Home / A fost azi în lume / 2017 / Au fost 8 și 9 aprilie în lume – Atentat cu zeci de morți și peste 100 de răniți asupra minorității creștine copte din Egipt, iar Rusia și Iranul amenință SUA cu represalii în cazul unui atac asupra Siriei

Au fost 8 și 9 aprilie în lume – Atentat cu zeci de morți și peste 100 de răniți asupra minorității creștine copte din Egipt, iar Rusia și Iranul amenință SUA cu represalii în cazul unui atac asupra Siriei

Material realizat de Ana Rusu

Gruparea Statul Islamic a revendicat cele două atacuri asupra bisericilor creștine din Egipt, în urma cărora 43 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 100 au fost grav rănite, relatează CNN. Prima explozie a avut loc într-o biserică creștină coptă din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, iar cea de-a doua a vizat biserica Sfântul Marcu din Alexandria. În urma acestora, președintele Abdel Fattah el-Sisi a condamnat atacurile, cerându-le investigatorilor să îi prindă pe vinovați și să ia toate măsurile necesare pentru a-i îngriji pe răniți.

17 oameni au murit în Somalia în urma unei explozii, informează CNN. Autoritățile au declarat că acest atac a fost o încercare de a-l omorî pe generalul Ahmed Mohamed Irfid, noul șef al armatei din Somalia, ce a fost numit în funcție cu putțin timp în urmă pentru a combate extremismul islamic, Atentatul a avut loc în Mogadishu, pe o stradă aglomerată, între Academia militară și Ministerul Apărării, iar gruparea al-Shabab a revendicat atacul.

Rusia și Iran avertizează Statele Unite ale Americii cu represalii în cazul în care vor mai ataca Siria, informează El Pais. În urma atacului de la baza aeriană din Siria, alianța care îl susține pe Bashar as Assad a declarat că de acum încolo va răspunde cu forța oricăror agresori ce încalcă limitele. De altfel, Putin și liderul iranian Hassan Rouhani au cerut ca atacul chimic să fie investigat, iar secretarul de stat, Rex Tillerson, este așteptat la Moscova pentru a discuta cu oficialii ruși.

Norvegia a crescut nivelul de securitate al țării după ce a fost descoperit un pachet cu explozibil în centrul capitalei. Tânărul de 17 ani, de cetățenie rusă și care locuiește în Norvegia din 2010 este considerat suspect în cazul bombei găsite sâmbătă noapte la Oslo. Autoritățile au anunțat că au intrat în alertă odată ce au auzit de atentatul de la Stockholm, fapt pentru care timp de două luni gradul de securitate al țării va fi sporit.

Prima femeie ministru a apărării a Spaniei, Carmen Chacon, a murit la 46 de ani. Cauza decesului nu a fost anunțată încă, însă jurnaliștii spanioli au publicat că socialista Chacon avea probleme de sănătate cu inima. Femeia a fost ministru al apărării între 2008-2011, în timpul primului-ministru Jose Luis Rodriguez Zapatero, iar între 2014-2016 a fost secretar de partid pentru relațiile internaționale.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …