Home / CulturALL / Azi, dar candva / Azi, dar candva – 10 noiembrie

Azi, dar candva – 10 noiembrie

10 nov 1891 – A decedat Jean Nicolas Arthur Rimbaud, poet francez, figura centrala a literaturii moderne, precursor al simbolismului. A inceput la varsta de 16 ani sa scrie poezii violente, blasfematoare, formuland o doctrina estetica prin care sustinea ca poetul trebuie sa devina vizionar, trebuie sa-si infranga retinerile si controlul asupra personalitatii, devenind astfel un instrument pentru vocea spiritului. La varsta de 17 ani, in 1871, scrie poemul esoteric “Le Bateau ivre” (“Corabia beata”), probabil cea mai buna poezie a sa, etaland o uimitoare virtuozitate verbala si o selectie indrazneata de imagini si metafore. Intre 1872-1874 ii apare ciclul de poeme in proza “Les Illuminations” (“Iluminarile”), creatii vizionare pline de explozie poetica a tiparelor conventionale. A fost invitat la Paris de catre Paul Verlaine (poet francez la fel de faimos si controversat) cu care a inceput o relatie homosexuala si o viata plina de excese, dezordonata pana in 1873. Dupa despartire, Verlaine l-a impuscat pe Rimbaud, ultima lor intalnire incheindu-se cu o cearta violenta. De la varsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic in domeniul literaturii, iar in 1875 a inceput o viata de peregrinari si vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java si Cipru, lucrand ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o cariera de piatra etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale si arme in Africa de Nord si ia parte la expeditii in Etiopia si Somalia. Bolnav fiind, se intoarce in 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, in dureri puternice din cauza unei gangrene, la varsta de 37 de ani. Forta dionisiaca a versurilor sale si eliberarea limbajului de constrangerile formei au influentat in foarte mare masura simbolismul si poezia secolului al XX-lea.

10 nov 1994 – A decedat americanul William A. Higinbotham, cel care a inventat primul joc video din lume: “Tennis for Two” in 1958.

10 nov 1981 – A decedat Sergiu Al-George, medic, filolog, orientalist, eseist si traducător roman. Filosofia indiana l-a trimis pe cercetatorul roman la lingvistica si semantica indiana, angajandu-se sa studieze sanscrita chiar din anii studentiei. In perioada 1950-1958 lucreaza intens in domeniul indianisticii, sa se documenteze despre sanskrita, tibetana, filosofie, lingvistica. Abia dupa 30 de ani de la primele lecturi ale limbii sanscrite a publicat prima sa carte, “Filosofia indiana in texte”, 1971. Dupa acestea au urmat “Limba si gandire in cultura indiana”, 1976 si “Arhaic si universal – India in constiinta culturala romaneasca”, 1981. Este arestat la 18 decembrie 1958, petrecandu-si 5 ani si 6 luni in inchisoare, din care 3 ani (1960-1963) in lagarele de munca fortata din Balta Brailei. In perioada 1971-1973 este lector extern la Facultatea de Limbi Orientale din Bucuresti, Sectia Indologie, tinand un curs de filosofie si civilizatie indiana. Este cunoscut si pentru intalnirea sa cu celebra Maitreyi Devi, eroina lui Mircea Eliade, la Calcutta, India, in 1972. Discutia lor a declansat scrierea unei noi carti: tulburatoarea poveste de dragoste din anii ’30 (“Maitreyi”) a primit astfel o replica magistrala de la insasi protagonista ei, dupa 42 de ani. Romanul-raspuns se numeste “Dragostea nu moare’ (“It does not die”).

10 nov 1919 – S–a nascut Mikhail Timofeyevich Kalashnikov, constructor rus al celebrelor arme AKM, in 1950 si AK–47, in 1970, cea mai vanduta arma din lume.

10 nov 1918 – S-a nascut Ernst Otto Fischer, chimist german, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie in 1973.

10 nov 1905 – S-a nascut Louis Harold Gray, fizician si radiolog britanic, fondatorul radiobiologiei, domeniu stiintific care studiaza efectul radiatiilor ionizante asupra organismelor vii.

10 nov 1885 – Este prezentata public prima motocicleta din lemn, produsa de inventatorul german Gottlieb Daimler. 


Johann von Schiller
10 nov 1759 – S-a nascut Johann Christoph Friedrich von Schiller, poet, dramaturg, istoric si teoretician literar german. Inca din adolescenta se simtea atras de literatura, in special de genul dramatic. In 1781 publica drama “Hotii”, deschizandu-i drumul spre celebritate. Datorita ideilor revolutionare din aceasta piesa, Schiller va fi numit in 1792 cetatean de onoare al Republicii Franceze. A dezvoltat o prietenie trainica cu deja celebrul Johann Wolfgang von Goethe. Publica intre timp si alte lucrari cu carater radical, fiind silit sa emigreze in afara ducatului Württemberg din sudul Germaniei. In 1802, a fost innobilat, adaugandu-i-se un “von” la nume. Una dintre numeroasele merite ale operei sale este modernitatea, desi o vreme scriitorul a cazut in dizgratia intelectualualilor germani. Celelalte drame celebre ale sale sunt: “Wallenstein”, 1800-1801, opera de mare anvergura, “Maria Stuart”, 1801, o drama psihologica despre renasterea morala a reginei Scotiei si “Wilhelm Tell”, 1804, povestea revoltei cantoanelor forestiere elvetiene impotriva dominatiei habsburgice si a asasinarii tiranicului guvernator austriac de catre erou. 

Martin Luther10 nov 1483 – S-a nascut Martin Luther, teolog si reformator religios, catalizatorul Reformei protestante din secolul XVI, una dintre cele mai puternice personalitati din istorie. Prin cuvintele si actiunile sale, acesta a reformulat cateva principii de baza ale credintei crestine si a dus la divizarea lumii crestine occidentale intre romano-catolici si noile traditii protestante, in special luteranismul, calvinismul, anglicanismul, anabaptismul si antitrinitarismul. Inca din tinerete a optat pentru o viata monahala foarte stricta, apoi in 1507 a inceput sa studieze teologia. El a incercat sa reformeze anumite practici din Biserica Catolica incepand cu anul 1517. Acesta credea ca mantuirea este posibila numai prin mila lui Dumnezeu si nu prin realizari personale sau prin cumparare de indulgente. De aceea, critica Biserica pentru ca obtinea profituri fabuloase de pe urma vanzarii de indulgente. In acest scop, scrie cele 95 de teze care au provocat reactii rapide si de amploare. Ca si in cazul disidentilor anteriori, Biserica l-a declarat eretic dupa ce acesta a refuzat sa isi retraga tezele, la Dieta de la Worms, la 17 aprilie 1521, iar imparatul Carol Quintul a dictat un edict impotriva sa, temandu-se la randul sau de Reforma care ameninta sa puna in pericol si stabilitatea imperiului sau care se baza pe o religie unificatoare a supusilor sai. Luther si adeptii sai au fost excomunicati. A gasit insa sprijin la puternicii principi germani, care incercau sa-si sporeasca propria autoritate pe domeniile lor, slabind-o pe cea a Bisericii. Cu ajutorul lor si al poporului, Reforma a luat amploare. In 1525, Martin Luther s-a insurat cu fosta calugarita Katharina von Bora, aratandu-se astfel adversar al celibatului impus de catolicism preotimii. De asemenea, acesta a scris foarte mult, lucrarile sale exercitand o influenta considerabila, una dintre cele mai importante realizari ale sale fiind o traducere a Bibliei in germana.

 

Despre Iulia Zârnovean

Vezi și

Azi, dar candva – 23 noiembrie

23 nov 1923 – A decedat Urmuz (pseudonimul literar al lui Dimitrie Demetrescu-Buzau), unul dintre …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *