Franța în iunie cu ocazia aniversării a 70 de ani de la ,,Debarcarea din Normandia”, evenimentul crucial care a schimbat soarta celui de-al Doilea Război Mondial în favoarea trupelor aliate.