Home / A fost azi în lume / 2022 / Au fost 30 și 31 iulie în lume- Departamentul de Stat din SUA a ordonat evacuarea personalului din Mali, mii de oameni au protestat pe străzile capitalei sudaneze, în timp ce premierul spaniol a vizitat Balcanii de Vest

Au fost 30 și 31 iulie în lume- Departamentul de Stat din SUA a ordonat evacuarea personalului din Mali, mii de oameni au protestat pe străzile capitalei sudaneze, în timp ce premierul spaniol a vizitat Balcanii de Vest

Material realizat de Doina Bulearcă

Oficialii Statelor Unite ale Americii au ordonat evacuarea din Mali a personalului care nu este de urgență și a familiilor acestora din cauza riscului ridicat de atacuri teroriste, relatează Radio France International. Reprezentanți ai Departamentului de Stat american au declarat că „Teroriști și grupuri armate continuă să planifice răpiri și atacuri în Mali, în cluburi de noapte, hoteluri, restaurante, sălașe de cult și misiuni diplomatice internaționale.” Atacurile jihadiste au început în 2012, alăturându-se grupurilor de insurgenți regionali. Din august 2020, Mali este condusă de o juntă militară, în urma unei lovituri de stat facilitată de eșecurile repetate ale fostului regim de a opri jihadiștii.

 

Mii de oameni au ieșit pe străzile Khartoum-ului în semn de protest față de regimul militar, relatează CNN. Protestele survin în urma unei investigații publicate de CNN conform căreia administrația rusă exploatează și jefuiește aurul sudanez, evitând sancțiunile impuse de către Statele Unite. De asemenea, s-a descoperit că administrația de la Kremlin a complotat cu conducerea miltară sudaneză, permițând astfel ca miliarde de dolari în aur să ocolească statul sudanez, precum și furtul a sute de milioane în venituri care aparțineau de statul sudanez. 

 

Primul-ministru al Spaniei, Pedro Sánchez, a vizitat capitala Macedoniei de Nord, Skopje, relatează Euronews. Vizita face parte dintr-un tur al statelor din Balcanii de Vest și are scopul de a încuraja oficialii Serbiei, Bosniei și Herțegovinei, Macedoniei de Nord, Muntenegrului și Albaniei să continue parcursul spre integrarea europeană. Mai mult, Pedro Sánchez a declarat, adresându-se clasei politice și poporului macedonean: „Ați făcut lucrul care trebuie, ați deblocat drumul care va conduce Macedonia de Nord acolo unde aparține, și anume în Uniunea Europeană. Macedonia de Nord este europeană și geografic și istoric.”

 

Un soldat taliban a decedat și altul a fost rănit în urma unei incursiuni de la granița dintre Afganistan și Iran, raportează Al Jazeera. Comandantul de graniță afgan Mawlawi Mohammad Ebrahim Hewad a declarat că forțele iraniene au început lupta care a avut loc în districtul Kong în Nimroz. Oficialii iranieni nu au comentat asupra numărului de victime, dar au declarat că lupta a fost inițiată de forțele talibane, când acestea au intrat pe teritoriul iranian în Hirmand și au încercat să ridice steagul afghan într-o zonă construită special să oprească contrabandiștii, ceea ce a condus la confundarea graniței.  

Jurnalistul Jose Ruben Zamora Marroquin a fost reținut vineri de autoritățile guatemaleze, raportează Reuters. Zamora, un critic al guvernului, a fost acuzat de spălare de bani și șantaj, acuzații în urma cărora a declarat că este victima persecuției politice. Acesta a fondat în 1996 o publicație care a devenit faimoasă pentru dezvăluirea mai multor cazuri de corupție guvernamentală. Rafael Curruchiche, șeful biroului Procuraturii Speciale împotriva Impunității, a declarat: „Vreau să clarific faptul că arestarea nu are nicio legătură cu calitatea lui de jurnalist, ci cu un posibil act de spălare de bani în calitatea sa de om de afaceri.” Curruchiche a fost adăugat recent pe lista Engel, listă care conține personajele corupte și nedemocratice conform guvernului american.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …