Material realizat de Valeria Bortă și Roxana Zafiu
1. SUA a fost acuzată de Rusia că periclitează armistițiul din Siria în urma unui atac cu bombă asupra forțelor guvernamentale siriene, informează BBC. Forțele militare ruse declară că grupările rebele și-au intensificat atacurile în Siria în ciuda faptului că a fost încheiat un armistițiu pentru a înceta conflictul armat între forțele guvernamentale siriene și grupările rebele din regiune. Oficialii ruși susțin că atacurile s-au intensificat substanțial în ultimele 24 ore. Generalul rus Viktor Poznikhir acuză grupările rebele că ”nu au respectat nicio condiție” impusă de armistițiu. Mai târziu, forțele guvernamentale siriene au acuzat coaliția condusă de SUA că le-ar fi atacat trupele, ucigând zeci de soldați. Trupele siriene în cauză se pregăteau de o confruntare cu ISIS, astfel atacul forțelor SUA ar fi ajutat ISIS să avanseze. La început, oficialii SUA au negat acuzațiile guvernului sirian, dar ulterior au recunoscut că avioanele lor ar fi condus atacul de la Deir al-Zor. Cu toate acestea, oficialii americani susțin că au încetat atacul când au fost informați de prezența trupelor guvernamentale siriene în zonă. Rusia a cerut întâlnirea imediată a Consiliului de Securitate ONU pentru a discuta acțiunile SUA ce pun în pericol armistițiul din Siria, conform The Guardian.
2. O explozie în Manhattan, New York, s-a soldat cu 29 de persoane rănite, relatează The Guardian. Orașul american New York a fost pus sub alertă generală după ce 29 persoane au fost rănite în urma unei explozii de duminică noaptea în cartierul Manhattan. Cauza exploziei se consideră a fi un dispozitiv exploziv plasat într-un tomberon în apropiere de Empire State Building, una dintre cele mai populate zone ale orașului. Primarul orașului New York, Bill de Blasio, a declarat că nu există ”nicio dovadă” ce ar vorbi despre faptul că explozia a fost un act de terorism. Autoritățile au început investigarea unui alt dispozitiv ce ar putea cauza o a doua explozie.
3. Statele din Grupul de la Vișegrád au declarat că se vor opune cu un veto oricărei decizii post-Brexit ce ar pune în pericol libera circulație în UE, informează The Guardian. Slovacia, Ungaria, Polonia și Republica Cehă și-au exprimat dorința de a proteja drepturile cetățenilor lor de a locui și lucra în Marea Britanie. Astfel, aceste țări au declarat că își vor exercita dreptul de veto în cazul unei decizii post-Brexit ce ar limita oportunitățile cetățenilor lor de a locui și lucra în statul britanic. Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei, a declarat că ”statele din Grupul de la Visegrád nu vor merge la niciun compromis.” Declarațiile de duminică ale oficialului slovac au survenit la doar o zi după summit-ul liderilor Uniunii Europene de la Bratislava, unde s-a pus în discuție viitorul uniunii de după șocul Brexit-ului. Liderii Marii Britanii nu au fost prezenți la acest summit, astfel problema negocierilor propriu-zise post-Brexit nu a fost una dintre cele abordate de liderii europeni.
4. Sute de militari americani au ajuns la o bază aeriană care se află la sud de Mosul pentru a sprijini eforturile Irakului de a elibera acest oraș de sub controlul ISIS, a declarat un oficial american de apărare pentru CNN. Baza aeriană Qayyarah a fost recucerită de către soldați irakieni, susținuți de către forțele americane care au oferit logistică, sprijinind ofensiva irakiană în lupta contra ISIS. Secretarul de presă al Pentagonului, Peter Cook, a declarat reporterilor că situația de acolo este critică și că ,, toți suntem într-un pericol”. Baza aeriană va fi reconstruită pentru a permite SUA cât și aeronavelor de coaliție să opereze acolo, deoarece proximitatea față de Mosul o face importantă din punct de vedere tactic. Asaltul asupra ultimului oraş irakian major deținut de ISIS ar putea începe înca din octombrie, potrivit mai multor oficiali americani. Forţele de securitate din Irak au împărţit mii de pliante în sudul orașului, prin care i-au avertizat pe cetățeni de începerea unei noi ofensive. Coaliția intensifică atacurile aeriene de-a lungul rutelor principale de infiltrare în Mosul, în speranța de a elibera oraşul de sub controlul militanților ISIS. Coaliția a anunțat vineri că a efectuat atacuri aeriene joi împotriva unei instalații de logistică în Mosul și asupra unei unităţi ISIS în Qayyarah. Lupta pentru Mosul este de așteptat să fie una dificilă, ISIS a confiscat acest oraș încă din 2014, actualmente existând între 3.000 și 4.500 de luptători ISIS în Mosul.
5. Anul 2016 va intra în istorie drept cel mai dramatic din istoria recentă a umanității cu privire la numărul deceselor în rândul migranților, pe fondul criticilor tot mai vehemente la adresa incapacității efoturilor internaționale de a face față crizei globale a refugiaților, informează The Guardian. Predicțiile analiștilor Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) indică faptul că numărul deceselor în rândul refugiaților va depăși borna ed 10.000 în acest an. Această cifră sumbră aruncă o umbră asupra a două evenimente majore care au loc în umătoarele zile. Astfel, adunarea generală a ONU va discuta la începutul săptămânii despre numărul record de persoane forțate de crizele și conflictele de pe mapamond să-și părăsească propriile case, numărul acestora ajungând la 65 de milioane de oameni, dintre care nu mai puțin de 21,3 au fost forțate să plece din propria lor țară. De asemenea, în cursul zilei de marți, președintele american Barack Obama va găzdui un summit al liderilor lumii care intenționează să strângă fonduri pentru inițiativele de ajutorare a refugiaților și pentru programele de relocare etinsă.
6. Zeci de civili au fost uciși într-un sat din Republica Central Africană, în urma celui mai sângeros atac din ultimele luni, provocat de un conflict inter-religios și de o criză politică ce a afectat statul în ultimii ani, informează Al Jazeera. O sursă din cadrul administrației prezidențiale al RCA a declarat că atentatul a avut loc în satul Ndomete, în apropierea orașului Kaga-Bandoro, aflat în centrul țării, la circa 350 de kilometri de capitala Bangui. Acesta a acuzat rebelii seleka drept inițiatori ai atacului: ”Au fost 26 de victime. Rebelii seleka au mers din ușă-n ușă, au provocat un masacru. L-au ucis și pe șeful satului”, a declarat Albert Mokpeme, sursa din cadrul administrației prezidențiale.
7. Noi tensiuni în conflictul palestiniano-israelian, după ce patru palestinieni și un iordanian au fost împușcați mortal în mai puțin de 24 de ore de soldații isralieni în zone ale teritoriilor ocupate din Cisiordania și Ieusalimul de Est, relatează Al Jazeera. Începând cu octombrie 2015, forțele și coloniștii israelieni au ucis cel puțin 215 palestinieni, inclusiv manifestanți neînarmați, trecători și atacatori. În cursul aceleiași perioade, atacatorii palestinieni au omorât cel puțin 33 de israelieni prin înjunghiere sau cu ajutorul armelor, ori prin folosirea maşinilor capcană. Grupurile pentru drepturile omului au acuzat forțele israeliene de asasinate ilegale și folosirea forței letale în situațiile în care măsurile de bază non-letale ar fi fost potrivite. Liderii palestinieni spun că atacatorii au acționat din disperare asupra colapsului discuțiilor de pace din 2014 și extinderea coloniilor israeliene din teritoriile ocupate.
8. Preşedintele nigerian îşi cere scuze pentru plagierea discursului președintelui american Barack Obama, conform The Guardian. Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, și-a cerut scuze pentru plagierea discursului din 2008 al președintelui Barack Obama când acesta a câştigat alegerile electorale, spunând că-i va pedepsi pe cei responsabili. Cei doi lideri se vor întâlni săptămâna viitoare la New York în paralel cu sesiunea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Într-un discurs al lui Buhari din 8 septembrie, prin care a fost lansată o campanie intitulată ,,Schimbarea începe cu mine”, mai multe fraze au fost aproape identice cu cele ale lui Obama. Buhari a spus: ,,Noi trebuie să rezistăm tentației de a cădea înapoi pe același partizanat, meschinăria și imaturitatea care au otrăvit țara noastră atât de mult timp”. În urmă cu opt ani, după victoria sa contra republicanului John McCain în cursa pentru Casa Albă, Obama a spus: ,,Să rezistăm tentației de a cădea înapoi pe același partizanat, meschinărie și imaturitate, care a otrăvit politica noastră atât de mult timp”. De asemenea, plagierea discursului Obama a devenit o problemă în Statele Unite la începutul acestui an, atunci când fraze utilizate la convenţia republicană de către Melania Trump, soţia candidatului la președinție Donald Trump, seamănau foarte mult cu pasaje dintr-un discurs pronunţat de Michelle Obama la convenţia democrată din 2008. Întâlnirea dintre Obama şi Buhari are drept obiectiv continuarea sprijinului SUA pentru reforme în securitate și economia țării, care este cel mai populat stat african, precum și a eforturilor guvernului nigerian de a combate islamismul militant reprezentat de gruparea teroristă Boko Haram.
9. În 7 orașe din Germania printre care şi Berlin, Munchen, Hamburg sau Frankfurt, au avut loc zeci de proteste împotriva acordului comercial transatlantic propus între UE și SUA, relatează BBC. Protestatarii spun că parteneriatul pentru comerț și investiții transatlantice (TTIP) va reduce standardele europene privind produsele alimentare, protecția mediului, și ar putea duce la externalizări de servicii și creșterea ratei șomajului. Cei care sprijină acest acord consideră că scopul acestuia este reducerea tarifelor și promovarea creșterii economice. De asemenea, demonstranții au protestat împotriva unui acord similar cu Canada. Mulți demonstranți au declarat că acordul va duce la exploatarea persoanelor de către întreprinderi de ambele părți ale Atlanticului. UE și SUA au început negocierea acordului de comerț în 2013, cu scopul de a crea cea mai mare piață de liber schimb din lume cu 850 milioane de consumatori. O nouă rundă de discuții urmează să înceapă în luna octombrie, iar președintele Obama spune că vrea ca acordul să fie încheiat înainte de plecarea sa de la Casa Albă în ianuarie. O afacere similară o constituie schimbul comercial dintre UE și Canada, denumit Acordul Economic de Liber Schimb (CETA) care urmează să fie semnat în octombrie, iar cel care se va încheia cu SUA are drept obiectiv reducerea barierelor din calea comerțului dintre SUA și UE, dorindu-se eliminarea taxelor comerciale. Cu toate acestea, acordul este criticat de o parte din cetățeni și liderii guvernelor europene. De exemplu, guvernul francez s-a opus cu fermitate, în timp ce cancelarul german Angela Merkel susține TTIP, cu toate că ministrul economiei Sigmar Gabriel a declarat luna trecută că acordul TTIP e un ,, proiect eşuat”.