Home / A fost azi în lume / 2023 / Au fost 23 și 24 septembrie în lume – A crescut îngrijorarea privind deteriorarea situației umanitare din zona Nagorno-Karabakh, Un atac terorist din Somalia a cauzat moartea a mai mult de zece persoane și Guvernatorul rus al Crimeei, Mikhail Razvozhayev, a anunțat că orașul Sevastopol a fost vizat de încă un atac al Armatei Ucrainene.
Sursă foto: The Express Tribune

Au fost 23 și 24 septembrie în lume – A crescut îngrijorarea privind deteriorarea situației umanitare din zona Nagorno-Karabakh, Un atac terorist din Somalia a cauzat moartea a mai mult de zece persoane și Guvernatorul rus al Crimeei, Mikhail Razvozhayev, a anunțat că orașul Sevastopol a fost vizat de încă un atac al Armatei Ucrainene.

Material redactat de Emanuel Constantin Zota.

A crescut îngrijorarea privind deteriorarea situației umanitare din zona Nagorno-Karabakh, conform BBC News.  Liderii armeni au cerut Organizației Națiunilor Unite să trimită o misiune pentru a monitoriza drepturile armenilor etnici din regiunea separatistă, argumentând că existența lor este acum amenințată. Mii de oameni au ieșit pe străzile Stepanakertului după ofensiva declanșată de către azeri în regiunea Nagorno-Karabakh. Autoritățile din Karabakh au declarat jurnaliștilor trimiși în regiune faptul că familii întregi au fost separate de forțele armate ale azerilor, iar mulți nu știu dacă rudele lor sunt în viață. Cel puțin 200 de civili au fost victime ale noului conflict.  De asemenea, 60 de soldați azeri au fost uciși în atacuri. Separați și rămași fără speranțe, etnicii armeni sunt obligați să părăsească zona de conflict, mulți fiind obligați să doarmă pe străzile din Stepanakert și în Aeroportul din Khakendi.

Generalul contraofensivei ucrainene, Oleksandr Tarnavski, a comunicat că trupele ucrainene au avansat în flancul stâng al satului Verbove, est de Robotyne, conform Kyiv Post. Tarnavski a admis că progresul făcut de armata ucraineană pe frontul din Zaporojie ar putea să fie încetinit de către venirea toamnei. Generalul ucrainean este încrezător că infanteria nu poate fi oprită de vremea rea, în contextul nefolosirii blindatelor și al altor trupe mecanizate în direcția Orihiv. Armata din Kiev nu a folosit până acum în contraofensivă vreun escadron, batalion, companie pentru a conduce atacurile, folosind însă grupuri de circa 10-15 soldați pentru asaltul pozițiilor adverse. Trupele ucrainene se află la 20 de km nord de Tokmak, importantul oraș fiind posibila viitoare sursa de unde ucrainenii ar putea avansa către Melitopol.

Un atac terorist din Somalia a cauzat moartea a mai mult de zece persoane, scrie France 24. Atentatul cu bombă a avut loc în Beledweyne, provincia Hiran, după ce atacatorul și-a deplasat vehiculul către un punct de verificare a armatei. Vehiculul avea la bord explozibili ce s-au declanșat lângă punctul de verificare, cauzând o explozie ce a distrus clădirile din imediata apropiere. Autoritățile au folosit buldozere pentru a scoate civilii de sub dărmături. Astfel, 45 de persoane sunt momentan spitalizate, iar 13 au decedat. Atacul a venit după ce guvernanții somalieni au confirmat recentele înfrângeri suferite de armată și forțele de ordine împotriva grupului terorist Al-Shabab. Militanții încearcă de 15 ani să dea jos guvernul sprijinit de coaliția internațională. Atacul nu a fost revendicat de nicio grupare. 

Guvernatorul rus al Crimeei, Mikhail Razvozhayev, a anunțat că orașul Sevastopol a fost vizat de încă un atac al Armatei Ucrainene, scrie Euronews. Orașul a fost pus sub alertă aeriană după ce resturi de la o rachetă ucraineană interceptată au căzut lângă un râu din apropierea orașului de la Marea Neagră. Mai târziu, Razvozhayev a adăugat pe Telegram faptul că încă o rachetă ucraineană a căzut într-un parc din nordul orașului. Traficul cu feribotul a fost închis momentan. Raidurile ucrainenilor vin după ce pe 22 septembrie sediul Comandamentului Naval Rusesc de la Marea Neagră a fost bombardat. Șeful serviciilor de intelligence ucrainene, Kyrylo Budanov, a anunțat că victimile se apropie de nouă persoane ucise și alte 16 rănite printre care se numără și un general rus.

Deputatul fugar, Vadim Belousov, și-a menținut poziția legislativă din cadrul Parlamentului Federației Ruse după mai bine de un an de la condamnarea sa pentru cea mai mare mită luată vreodată de un oficial rus, conform Moscow Times. Deputatul a primit o mită în valoare de 3 miliarde de ruble rusești (aproximativ 29 milioane de euro) de la o companie de construcții pentru a primi la schimb contracte de stat. Un judecător din Moscova l-a condamnat la zece ani de închisoare, dar acesta nu a fost prezent în sala de judecată, așa că a fost declarat fugar de către autorități. Colegii lui Belousov din partidul de opoziție O Rusie Justă pentru Adevăr nu au luat nicio măsură pentru a-l exclude pe acesta din legislativul de la Moscova. Chiar și după ce recursul a fost respins în aprilie, Vadim Belousov și-a menținut poziția de parlamentar.

Despre PoliticALL

Vezi și

Retrospectiva 2024: Conflicte Armate, Crize  de Securitate și Drepturile Omului

Autor: Rus Andrei-Vasile   Anul 2024 a reprezentat o perioadă marcată de numeroase conflicte și …