Home / GeopoliticALL / Africa / Nigeria: Zeci de elevi au fost uciși într-un atentat în spatele cărui s-ar putea afla gruparea Boko Haram

Nigeria: Zeci de elevi au fost uciși într-un atentat în spatele cărui s-ar putea afla gruparea Boko Haram

 

blast-bus-terminal-abujaCel puțin 46 de elevi au fost uciși, iar alți 79, răniți luni într-un atentat sinucigaș cu bombă, produs la o școală din orașul Potiskum, capitala economică a statului Yoben din nord-estul Nigeriei, informează BBC News. 

Atentatul, comis de un bărbat îmbrăcat în uniformă școlară, a avut loc la orele dimineții, ceea ce sugerează cu autorii au plănuit să ucidă cât mai mulți elevi posibil, arată jurnaliștii britanici.

Adolescenții ”s-au adunat pentru reuniunea de dimineață, moment în care s-a produs o explozie în mijlocul lor, cu un zgomot răsunător, exact la ora 7:50. Mai mulți elevi au fost surprinși de suflul exploziei. ”, a povestit un profesor aflat sub protecția anonimatului, potrivit AFP. Totodată, o sursa medicală de la spitalul din Potiskum, la care au fost transportate victimele, a declarat că zeci de adolescenți au fost internați.

Atacul nu a fost revendicat, dar este foarte posibil ca majoritatea suspiciunilor să se îndrepte înspre gruparea jihadistă Boko Haram, care, de la începutul insurgenței din 2009, a organizat numeroase  astfel de atentate în școlile din Nigeria, despre care spun că oferă o educație puternic influențată de valorile occidentale. Gruparea duce o campanie susținută pentru a nu lăsa copiii să meargă la școală. Membrii Boko Haram se împotrivesc ideii ca fetele să meargă la școală și consideră că băieții ar trebui să primească doar o educație islamică.   

De asemenea, în luna aprilie a acestui an Boko Haram a stârnit indignarea la nivel internațional, odată cu răpirea a peste 200 de fete de la o școală din Chibok, statul Borno. 

Yobe, statul în care a avut loc atentatul de luni dimineață, este unul dintre cele trei state nigeriene în care, de un an și jumătate, a fost instituită legea marțială, din cauza atacurilor sângeroase ale grupării islamiste, în urma cărora peste 10.000 de oameni și-au pierdut viața.

 

 

 

 

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *