Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 8 noiembrie în lume – Băuturile produse de compania Coca-Cola au fost retrase de pe piața din Croația, Autoritățile chineze au emis un avertisment către oficialii din Estonia, iar Marine Le Pen, le-a cerut susținătorilor săi să se alăture unei demonstrații împotriva antisemitismului
Sursă foto: AFP

A fost 8 noiembrie în lume – Băuturile produse de compania Coca-Cola au fost retrase de pe piața din Croația, Autoritățile chineze au emis un avertisment către oficialii din Estonia, iar Marine Le Pen, le-a cerut susținătorilor săi să se alăture unei demonstrații împotriva antisemitismului

Material realizat de Mihai-Marco Percă, Teodora Anca și Robert Olteanu

Premierul Regatului Unit, Rishi Sunak, a anunțat permisiunea desfășurării protestului pro-Palestina în ziua comemorării sfârșitului Primului Război Mondial, relatează The Guardian. În fiecare an la data de 11 noiembrie este sărbătorită în Marea Britanie „Ziua Armistiție”, care comemorează acordul prin care statele beligerante au încetat focul înaintea începerii negocierilor. Protestul este considerat de un anumit segment al populației ca fiind „nerespectos”, deoarece „Ziua Armistiției” este comemorată în liniște pentru a se aduce un omagiu soldaților căzuți pe front. Cu toate acestea, în urma unei întâlniri cu poliția metropolitană, Sunak a oferit asigurări că „dreptul de a protesta pașnic este parte din libertate”. De asemenea, acestea a adăugat că poliția metropolitană va avea grijă să supravegheze desfășurarea evenimentelor. Protestul este programat să înceapă în fața Marble Arch și să se sfârșească la ambasada Statelor Unite din Londra.

Soldații flotei maritime ai juntei militare din Myanmar au desfășurat exerciții militare comune împreună cu armata Rusiei, informează France 24. Ziarul de stat, Global New Light of Myanmar,  a comunicat despre întâlnirea comandantului șef al marinei ruse, Nikolai Yevmenov, cu generalul Min Aung Hlaing în portul Yangon din Myanmar. Guvernul din Myanmar este considerat ilegitim de statele occidentale din cauza loviturii de stat violente din februarie 2021 și a politicii naționale de represiune a opoziției. Cu toate acestea, guvernul Rusiei susține pe scena internațională guvernul militar, în schimbul sprijinirii agendei externe de la Moscova,  și este unul dintre principalii sponsori cu armament, oferind arme în valoare de 406 milioane de dolari. Exercițiile militare au apărut în urma confruntării guvernului militar cu forțele de opoziție democratice, care au reușit să captureze câteva orașe importante în statele Sagain și Shan.

Protestul din Madrid împotriva amnistiei persoanele implicate în mișcarea de independență a Cataloniei s-a transformat într-o manifestație violentă, conform DW. Guvernul condus de prim-Ministrul Pedro Sanchez a început negocierile cu partidele separatiste catalane în vederea eliberării a mii de persoane care au participat la protestul pentru independența Cataloniei din 2017. Astfel, aproximativ 7000 de persoane de extremă dreaptă au protestat împotriva acestor negocieri în fața parlamentului și a sediului național al Partidului Socialist Spaniol. Protestele au apărut în urma dorinței lui Sanchez de a negocia cu partidele catalane pentru a primi sprijin politic în parlament. Dacă actualul guvern interimar nu obține o majoritate până la data de 27 noiembrie, se vor organiza din nou alegeri legislative pe 14 ianuarie. Un purtător de cuvânt al Vox, partidul de extremă dreapta de opoziție, a declarat că Vox nu susține violența, însă sprijină protestul antiguvernamental.

Comisia Europeană a semnat cu compania SpaceX, deținută de miliardarul Elon Musk, un contract în valoare de 180 de milioane de euro pentru sateliți, relatează Politico. Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat că acordul comercial a fost realizat deoarece programul European de rachete, Ariane 6, are întârzieri costisitoare, iar vechiul program Ariane 5, a fost retras. Planul inițial cuprindea folosirea a patru sateliți Galileo prin sistemul de rachete Soyuz al Rusiei, însă războiul din Ucraina a eliminat această opțiune. Datele oficiale ale lansărilor vor fi comunicate după ce oficialii Uniunii Europene negociază cu autoritățile SUA un acord de securitate. Acesta ar urma să permită inginerilor europeni accesul nelimitat la sateliții Galileo și dreptul de a recupera tehnologia în cazul în care misiunea eșuează. Lansarea sateliților este este preconizată să aibă loc în aprilie și iulie 2024.

Politicienii democrați au obținut victorii în două state conservatoare în alegerile guvernamentale și legislative de stat din SUA, informează Reuters. Odată cu eliminarea protejării dreptului la avort la nivel federal, în urma invalidării deciziei Roe v. Wade, statele au libertatea de a legifera pe cont propriu acest drept. Dreptul la avort a rămas un reper important pe agenda electorală a Partidului Democrat pentru cursa prezidențială din 2024 și o politică importantă de pe agenda alegerilor din 7 noiembrie. Guvernatorul democrat Andy Beshear a câștigat un al doilea mandat în Kentucky, iar locuitorii din Ohio au votat favorabil un amendament care protejează dreptul la avort. De asemenea democrații au obținut controlul ambelor camere legislative din Virginia. Rezultatul alegerilor oferă speranțe democraților pentru o posibilă victorie a actualului președinte Joe Biden în alegerile din 2024, în ciuda lipsei sale de popularitate la nivel național.

Cercetătorii din cadrul organizației World Weather Attribution au realizat un studiu despre modul în care schimbările climatice au amplificat efectul de secetă din regiunile Siria, Irak și Iran, informează Deutsche Welle. Potrivit cercetătorilor de la World Weather Attribution, care analizează impactul schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme, studiul a examinat regiunile puternic afectate din bazinul Tigru-Eufrat, inclusiv zonele din Siria, Irak și Iran. Concluziile arată că temperaturile în creștere, în principal cauzate de emisiile provenite din arderea combustibililor fosili, au făcut ca probabilitatea producerii secetei să crească de 25 de ori în Siria și Irak, și de 16 ori în Iran. Din 2020, regiunea se confruntă cu precipitații extrem de scăzute și căldură persistentă, ceea ce a dus la o secetă care a strămutat milioane de oameni, a ruinat recoltele și a contribuit la insecuritatea alimentară

Băuturile produse de compania Coca-Cola au fost retrase de pe piața din Croația, după ce șase persoane s-ar fi intoxicat, conform Euronews. Astfel, autoritățile sanitare din Croația au ordonat ca mai multe băuturi distribuite de Coca-Cola Croația să fie retrase de pe piață. Mai multe mostre din băuturile distribuite de Coca-Cola Croația sunt în prezent analizate în laboratoarele Institutului Croat de Sănătate Publică. Acest ordin vine în urma raportării unui caz în care un tânăr de 19 ani din Rijeka a fost spitalizat după ce s-a presupus că a consumat o băutură suspectă într-o cafenea. Ministrul Sănătății din Croația, Vili Beros, a menționat că alte cazuri de otrăvire au fost raportate în Zagreb și Varazdin, iar starea tânărului este “stabilă” deși suferă de „răni grave, inclusiv leziuni ale tractului digestiv”, presupus cauzate de substanțe „corozive”.

Un cetățean francez a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acuzații ce țin de securitatea națională, relatează France 24. Louis Arnaud, un consultant bancar de origine franceză, a fost reținut în Iran în septembrie anul trecut, în închisoarea Evin din Teheran. Familia acestuia a declarat că Arnaud a primit sentința de către un Tribunal Revoluționar, sub acuzația că ar făcut propagandă împotriva și a încercat să prejudicieze securitatea republicii islamice. Conform declarației emise de familie, Arnaud “și-a păstrat distanța față de mișcările sociale care începeau” în timpul șederii sale în Iran, referindu-se la mișcarea de protest care a izbucnit în septembrie 2022. Ei au insistat că acesta “nu a acționat cu intenții politice sau cu neglijență. “Până în prezent, verdictul nu a fost raportat de presa iraniană și nu a fost confirmat public de autoritățile iraniene.

Reprezentanții Comisiei Europene au recomandat începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina și Moldova, informează Radio Free Europe. Anunțul a fost făcut în contextul publicării rapoartelor anuale privind progresul înregistrat de statele care doresc să adere la blocul comunitar în alinierea la legislația și standardele europene. În ceea ce privește Bosnia și Herțegovina și Georgia, oficialii Comisiei Europene au propus începerea negocierilor și acordarea statutului de stat candidat, cu condiția îndeplinirii criteriilor stabilite de UE. Aceste propuneri vor fi supuse deciziei liderilor celor 27 de state membre ale blocului comunitar în cadrul summit-ului din 14-15 decembrie, unde se va lua o decizie în unanimitate cu privire la aprobarea sau respingerea acestor recomandări.

Mikhail Filiponenko, membru al adunării regionale din regiunea ucraineană Lugansk ocupată de Rusia, a fost ucis într-un atentat cu mașină-capcană, potrivit Radio Free Europe. Oficialii Direcției principale de informații a Ucrainei au revendicat atacul. Într-un comunicat emis pe platforma Telegram, au menționat că “o operațiune specială de eliminare a călăului Filiponenko a fost implementată împreună cu reprezentanții mișcării de rezistență.” Mihail Filiponenko a jucat un rol important ca lider al trupelor separatiste susținute de Moscova din Luhansk și a reprezentat separatiștii de la Lugansk la centrul de monitorizare a încetării focului din regiune înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia anul trecut.

Autoritățile chineze au emis un avertisment către oficialii din Estonia, avertizându-i să nu deschidă un birou de reprezentare al Taiwanului,, informează Politico. În timpul vizitei Ministrului de Externe al Taiwanului, Joseph Wu, în cele trei state baltice, oficialii chinezi au subliniat importanța respectării principiului “O singură China” de către reprezentanții Estoniei. Anterior, când decidenții politici din Lituania au decis deschiderea unui birou de reprezentare al autorităților insulei separatiste, liderii de la Beijing au impus un embargo economic, forțând oficialii Uniunii Europene să finalizeze un instrument anti-coerciție pentru a combate statele care agresează o țară membră al blocului comunitar.

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen, le-a cerut susținătorilor săi să se alăture unei demonstrații împotriva antisemitismului, potrivit Euronews. Potrivit politicienei franceze, poporul statului european trebuie să își exprime respingerea fermă a actelor împotriva cetățenilor de origine evreiască.. Conform experților, poziționarea lui Marine Le Pen are scopul atragerii susținerii comunității evreiești din Franța pentru viitoarele alegeri, în condițiile în care partidele de extremă stânga au refuzat să descrie Hamas drept organizație teroristă. Declarațiile sale contrastează cu asocierea tatălui ei, fondatorul partidului de extremă dreapta Adunarea Națională, cu tendințele antisemite Marine Le Pen a fost candidată la președinția Franței în alegerile din 2012 și apoi în alegerile prezidențiale din 2017, ajungând în turul doi, unde a fost învinsă de Emmanuel Macron.

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursa foto: Reuters

A fost 24 aprilie în lume – Autoritățile americane au decis că vor livra arme pentru Ucraina prin Germania și Polonia, O curte de justiție din Iran a condamnat la moarte un rapper pentru susținerea protestelor din 2022 dedicate Mashei Amini, iar Guvernul din Botswana a respins propunerea din partea guvernului britanic de a primi solicitanți de azil

Material realizat de Robert Olteanu O curte de justiție din Iran a condamnat la moarte …