Home / A fost azi în lume / August / A fost 1 august în lume – Departamentul Trezoreriei din Statele Unite ale Americii va sancționa firme din China și Emiratele Arabe Unite, Antonio Guterres a avertizat că lumea este la un pas de „anihilare nucleară” iar liderii națiunilor africane vor susține o creștere a producției de combustibili fosili

A fost 1 august în lume – Departamentul Trezoreriei din Statele Unite ale Americii va sancționa firme din China și Emiratele Arabe Unite, Antonio Guterres a avertizat că lumea este la un pas de „anihilare nucleară” iar liderii națiunilor africane vor susține o creștere a producției de combustibili fosili

Material realizat de Dora Timar și Lara Popescu.

Liderii națiunilor africane vor susține o creștere a producției de combustibili fosili în cadrul următorului summit ONU pentru climă, conform The Guardian. Cu prilejul următorului summit ONU privind schimbările climatice care va avea loc în noiembrie, sursele citate de The Guardian au arătat că liderii țărilor africane vor folosi oportunitatea de a pune presiuni pentru investiții masive în combustibili fosili în Africa. Un nou demers de explorare a gazelor naturale și exploatare a rezervelor vaste de petrol ale Africii ar face aproape imposibil pentru statele membre să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, în concordanță cu obiectivele stabilite de ONU. Pe de altă parte, creșterea prețurilor la gaze a determinat ca perspectiva livrărilor africane să fie mai atractivă, iar țările dezvoltate, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene, au indicat că vor sprijini astfel de inițiative în actualul deficit de gaze.

 

Președinta Camerei Reprezentanților din Statele Unite ale Americii, Nancy Pelosi, este așteptată să sosească în Taiwan într-o vizită controversată care ar putea crește tensiunile dintre Beijing și Washington, informează The Guardian. Ministerul Apărării din Taiwan a emis un comunicat în care a avertizat că va riposta ca reacție la “amenințările inamice” pe fondul declarațiilor guvernului de la Beijing, care și-a intensificat retorica militară cu ocazia vizitei extrem de controversate a președintei Nancy Pelosi. În comunicatul emis de liderii din Taipei, aceștia au adăugat că  sunt pregătiți pentru a asigura securitatea națională a Taiwanului. Guvernul chinez și-a intensificat activitatea militară în jurul Taiwanului, crescând numărul de nave de război și avioane de luptă. De asemenea, au intensificat amenințările față de liderii Statelor Unite ale Americii, pentru a împiedica vizita oficială.

 

Poliția din Guatemala l-a arestat pe jurnalistul José Rubén Zamora Marroquín, atrăgând critici din partea grupurilor pentru drepturile omului și libertatea presei, relatează CNN. Autoritățile au declarat că Zamora, directorul ziarului el Periódico, este suspectat de implicare într-un caz de spălare de bani. Fiul lui Zamora a declarat pentru CNN că arestarea jurnalistului a fost un act de represalii și o încercare de cenzură din cauza criticilor aduse guvernului președintelui Alejandro Giammattei. Zamora “este unul dintre principalii critici ai guvernului condus de Alejandro Giammattei, iar arestarea sa a avut loc la cinci zile după critici severe pentru corupție adresate mai multor oficiali”. Autoritățile au percheziționat birourile publicației și casa lui Zamora înainte de a-l aresta.

 

Departamentul Trezoreriei din Statele Unite ale Americii va sancționa firme din China și Emiratele Arabe Unite, în încercarea de a limita capacitatea liderilor din Iran de a efectua vânzări de petrol în Asia de Est, conform Al Jazeera. Liderii Statelor Unite ale Americii au emis noi sancțiuni împotriva Iranului, vizând companii care au fost folosite de unul dintre cei mai mari brokeri petrochimici ai Iranului pentru a facilita vânzarea de produse petroliere și petrochimice iraniene în valoare de zeci de milioane de dolari în Asia de Est. Compania comercială a industriei petrochimice din Golful Persic Iranian ar fi exploatat companiile desemnate pentru a vinde petrol și produse petrochimice iraniene în Asia de Est. Astfel, Statele Unite au impus sancțiuni companiilor din Hong Kong, Emiratele Arabe Unite și Singapore. Aceasta este cea mai recentă măsură de a sancționa liderii din Iran și face parte din campania intensificată a Statelor Unite de a reduce veniturile din petrol și petrochimie ale Iranului.

 

Președintele Filipinelor a declarat că țara nu se va reuni Curții Penale Internaționale (CPI), informează Al Jazeera.  Noul președinte ales, Ferdinand Marcos Jr, a decis să păstreze retorica predecesorului său de a nu se alătura Curții Penale Internaționale, negând cererile activiștilor pentru drepturile omului. Fostul președinte Rodrigo Duterte a retras țara de la tribunalul de la Haga în 2019, după ce CPI a lansat o anchetă în anul precedent împotriva drogurilor ilegale care au dus la mii de crime. Marcos Jr, care a preluat mandatul pe 30 iunie, a declarat că s-a întâlnit recent cu secretarul său de justiție și cu alți consilieri juridici pentru a discuta despre posibila reluare a unei investigații a CPI privind crimele împotriva drogurilor. Judecătorii CPI l-au autorizat în septembrie pe procurorul Karim Khan să investigheze crimele din timpul represiunii lui Duterte din 1 noiembrie 2011 până la 16 martie 2019. Ancheta a fost suspendată în noiembrie, după ce liderii din Filipine au declarat într-o scrisoare adresată lui Khan că aceștia au început demersul de a investiga acuzațiile, astfel încât instanța internațională nu are jurisdicție.

 

Casa albă a avertizat că Beijingul ar putea răspunde vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan cu provocări militare, conform BBC. Purtătorul de cuvânt John Kirby a declarat că oficialii din China ar putea organiza lansări de rachete în apropierea Taiwanului sau activități aeriene sau navale pe scară largă. Pelosi, care ocupă postul de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, are în plan o călătorie la Taipei marți seara, fiind încă așteptată o confirmare oficială. Taiwanul este o insulă autonomă, dar revendicată de China, pe care o consideră ca fiind o provincie separatistă. Beijingul a avertizat că o să existe „consecințe grave” dacă Pelosi își va duce la bun sfârșit planurile de călătorie. În timp ce Statele Unite ale Americii mențin ceea ce numesc o „relație robustă, neoficială” cu Taiwanul, statul are relații diplomatice oficiale cu China.

 

Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a avertizat că lumea este la un pas de „anihilare nucleară” și se confruntă cu pericole care nu au mai fost observate de la războiul rece, conform Euronews. Acesta a declarat că „umanitatea este la doar o neînțelegere, la un calcul greșit departe de anihilarea nucleară” în ceea ce privește războiul din Ucraina, alături de alte amenințări nucleare din întreaga lume. Guterres a făcut aceste comentarii în timpul unei conferințe asupra Tratatului de neproliferare nucleară, un tratat vechi de decenii, care urmărește să prevină răspândirea armelor nucleare și. În discursul său de deschidere, secretarul general a declarat că întâlnirea, întârziată din cauza pandemiei, care are având ca scop revizuirea acordului, are loc pe fondul unui „pericol nuclear care nu a mai fost văzut de la apogeul războiului rece.”

 

Franța, precum și mai multe părți din sudul și estul Angliei, au înregistrat în iulie cea mai uscată lună din istorie, informează Euronews. În Franța, unde o secetă intensă a afectat fermierii și a determinat limite la scară largă în ceea ce privește utilizarea apei dulci, au existat doar 9,7 milimetri de ploaie luna trecută, conform Meteo France. Aceasta a fost cu 84% mai mică decât media înregistrată în luna iulie a anului 1991, fiind a doua cea mai uscată lună din martie 1961. Între timp, părți din sudul și estul Angliei au înregistrat cele mai scăzute precipitații în iulie, a anunțat biroul britanic de meteorologie, care a înregistrează valorile precipitațiilor încă din 1836. Întreaga Anglie a înregistrat o medie de 23,1 mm de ploaie, cea mai mică cifră pentru această lună, din 1935.

 

Sute de pompieri din Portugalia se luptă cu un incendiu forestier uriaș care a izbucnit la 30 de kilometri nord de Lisabonei, informează Euronews. Temperaturile ridicate și vânturile puternice au îngreunat activitatea a peste 400 de pompieri care au încercat să combată incendiul, cinci tancuri de apă fiind de asemenea trimise în zonă. Un nor imens de fum negru a fost aruncat peste orașul Venda do Pinheiro, din regiunea Mafra, iar focul a forțat autoritățile să blocheze mai multe drumuri și să evacueze o casă de bătrâni. Mulți localnici și-au părăsit casele de frică, deși unii au încercat să stingă flăcările folosind furtunuri de apă. Fumul care se ridica din foc putea fi văzut chiar și din centrul orașului Lisabona.

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a confirmat că liderul Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis de forțele americane într-un atac al dronelor în Afganistan, informează BBC. Liderul grupării teroriste a fost ucis într-o operațiune specială efectuată de CIA în capitala afgană Kabul. Biden a declarat că Zawahiri a provocat circumstanțe nesigure și violente împotriva cetățenilor americani, adăugând că „acum s-a făcut dreptate și acest lider terorist nu mai este.” Zawahiri a preluat conducerea grupării Al-Qaeda după moartea lui Osama Bin Laden în 2011. Împreună cu Bin Laden, acesta a organizat atacurile din 11 septembrie, fiind unul dintre cei mai căutați teroriști de către Statele Unite ale Americii. Oficialii au declarat că Zawahiri se afla pe balconul unui refugiu când drona a lansat două rachete spre el. Aceștia au adăugat că alți membri ai familiei sale erau prezenți, dar au fost nevătămați și doar Zawahiri a fost ucis în atac.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 19 aprilie în lume – Prim-ministrul finlandez a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru a contracara fluxul de migranți, Șeful Armatei din Kenya, a murit într-un accident de elicopter iar Junta militară din Burkina Faso a expulzat trei diplomați francezi

Material realizat de Mihai Turcu.  Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru …