Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 5 ianuarie în lume- Kazahstanul cere ajutorul Rusiei pentru stăpânirea protestelor, Italia introduce vaccinarea obligatorie pentru persoane de peste 50 de ani, iar ,,Watergate-ul polonez” continuă

A fost 5 ianuarie în lume- Kazahstanul cere ajutorul Rusiei pentru stăpânirea protestelor, Italia introduce vaccinarea obligatorie pentru persoane de peste 50 de ani, iar ,,Watergate-ul polonez” continuă

Material realizat de Delia Afilipoaie și Doina Bulearcă

Președintele Kazahstanului, Kassym-Iomart Tokayev, a declarat că a cerut ajutorul unei alianțe condusă de Rusia pentru calmarea protestelor, raportează Al Jazeera.  Acest apel a fost făcut după ce șeful statului nu a reușit să controleze evenimentele violente din fostul stat sovietic. În timpul protestelor, care au izbucnit pe fondul creșterii rapide a prețului la carburanți, au fost incendiate clădiri ale statului, iar opt membri ai personalului de securitate au decedat. Protestatarii din Almaty au luat cu asalt reședința prezidențială, precum și biroul primăriei, iar situația a deviat rapid, transformându-se într-un conflict între poliție și demonstratari. Tokayev, care a impus anterior o stare de urgență la nivel național, a declarat că grupurile teroriste „se dezlănțuie, în prezent” în toată țara. Ministerul Afacerilor Interne din Kazahstan a declarat că opt ofițeri de poliție și membri ai gărzii naționale au fost uciși în tulburări iar peste 300 persoane au fost rănite, fără a fi făcute publice date privind victimele civile.

Autoritățile italiene introduc obligativitatea vaccinării pentru persoanele cu vârsta de peste 50  de ani, conform Politico. Regula se aplică și pentru persoanele care muncesc, cât și pentru cei care nu sunt încadrați pe câmpul muncii și au împlinit 50 de ani. Noua măsură fost introdusă ca urmare a numărului record de 190.000 de cazuri înregistrate miercuri, în ciuda ratei de vaccinare de 78 de procente. Persoanele de peste 50 de ani încadrate în câmpul muncii vor trebui să prezinte un certificat conform căruia au fost vaccinate sau au trecut prin boală, altfel for fi suspendați de la muncă de la mijlocul lunii februarie 2022. 

Guvernul Poloniei este supus presiunilor de a investiga acuzațiile conform cărora o instituție a folosit software-ul de spyware Pegasus, raportează Euronews. Ziarul liberal Gazeta Wyborcza a  publicat luni un raport conform căruia Biroul Central Anticorupție al Poloniei a cumpărat software-ul în anul 2017 și îl folosește constant de atunci. Pegasus permite accesarea telefoanelor fără știința proprietarului și chiar preluarea controlului dispozitivului. Conform unei investigații din anul 2021, software-ul a fost dezvoltat de compania israeliană NSO Group și a fost folosit de guverne ale lumii pentru a spiona activiști, jurnaliști și politicieni, inclusiv în state ca Franța, Spania și Ungaria. NSO Group a insistat că singurul scop al software-ului este de a oferi organelor de aplicare a legii o unealtă pentru lupta împotriva terorismului și a crimei organizate. 

Cehia caută aliați printre statele membre ale Uniunii Europene pentru schimbarea noilor reguli privind planul UE de investiții sustenabile, raportează EUObserver. Cerința propusă inițial, de a avea 30 de procente de hidrogen amestecate în combustibilii fosili pentru centralele electrice până în 2026, este considerată prea strictă. Statele membre UE pot discuta cerințele propuse până pe 12 ianuarie, iar Comisia Europeană speră ca până la finalul lunii să se adopte un text final. Reprezentanții Austriei și Germaniei au respins deja propunerea Comisiei, care este acuzată de ,,greenwashing’’.

Oficialii francezi speră să folosească cele șase luni la conducerea Consiliului Uniunii Europene pentru a aborda „provocările economice, educaționale, de migrație și militare” ale blocului, conform Deutsche Welle. Prima reuniune săptămânală din 2022 a celor 27 de comisari europeni va avea loc în capitala Franței, în ciuda numărului mare de cazuri de SARCoV 2 din Europa și în special din Franța. Emmanuel Macron a schițat un plan ambițios pentru președinție, în speranța de a promova o serie de probleme cheie în următoarele șase luni. Acesta a declarat că „președinția franceză trebuie să fie un moment al adevărului pentru reglementarea și responsabilitatea platformelor digitale, prețul carbonului la granițele europene pentru produsele importate, salariile minime și relația noastră cu Africa”. Neobișnuit pentru o președinție a Consiliului UE, în cele șase luni de mandat vor avea loc alegeri prezidențiale, cetățenii francezi urmând să meargă la urne în aprilie. Emmanuel Macron, considerat un vizionar pro-european, se află într-o situație cu atât mai sensibilă, întrucât mulți dintre contracandidații acestuia sunt cunoscuți pentru discursul eurosceptic și populist.

 Oficialii israelieni au propus construirea a aproximativ 3.500 de noi case pentru coloniști în Ierusalimul de Est, relatează France 24. Un total de 2.092 de astfel de case sunt planificate lângă Muntele Scopus și 1.465 între sectoarele Givat Hamatos și Har Homa. Aceste zone sunt situate de-a lungul „liniei verzi” care separă teoretic Ierusalimul de Est anexat, pe care palestinienii îl văd drept capitala propriului lor viitor stat. Acest proiect a fost denunțat în mod repetat de către Organizația Națiunilor Unite, palestinieni și organizații non-profit. ONG-urile se tem că această construcție ar putea bloca legăturile dintre districtele palestiniene din Ierusalimul de Est și orașul vecin Betleem, precum și de faptul că o astfel de acțiune ar submina și mai mult orice posibilitate ca un viitor stat palestinian să aibă Ierusalimul de Est drept capitală. Excluzând Ierusalimul de Est, aproximativ 475.000 de israelieni trăiesc în așezări din Cisiordania, care sunt considerate ilegale conform dreptului internațional, alături de peste 2,8 milioane de palestinieni.

Sursele militare din Irak au declarat că bazele care găzduiesc trupe americane au fost lovite de rachete Katyusha, informează Reuters. Aceste baze sunt situate lângă aeroportul internațional din Bagdad și în vestul capitalei. Cinci rachete au aterizat în apropierea bazei aeriene Ain al-Asad, a declarat un oficial al coaliției, însă atacurile nu s-a soldat cu pagube sau victime. Armata din Irak a afirmat că a găsit un lansator de rachete încărcat în districtul al-Jihad din vestul Bagdadului și că a început o operațiune de căutare. Oficialii americani au avertizat în ultimele săptămâni că se așteaptă la o creștere a atacurilor împotriva forțelor americane în Irak și Siria, în principal din cauza celei de-a doua aniversări de la uciderea generalului iranian Qassem Soleimani

Autoritățile engleze au anunțat că testele RT-PCR nu vor mai fi obligatorii pentru zona Angliei începând cu 7 ianuarie, relatează CNN. Conform premierului Boris Johnson, regulile au fost schimbate din cauza faptului că cele vechi aveau impact limitat în legătură cu răspândirea variantei Omicron. Noile reguli prevăd ca persoanele complet vaccinate și cele sub 18 ani să aibă permisiunea de a intra în Anglia fără a prezenta un test RT-PCR negativ la sosire, ci un test negativ de tip antigen la două zile după. De asemenea, vizitatorii nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină până la primirea rezultatului. Dacă rezultatul va fi pozitiv, vor trebui să facă un test RT-PCR pentru identificarea variantei. Regulile nu s-au schimbat pentru persoanele nevaccinate.

Trei surse distincte au declarat că trimisul special al Statelor Unite ale Americii pentru Cornul Africii, Jeffrey Feltman, își va părăsi postul, raportează VOA.Acesta și-a asumat rolul în aprilie, cu intenția de a servi mai puțin de un an, trezindu-se rapid în mijlocul a două crize majore – intensificarea războiului civil din Etiopia precum și lovitura de stat din Sudan. Vestea plecării sale a venit înainte de întâlnirea sa din Etiopia cu înalți oficiali guvernamentali privind discuțiile de pace, ca parte a celor mai recente eforturi ale Washingtonului de a pune capăt conflictului.Este presupus că David Satterfield, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Turcia, va prelua acest post. Satterfield, un veteran al Serviciului Extern al Statelor Unite ale Americii cu peste patru decenii de experiență, a avut o misiune dipomatică dificilă în Turcia, unde a navigat relație bilaterală tensionată dintre cei doi aliați NATO.

Guvernatorului statului Louisiana, Bel Edwards, a semnat amnistia pentru Homer Plessy, un activist afro-american care a fost arestat acum 130 de ani, relatează BBC. Homer Plessy a fost arestat în 1892 după ce a cumpărat un bilet de tren în New Orleans și a refuzat să evacueze vagonul destinat exclusiv călătorilor albi. În 1896, Curtea Supremă a decis împotriva lui Plessy, deschizând calea pentru legile de segregare Jim Crow în Sudul american. Amnistia a venit de la aceeași instituție care i-a adus acuzațiile acum 130 de ani. În anii 1890, companiile de transport feroviar erau obligate să ofere locuri separate și condiții egale pentru călătorii albi și afro-americani, conform legii. . 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …