Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
22 oct 1964 – Scriitorul si filosoful francez Jean-Paul Charles Aymard Sartre refuza Premiul Nobel pentru Literatura. Banuind acest lucru, inainte de a-l primi, ii scria secretarului Academiei: “Domnule Secretar, dupa anumite informatii de care am luat cunostinta astazi, as avea anul acesta unele sanse sa obtin Premiul Nobel. Desi ar fi prezumtios sa ma pronunt asupra unui vot inainte ca el sa aiba loc, imi iau libertatea de a va scrie pentru a risipi sau a evita o neintelegere. Va asigur mai intai, Domnule secretar, de profunda mea stima pentru academia suedeza si premiul cu care ea a onorat atatia scriitori. Cu toate acestea, din niste motive care imi apartin si din altele care sunt mai obiective, doresc sa nu figurez pe lista laureatilor posibili, si nu pot si nici nu vreau, nici in 1964, nici mai tarziu, sa accept aceasta distinctie onorifica.
Va rog, Domnule secretar, sa acceptati scuzele mele si sa credeti in inalta consideratie pe care v-o port, J.-P. Sartre”.
Scrisoarea nu e insa deschisa decat după ce votul are loc. La 22 octombrie 1964, un membru al Academiei anunta oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate si prin cautarea adevarului pe care le reprezinta, a exercitat o vasta influenta asupra epocii noastre.”
Sartre e deci nevoit sa scrie inca o epistola Academiei, subliniind refuzul. Un fragment semnificativ: “Motivele personale sunt urmatoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat intotdeauna distinctiile oficiale. Dupa razboi, in 1945, cand mi s-a propus Legiunea de Onoare, am refuzat desi aveam prieteni care erau in Guvern. La fel, n-am dorit niciodata sa intru in Collège de France, asa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. […] Nu e acelasi lucru daca semnez Jean-Paul Sartre sau daca semnez Jean-Paul Sartre, Laureat al Premiului Nobel […] Un scriitor trebuie sa refuze sa se lase transformat in institutie, chiar daca acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.”
22 oct 2008 – Este lansata prima misiune indiana spatiala de explorare a Lunii, Chandrayaan 1. Actiunea a luat sfarsit in august 2009, iar principala descoperire a fost existenta moleculelor de apa in solul lunar.
22 oct 1953 – Laos isi castiga independenta fata de Franta.
22 oct 1938 – Fizicianul American Chester Floyd Carlson inventeaza fotocopiatorul. Carlson si-a denumit inventia “electrophotography”, dar la sfatul unui profesor de limbi clasice i-a schimbat numele in “xerography”, pornind de la asocierea cuvintelor grecesti cu semnificatia “scriere uscata”. Inventatorul s-a chinuit ani de-a randul sa-si vanda inventia, firme precum IBM si General Electric l-au refuzat. Abia in 1947, inventia a trezit interesul companiei Haloid, specializata in productia de hartie fotografica, care a trecut la construirea unui prototip pentru masina de copiat, bazat pe tehnologia lui Carlson. Compania Haloid a fost cea care a ales in 1948 cuvantul “xerox” ca nume de marca pentru noul produs.
22 oct 1907 – S-a nascut Cella Serghi, scriitoare, publicista si traducatoare romană de origine evreiasca, una dintre cele mai importante prozatoare romane ale literaturii interbelice. A fost sustinuta inca de la debutul din 1937 de scriitori faimosi ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu sau Alexandru Rosetti. Locuieste un timp la Paris, unde continua sa scrie si sa citeasca fragmente in grupul studentilor romani. Romanele sale, toate bine primite de cititori, au cunoscut cate trei si patru editii. Retiparirile confirma odata in plus popularitatea de care se bucura scriitoarea. Interpreta deosebita a sufletului feminin, personajele sale au gasit o larga audienta in randul publicului. Majoritatea eroinelor au un destin tulburator si captivant, sunt firi complexe, parcurgand drumuri deosebite in afirmarea lor sociala. Dupa cum apreciaza critica literara, “ceea ce confera originalitate scrisului Cellei Serghi este viziunea realista a cartilor sale.” Printre cele mai importante opera ale sale se numara: “Panza de paianjen”, roman revizuit de autoare in trei editii succesive (1938, 1946 si 1971), “Cantecul uzinei” in 1950, “Pe firul de paianjen al memoriei” in 1977.
22 oct 1906 – A decedat pictorul francez Paul Cézanne, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai postimpresionismului, ale carui idei au avut o mare influenta in dezvoltarea estetica a multor artisti si miscari artistice ale secolului al XX-lea, in special a cubismului. Arta lui, neinteleasa si discreditata de public pe parcursul vietii sale, a depasit impresionismul, aruncand in cele din urma in aer toate valorile conventionale ale picturii secolului XIX, deoarece a insistat asupra expresiei personale si a integritatii picturii insesi, indiferent de tema. La Academia de Arte Frumoase din Paris li se alatura lui Edouard Manet, Camille Pissarro, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir si Edgar Degas. Majoritatea acestor artisti aveau in jur de 20 de ani (la fel ca si Cézanne) si abia isi formau stilul. Cu exceptia lui Manet, ei aveau sa formeze scoala impresionista. In aceasta perioada, Cézanne incepe sa-si dezvolte un stil sumbru si violent; a pictat scene cu accente extreme de lumina si de umbra, cu o lejeritate si vigoare remarcabile pentru acea perioada, dar care dezvaluie influenta compozitiilor tulburatoare ale lui Eugène Delacroix. Incepand cu anul 1874, Paul se va dedica in totalitate peisajelor, naturilor moarte, si, ulterior, portretelor. Dupa a doua expozitie impresionista, acesta a rupt legatura cu impresionismul, dar continua sa mentina relatii de prietenie cu reprezentantii acestui curent, vechii sai colegi. Demoralizat de reactiile publicului fata de lucrarile sale, pictorul s-a izolat tot mai mult (chiar si de sotie, Marie-Hortense, si fiul sau), perioada in care stilul sau s-a maturizat: structura lucrarilor sale prezinta linii calme, grandioase, in care tusele egale, dispuse de sus in jos, creeaza un efect curat multicolor, reprezentand simultan spatiul in profunzime si desenul plan. Plina de intensitatea sentimentului, arta lui Cézanne a fost si este extrem de cerebrala, o cautare constienta de solutii intelectuale la problemele de reprezentare. Spre finele secolului al XIX-lea, arta lui crestea in profunzime, in bogatie a culorii, in maiestrie a compozitiei. Se simtea capabil sa creeze o noua viziune a artei. Era obsedat de munca sa, care i-a consumat foarte mult timp, deoarece picta incet. La sfarsitul secolului, faima sa incepea sa se raspandeasca, si din moment ce nu-i placea sa apara in public, a devenit un fel de figura legendara. Perioada de sfarsit a lui Cézanne, fructul unei meditatii intense in singuratate, atinge punctual culminant al lirismului, realizand in revelatia sa asupra vietii in natura, ceea ce numai marii artisti pot atinge in timpul vietii lor. Obisnuia sa spuna ca “peisajul devine uman, devine o gandire, fiinta vie in mine. Devin una cu pictura mea, ne contopim intr-un haos fluorescent”. Diabetul zaharat de care suferea de mult timp s-a agravat, in cele din urma, cedand in fata unei raceli severe pe care a contractat-o pe cand lucra la camp. Desi simpatia critica si acceptarea publica au aparut abia in ultimul deceniu al carierei sale, incercarea sa de a vedea, dincolo de aparente, logica de la baza structurii formale i-a adus intotdeauna admiratie din partea colegilor sai. Speranta ca picturile sale ar putea servi ca forma de educatie pentru alti artisti s-a implinit atunci cand multi pictori importanti i-au achizitionat lucrarile, considerandu-l unul dintre maestrii lor, inclusiv Paul Gauguin, Pablo Picasso, Pierre Bonnard, Kazimir Malevici, Henri Matisse si Marcel Duchamp. Cézanne este acum considerat cel mai important precursor al abstractionismului formal in pictura secolului al XX-lea, intrucat a imbinat analiza cu emotia si structura cu lirismul. Matisse spunea urmatoarele: “Cézanne este maestrul nostru, al tuturor”. Picasso, stiind cat ii datoreaza inaintasului sau, al carui mostenitor credincios este fara indoiala, declara: “Cézanne a fost Tatal nostru, al tuturor.” Dupa moartea lui Cézanne, el picteaza in scurt timp, in 1907, capodopera “Domnisoarele din Avignon”, care este in acelasi timp un omagiu fata de pictura “Scaldatoarele” (“Les grandes baigneuses”) din 1900-1905 a francezului. Printre cele mai importante picture ale lui Cézanne se numara: “Casa spanzuratului”, 1873, “Marea la L’Estaque”, 1878-1879, “Moara din Gardanne”, 1885, “Doamna Cézanne pe un fotoliu galben”, 1890-1894, “Femeie cu ibric de cafea”, 1890-1894, “Jucatorii de carti”, 1890-1892, ‘Muntele Sainte-Victoire”, 1898-1902.
22 oct 1882 – A decedat pictorul roman Ioan Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Romane, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai importanti peisagisti romani. Interesat in egala masura de diferite genuri ale picturii, Andreescu creeaza peisaje, portrete si naturi statice. Profesor de desen intr-un oras provincial, linistit pana dincolo de banalitate, se dedica picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioara nu parea s-o anunte. Pictura apare la tanarul solitar, inclinat spre meditatie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumata superior si fara veleitatile publicitatii. Caracterul de introspectie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele intregii sale arte, remarcabil de unitare, ca sentiment, atitudine si calitate. Contactul cu arta romaneasca a timpului nu i-a lipsit, dar importanta unei confruntari cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse in prim-plan de arta europeana a epocii, nu trebuie neglijata. Desi de la inceput lucrarile pictorului roman au decizia si consistenta operei autentice, in ultimii sai ani se afla in Franta, clarificat, stapan pe mijloace, construind spatiile cu subtilitatea cromatica pe care o da doar desavarsita dezinvoltura tehnica. Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de arta francezi care s-a ocupat cu pasiune si interes de arta romaneasca, spunea: “Printre pictorii romani, cu siguranta nu exista personalitate mai atragatoare ca a lui Andreescu si destin mai plin de intelesuri ca al sau. El, de fapt, a orientat definitiv arta romaneasca.” Astfel, se evidentiaza importanta locului detinut de Andreescu in dezvoltarea artei romanesti moderne si, in egala masura, modul cum a patruns marele pictor in circuitul valorilor europene. Printre principalele sale lucrari se numara: “Margine de padure”, “Pomi infloriti”, “Stanci si mesteceni”, “Camp”, “Padure de fagi”, “Dupa ploaie”, “Taranca cu broboada verde”, “Taranca cu traista”, “Rate”, “Coacaze”.
22 oct 1811 – S-a nascut Franciscus (Franz) Liszt, pianist si compozitor maghiar din Regatul Ungar, unul dintre cei mai renumiti pianisti ai tuturor timpurilor. Dupa studii de pian, incurajat de tatal sau, muzician amator inzestrat, porneste intr-un turneu prin Europa. Moartea timpurie a acestuia din urma, in 1828, si o dezastruoasa aventura amoroasa i-au insuflat dorinta de a renunta la muzica pentru viata monahala. Sub impresia intalnirii cu celebrul violinist, Niccolò Paganini, in 1831 a inceput sa-si dezvolte la maximum propria tehnica si sa compuna primele piese de maturitate, printre care “Studii transcendente” in 1837 si “Studii dupa Paganini” in 1839. O aventura cu contesa Marie d’Agoult a condus la nasterea fiicei sale, Cosima, care avea sa se casatoreasca cu prietenul sau, Richard Wagner, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical. Stralucirea si faima lui Liszt au atins apogeul intre 1840-1850, cand uluitoarea sa tehnica de virtuoz i-a adus succese de mare rasunet in intreaga Europa. La sfarsitul acestei perioade, si-a incetat activitatea concertistica, pentru a se dedica in totalitate compozitiei unora dintre cele mai ambitioase lucrari ale sale, ca: “O simfonie a lui Faust” in 1854 si “Sonata pentru pian in si minor” in 1853. In 1865 a imbracat haina de abate romano-catolic, desi n-a devenit niciodata preot. Opera sa ulterioara este remarcabila prin anticiparea multor evolutii ale muzicii secolului al XX-lea.
22 oct 1797 – Primul salt cu o parasuta dintr-un balon este realizata de catre francezul Andre-Jacques Garnerin, care sare de la aproximativ 900 de metri deasupra Parcului Monceau din Paris. Parasuta s-a dovedit a fi instabila, iar in anul urmator, fratii Garnerin au construit o parasuta cu nacela, care avea in centrul voalurii un orificiu polar, si astfel parasuta a devenit stabila. Totusi, parasuta moderna a aprut in urma imbunatatirilor aduse de-a lungul timpului.
