Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 16 martie în lume – Funeralii în masă pentru victimele protestelor din Myanmar, Franța votează o nouă lege vârsta pentru consimțământul sexual, iar Brazilia ajunge la al patrulea ministru al sănătății de la începutul pandemiei
Sursa foto: Anadolu Agency/Getty Images

A fost 16 martie în lume – Funeralii în masă pentru victimele protestelor din Myanmar, Franța votează o nouă lege vârsta pentru consimțământul sexual, iar Brazilia ajunge la al patrulea ministru al sănătății de la începutul pandemiei

Material realizat de Theodora Cristea și Mircea Andrei Cuciureanu

Conducerea AstraZeneca a fost pusă sub presiune de către statul francez în urma nerespectării cantităților livrate de vaccin, declarațiile venind în urma comunicatului oficial al producătorului în care erau promise 30 de milioane de doze de vaccin, la nivelul Uniunii Europene, față de angajamentul inițial de 90 de milioane de doze, raportează Reuters. Ministrul industriei din Franța, Agnes Pannier-Runacher, a afirmat faptul că statul vest-european beneficiază de doar 25% din numărul promis de vaccinuri, solicitând desecretizarea planurilor de producție ale firmei. Reacția a venit la scurtă vreme de la amânarea programului de vaccinare cu AstraZeneca în Franța și Germania, Pannier-Runacher declarând în continuare: „Trebuie evitată neîncrederea publică. Dacă observați deciziile luate în alte țări, riscul de a crește neîncrederea în vaccin se amplifică”.

Noua propunere de lege din Hong Kong, prin care oamenii politici sunt supuși unor așa-zise teste patriotice, a fost extinsă asupra judecătorilor din regiune, astfel, prin acest atac asupra independenței justiției, este limitată în continuare suveranitatea autorităților din regiunea autonomă de pe coasta de sud a Chinei, informează Reuters. Din pricina caracterului vag al testelor „de patriotism”, acestea sunt văzute ca unelte ale Beijingului folosite pentru a manipula judecătorii și organele legii din Hong Kong. Cei suspectați de acte împotriva statului chinez vor fi înregistrați pe o „listă negativă”, astfel fiind utilizată o metodă de șantaj pentru a monopoliza ultima putere rămasă în regiunea autonomă. Numeroși diplomați și juriști străini se tem că această lege va definitiva dominanța autoritară a Chinei asupra Hong Kongului.

Prin recenzia de marți, în care Boris Johnson a cuprins subiectul armatei și al politicii externe britanice, au fost reconfirmate angajamentele de termen lung ale Angliei față de alianța NATO și de parteneriatul economic și militar cu SUA, dovada fiind încadrarea Rusiei ca cea mai mare amenințare la adresa securității naționale și majorarea bugetului alocat armamentului nuclear, relatează CNN. Cele mai importante argumente din discursul prim-ministrului sunt majorarea cu aproape 50% a bugetului apărării și alocarea a zeci de miliarde de lire sterline, atât către dezvoltarea tehnologiei și a științei, cât și pentru conservarea mediului și a biodiversității. Un alt punct focal al declarațiilor a fost extinderea zonei de influență a Angliei în zona indo-pacifică, acțiune considerată necesară pentru a scădea monopolul și abuzurile comise de către statul chinez în acea regiune.

Grupul ”Inițiativa Preoților Parohiali” din Austria a declarat public nealinierea și nesupunerea față de Vatican, astfel continuând binecuvântarea cuplurilor de același sex și punând sub semnul întrebării dominanța membrilor conservatori din cadrul Bisericii romano-catolice, raportează Reuters. Grupul parohial, fondat de către 9 preoți în 2006, are peste 300 de membri și mai bine de 3 mii de susținători. Condusă de Părintele Helmut Schueller, această formațiune și-a propus modernizarea bisericii catolice, aducând constant critici la adresa Papei și a Vaticanului. Alte schimbări importante pentru care militează grupul sunt binecuvântarea căsătoriilor între protestanți sau între catolici divorțați, dreptul preoților de a se căsători și dreptul femeilor de a deveni preoți. Din anul 2012, Statul Papal i-a ridicat dreptul lui Schueller de a folosi titlul de monsenior și a decis de asemenea înlăturarea acestuia din categoria de „Capelan al Preasfinției Sale”.

Membrii parlamentului francez au votat pentru promulgarea legii ce introduce o vârstă legală pentru consimțământ sexual, astfel devenind mai ușor de judecat și sancționat cazurile de abuz sexual sau viol ce includ minori, informează BBC. Este pentru prima dată în istoria Franței când este introdusă o vârstă minimă pentru oferirea consimțământului, aceasta fiind cea de 15 ani, iar în cazul întreținerii de relații sexuale între rude, vârsta este de 18 ani. Aceste acțiuni au fost luate în urma unor serii de scandaluri și acuzații de abuz sexual din ultima jumătate de an. Minorii sub 15 ani devin protejați de lege, iar pedeapsa pentru încălcarea acesteia este de aproximativ 20 de ani de închisoare. Acțiunile autorităților franceze au rolul de a pune capăt injustițiilor asupra unei categorii de persoane neajutorate și au fost solicitate în mod direct începând cu anul 2018 prin mișcarea #MeeToo. 

Sute de persoane îndoliate s-au adunat în orașele din Myanmar după ce numărul de oameni uciși ca urmare a protestelor a urcat la cel puțin 149, relatează The Guardian. Estimatul deceselor raportate de către oficialii ONU vine ca urmare a două zile deosebit de sângeroase, duminică și luni numărul victimelor fiind de 74 și respectiv 20 de morți. Marți, sute de oameni au ieșit în stradă în mai multe localități din Yangon pentru a-și lua rămas bun de la oamenii uciși, scandând ,,Revoluția noastră trebuie să învingă”. António Guterres, Secretarul General ONU, Ravina Shamdasani, purtătorul de cuvant ONU pentru drepturile omului și Antony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite se află printre membrii comunității politice internaționale care au denunțat acțiunile juntei militare din Myanmar și au cerut public autorităților să oprească violența. 

O nouă variantă a coronavirusului a fost descoperită în regiunea Bretania a Franței, raportează Deutsche Welle. Analizele inițiale ar sugera că noua variantă nu este mai severă sau transmisibilă decât celelalte, însă ce a alarmat oficialii francezi este că aceasta pare să nu poată fi detectată prin testele PCR, ci doar prin mostre de sânge sau analize mult mai intruzive ale sistemului respirator. Între timp, Președintele Emmanuel Macron a declarat că Franța trebuie să se aștepte la noi măsuri de combatere a virusului în următoarele zile, timp în care guvernul continuă să încerce evitarea unui al treilea lockdown național prin impunerea unor restricții nocturne și de weekend. Luni, Franța a înregistrat cel mai mare număr de spitalizari la terapie intensivă din noiembrie, cu 4.219 de pacienți noi înregistrați în ultimele 24 de ore. De asemenea, Franța a oprit din precauție folosirea vaccinului AstraZeneca în așteptarea unei decizii a Agenției Europene a Medicamentului, deși campania națională de vaccinare este una înceată. 

Alegerile speciale de trei zile din Olanda au început în plin lockdown, afirmă Deutsche Welle. Începând de luni, cetățenii olandezi au putut merge la secțiile de votare pentru alegerile generale organizate de-a lungul a trei zile, ceea ce autoritățile speră că va ajuta la limitarea riscurilor de sănătate, prin punerea în aplicare a regulilor de distanțare socială în locații spațioase, precum biserici sau centre de conferință. Primele două zile au fost menite pentru grupurile cu risc ridicat pentru virus, iar votanții cu vârste peste 70 de ani au avut dreptul să voteze prin poștă. În ziua oficială a alegerilor, miercuri, mai multe stații de votare vor fi deschise în întreaga țară. Alte metode sigure pentru votanți includ o secție de votare ,,drive through” amenajată într-un centru de conferințe din Amsterdam și mai multe opțiuni de votare rapidă pentru bicicliști. Olanda continua lockdown-ul la nivel național, rezidenții fiind obligați sa stea acasă între orele 21:00 și 4:30, iar majoritatea afacerilor rămân închise. 

Agenția Europeană a Medicamentului este ”convinsă că beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc riscurile’’ și caută să prevină temerile în creștere din Europa, conform Al Jazeera. Țările europene au de ales între a continua administrarea unui vaccin cu potențialul de a salva vieți sau a suspenda folosirea serului AstraZeneca în urma unor rapoartări ale formării de cheaguri de sânge la un număr foarte mic de cazuri (37 din peste 17 milioane de persoane vaccinate în Uniunea Europeană și Marea Britanie), în ciuda faptului că regulatorul european susține că ,,nu există indicii” că vaccinul ar fi responsabil și ratele de infectare continuă să crească. Emer Cooke, liderul AEM susține că Agenția este ,,ferm convinsă” că vaccinul ar trebui să fie folosit în continuare, însă a afirmat ca experții vor analiza riguros situația și vor oferi o recomandare oficială joi. De asemenea, deși Europa are posibilitatea de a alege din mai multe vaccinuri, același lucru nu poate fi spus despre alte țări care până acum s-au bazat pe AstraZeneca deoarece vaccinul este mai ieftin și mai ușor de utilizat decât alte variante, în condițiile în care acest vaccin a jucat un mare rol și în inițiativa globală COVAX, de ajutorare a statelor în dezvoltare din restul lumii. 

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat că va desemna un nou ministru al sănătății, al patrulea de la începutul pandemiei, raportează BBC. Generalul Eduardo Pazuello, un ofițer al armatei braziliene fără experiență medicală, va fi înlocuit în funcția de ministru de către medicul cardiolog Marcelo Queiroga, într-un proces de tranziție ce va dura ,,una sau două săptămâni”. Numărul de decese cauzate de Covid-19 în Brazilia se apropie de 280.000, o rată de mortalitate depășită doar de Statele Unite, iar președintele Bolsonaro continuă să fie aspru criticat pentru modul în care a tratat criza. Printre critici se numără și primii doi miniștri ai sănătății, care au fost eliminați din funcție în urma comentariilor pe care le-au făcut la adresa președintelui. Sistemul de sănătate al Braziliei se află în pragul colapsului, cu unitățile de terapie intensivă aproape la capacitate maximă în 15 capitale de stat, în timp ce săptămâna trecută țara a depășit pentru prima dată pragul de 2.000 de decese cauzate de virus într-o singură zi.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 29 aprilie în lume – Prim-ministrul Scoției și-a dat demisia, Președinta Comisiei Europene a indicat că este dispusă să colaboreze cu membrii grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Premierul Spaniei a anunțat că nu va demisiona

Material realizat de Mihai-Marco Percă Șapte parlamentari ai opoziției din Georgia au fost excluși din …