Home / A fost azi în lume / 2022 / Au fost 24 și 25 decembrie în lume – Autoritățile chineze au anunțat că nu vor mai publica date despre Covid-19, zece persoane au decedat și alte optsprezece au fost rănite în urma atacurilor aeriene asupra orașului Herson, iar bărbatul suspectat de uciderea celor trei persoane din comunitatea kurdă la Paris a declarat că a fost motivat de „ura sa față de străini”
Sursă foto: Reuters

Au fost 24 și 25 decembrie în lume – Autoritățile chineze au anunțat că nu vor mai publica date despre Covid-19, zece persoane au decedat și alte optsprezece au fost rănite în urma atacurilor aeriene asupra orașului Herson, iar bărbatul suspectat de uciderea celor trei persoane din comunitatea kurdă la Paris a declarat că a fost motivat de „ura sa față de străini”

Material realizat de Radu Ioan Mocanu 

Zece persoane au decedat și alte optsprezece au fost rănite în urma atacurilor aeriene asupra orașului Herson, informează BBC. Deși capitala regională a oblastului eponim a fost eliberată de forțele armate ale Ucrainei luna trecută, orașul a fost în continuare vizat de bombardamente dure ale armatei ruse. Ca urmare a atacurilor, mai multe centre rezidențiale au fost afectate, dar și clădiri guvernamentale. Poze și înregistrări video au fost publicate de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe pagina sa de Telegram, cu scopul de a informa comunitatea online despre realitatea cu care se confruntă poporul ucrainean. De asemenea, șeful de stat a informat că în regiunea vizată nu exista infrastructură militară, în contradicție cu declarațiile oficialilor de la Moscova care susțin că forțele armate ale Federației Ruse nu atacă zone populate de civili. 

Bărbatul suspectat de uciderea celor trei persoane din comunitatea kurdă la Paris a declarat că a fost motivat de „ura sa față de străini”, potrivit procurorului care se ocupă de caz, citat de Reuters. În urma mai multor interogatorii, suspectul, în vârstă de 69 de ani, a mărturisit că a dezvoltat o antipatie față de străini, după ce a suferit o spargere acum câțiva ani. De asemenea, acesta a oferit detalii despre stare lui psihică, mărturisind că s-a confruntat cu depresia și că a avut tendințe suicidale. Autoritățile au percheziționat domiciliul în care trăia alături de părinții săi pentru a determina dacă suspectul avea legături cu grupări extremiste, fapt ce nu a fost dovedit. Motivul rasismului a fost adăugat în lista capetelor de acuzare. 

Autoritățile chineze au anunțat că nu vor mai publica date despre Covid-19, o practică folosită încă de la începutul pandemiei, notează Al Jazeera. Ca urmare a eliminării politicii de „zero-Covid”, autoritățile locale din China se confruntă cu creșteri masive de cazuri, aglomerare a spitalelor și epuizarea stocurilor din farmacii. Decizia de oprirea a publicării statisticilor vine ca urmare a ridicării restricțiilor ce puteau fi evitate prin prezentarea unui test de Covid-19 cu rezultat negativ. Hotărârea a fost criticată pe rețele de socializare, cetățenii chinezi atrăgând atenția asupra discrepanțelor dintre situația mai multor orașe și statisticile publicate de autorități. 

Șase oameni și-au pierdut viața după ce autocarul în care se aflau a căzut în râul Lérez, în regiunea Galicia, Spania, anunță The Guardian. Accidentul a fost raportat de către un participant la trafic care a observat avariile suferite de elementele de siguranță de pe pod, iar în urma altui apel la numărul de urgențe, o echipă de intervenție a pornit căutările autocarului. Intervenția a fost întreruptă timp îndelungat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar cei doi supraviețuitori – șoferul autobuzului și o pasageră – au fost salvați și duși la spital. Poliția a declarat că șoferul a fost testat negativ pentru alcool și droguri. 

Mai mulți oameni au fost îngropați de o avalanșă din zona de schi Lech/Zürs, relatează Reuters. Avalanșa în cauză a afectat o zonă a Austriei, cunoscută pentru condițiile favorabile pentru practicarea sporturilor de iarnă. Organizațiile locale de Salvamont au intervenit imediat cu elicoptere și echipe de căutare, și au reușit să salveze o victimă a avalanșei. De asemenea, au intervenit și oameni echipați cu lanterne și căști dotate cu dispozitive luminoase pentru continuarea căutării și pe timp de noapte. Proprietarii resortului nu au făcut declarații. 

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursa foto: Reuters

A fost 19 martie în lume – Donald Trump a reiterat angajamentul SUA față de NATO, Vladimir Putin a câștigat al cincilea mandat ca președinte al Rusiei, iar Organizația Mondială a Meteorologiei (WMO) a confirmat că 2023 a fost cel mai cald an înregistrat

Material realizat de Mihai Turcu Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Wang Yi, a început o …