Material realizat de Oana Florea
Președintele Tayyip Erdogan a retras Turcia dintr-un acord internațional menit să protejeze drepturile femeilor, decizia ducând la proteste și critici din partea celor care militează pentru combaterea violenței domestice, relatează Reuters. Convenția de la Istanbul, semnată de Turcia în 2011, a avut ca scop eliminarea violenței domestice, motivul retragerii nefiind menționat în Monitorul Oficial. Marija Pejcinovic Buric, secretarul general al Consiliului Europei, a numit decizia Turciei ca fiind „devastatoare” și a declarat că „această mișcare este un mare pas înapoi.” În urma adoptării convenției, partidul AK aflat la guvernare a fost divizat, mai mulți conservatori susținând că pactul subminează structurile familiale. Vicepreședintele Fuat Oktay a declarat pe Twitter că „păstrarea structurii noastre sociale tradiționale” va proteja demnitatea femeilor din Turcia și a precizat că „în acest scop sublim” nu este necesară adoptarea modelelor propuse de structuri externe.
Polonia, Franța și Ucraina au impus carantină parțială, informează Al Jazeera. Cetățenii celor trei state s-au confruntat cu noi restricții, printre care și închiderea majorității magazinelor. Impunerea noilor restricții vine în contextul în care procesul de vaccinare din Uniunea Europeană este lent, mai multe state membre confruntându-se cu un al treilea val al pandemiei. Conform noilor măsuri, școlile din Franța rămân deschise, în timp ce întreprinderile „neesențiale” din Paris au fost închise. Cu toate că măsurile sunt mai flexibile decât cele anterioare, guvernul a subliniat importanța respectării acestora. Marc Van Ranst, un profesor din cadrul Universității din Leuven, a declarat că Europa se află într-un ciclul „nesfârșit” al pandemiei care presupune carantină urmată ulterior de o relaxare a restricțiilor. Conform acestuia, singura soluție pentru a opri acest „ciclu fără de sfârșit” este programul de vaccinare.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a efectuat o vizită neanunțată în Afganistan, cu câteva săptămâni înainte de retragerea planificată a tuturor trupelor americane, informează BBC. După întâlnirea cu președintele Ashraf Ghani la Kabul, Austin a cerut încetarea responsabilă a războiului, dar nu a precizat dacă termenul limită impus va fi respectat. Președintele american Joe Biden a declarat că termenul limită de 1 mai va fi greu de respectat, fapt care i-a determinat pe talibani să transmită avertismente privind posibilele consecințe. Secretarul american a declarat că nu poate spune că talibanii și-au îndeplinit obligațiile care le revin în urma acordului semnat în februarie 2020 adăugând că „este evident că nivelul violenței rămâne destul de ridicat în țară.” Totodată, acesta a precizat că dacă nivelul violenței scade, cele două țări ar putea pune bazele unei relații diplomatice „roditoare”.
În ciuda promisiunilor anterioare, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană nu poate dona vaccinuri țărilor în curs de dezvoltare deoarece se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește propria aprovizionare, informează Deutsche Welle. Ursula von der Leyen a anunțat că Uniunea Europeană nu va împărți vaccinurile cu alte țări până când nu va avea „o situație mai bună a producție în UE.” În primăvara anului 2020, aceasta a militat ferm pentru furnizarea de vaccinuri oamenilor din întreaga lume, însă cele mai multe doze de vaccin sunt în continuare administrate în națiunile bogate. Von der Leyen a transmis de asemenea că Uniunea Europeană va continua să susțină inițiativa COVAX, a Organizației Mondiale a Sănătății, care urmărește să ofere țărilor în curs de dezvoltare acces la vaccinuri, și a precizat că UE a investit 2.2 miliarde de euro în acest demers.
Comisarul european, Mairead McGuinness, a declarat că Irlanda de Nord se află într-o situație dificilă în urma Brexitului, relatează Reuters. Tensiunile politice au crescut în Irlanda de Nord, comunitatea unionistă fiind nemulțumită de restricțiile impuse asupra comerțului începând cu 1 ianuarie. McGuinness a declarat că Marea Britanie și Uniunea Europeană trebuie să reducă tensiunile și să găsească soluții, în calitate de parteneri egali. Aceasta a precizat că „afacerile nu cunosc granițe” subliniind faptul că oamenii de afaceri din Irlanda de Nord doresc o soluție.