Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 3 mai în lume – Curtea Supremă din SUA a confirmat autenticitatea documentului privind anularea dreptului de avort, Liderii din Slovacia și Ungaria au anunțat că nu vor sprijini sancțiunile UE împotriva furnizării de gaz rusesc, iar Parlamentul European a votat în favoarea revizuirii regulilor electorale ale UE
Sursă foto: Andrew Harnik/AP

A fost 3 mai în lume – Curtea Supremă din SUA a confirmat autenticitatea documentului privind anularea dreptului de avort, Liderii din Slovacia și Ungaria au anunțat că nu vor sprijini sancțiunile UE împotriva furnizării de gaz rusesc, iar Parlamentul European a votat în favoarea revizuirii regulilor electorale ale UE

Material realizat de Maria Pițigoi

Parlamentul European a votat în favoarea revizuirii regulilor electorale ale Uniunii Europene care ar crește implicarea cetățenilor în alegerea deputaților paneuropeni și a președintelui Comisiei, relatează Politico. Conform noilor reguli, în cadrul alegerilor parlamentare europene cetățenii ar putea avea două buletine de vot: unul pentru candidații naționali și unul pentru candidații paneuropeni, cumulând un total de 28 de candidați. De asemenea, cetățenii UE ar avea mai multă putere asupra alegerii președintelui Comisiei Europene prin așa-numitul proces “Spitzenkandidaten”. În cadrul acestui sistem – folosit neoficial la alegerile UE din 2014 pentru a-l selecta pe Jean-Claude Juncker, dar respins de țările membre în 2019 – partidele politice europene ar alege un „candidat principal”, iar candidatul susținut de partidul care câștigă cele mai mult locuri în Parlamentul va deveni președinte. „Parlamentul a trimis un mesaj puternic Consiliului că este timpul să schimbăm legea electorală a UE, astfel încât să putem organiza alegeri care să reflecte în mod corespunzător realitățile politice de astăzi”, a declarat raportorul inițiativei, europarlamentarul spaniol Domènec Ruiz Devesa. Propunerea conținea, de asemenea, prevederi care ar îmbunătăți echilibrul de gen al candidaților europarlamentari, ar acorda tuturor cetățenilor UE cu vârsta de peste 18 ani dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul European și ar permite votul prin corespondență.

Liderii Slovaciei și ai Ungariei au anunțat că nu vor sprijini sancțiunile Uniunii Europene împotriva furnizării de gaz rusesc, susținând că se bazează prea mult pe această aprovizionare și nu au alternative imediate, informează Al Jazeera. „Este simplu, aprovizionarea cu energie a Ungariei nu poate fi pusă în pericol pentru că nimeni nu se poate aștepta să permitem ca prețul războiului [din Ucraina] să fie plătit de unguri. (…) În prezent, este imposibil pentru Ungaria să funcționeze fără petrolul rusesc”, a declarat ministrul maghiar de externe Peter Szijjarto. De asemenea, ministrul slovac al economiei, Richard Sulik, a menționat că singura companie de rafinare a petrolului din țară, Slovnaft, nu poate trece imediat de la țițeiul rusesc la un alt tip de petrol și că schimbarea tehnologiei ar dura câțiva ani. În prezent, comisarii UE dezbat noi propuneri de sancțiuni, care ar putea include un embargo treptat asupra petrolului rusesc și nu este clar dacă Slovacia și Ungaria vor fi scutite de aplicarea acestora.

Papa Francisc a cerut o întâlnire la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin pentru a încerca să oprească războiul din Ucraina, dar nu a primit un răspuns, anunță Reuters. Francisc, care a făcut o vizită fără precedent la ambasada Rusiei când a început războiul, a menționat că la aproximativ trei săptămâni de la începutul conflictului, i-a cerut înaltului diplomat al Vaticanului să-i trimită un mesaj lui Putin. “Mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire în acest moment. Dar cum să nu oprești atâta brutalitate? În urmă cu douăzeci și cinci de ani, în Rwanda, am trăit același lucru”, a adăugat acesta. Războiul din Ucraina a tensionat relațiile dintre Vatican și Biserica Ortodoxă Rusă și a provocat o scindare între creștinii ortodocși din întreaga lume.

Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunțat că va porni într-un turneu în America Centrală și Cuba, în timp ce țara sa se pregătește pentru fluxuri crescute de migranți din regiune care se îndreaptă spre SUA, informează France24. Se așteaptă ca Lopez Obrador să folosească această călătorie în străinătate pentru a-și promova viziunea asupra dezvoltării economice regionale. Turul de patru zile va include opriri în trei dintre principalele țări de unde provin caravanele de migranți: Guatemala, El Salvador și Honduras. De asemenea, președintele mexican a îndemnat oficialii Statelor Unite să investească în dezvoltarea economică în America Centrală pentru a crea locuri de muncă și a preveni oamenii să fugă de sărăcie.

Curtea Supremă din Statele Unite ale Americii a confirmat autenticitatea documentului privind anularea dreptului de avort, precizând că nu s-a ajuns la o decizie finală, conform Politico. Curtea Supremă a decis să voteze pentru eliminarea dreptului de avort, potrivit unui proiect de aviz scris de judecătorul Samuel Allito. Proiectul inițiat de către judecătorul Allito este o repudiere completă, fără ezitare, a deciziei din 1973 care a garantat protecția constituțională federală a dreptului de avort, precum și a deciziei ulterioare din 1992, Planned Parenthood v. Casey, care a menținut respectarea acestui drept. O astfel de decizie a Curții Supreme ar determina interzicerea avortului în cel puțin jumătate din state. Conform judecătorului Allito “Acest drept a fost extraordinar de greșit de la început. Este timpul să luăm în considerare Constituția și să întoarcem problema avortului la reprezentanții aleși ai poporului”. Șeful Curții, John Roberts, a confirmat autenticitatea documentului și a adăugat că va demara o investigație cu privire la sursa scurgerii de informații. Președintele Joe Biden s-a declarat revoltat de acest proiect, avertizând că o “întreagă gamă de drepturi” se vor afla în pericol în cazul în care decizia va trece.

Mario Draghi, prim-ministrul Italiei, a solicitat Uniunii Europene expansiunea către estul Europei, precum și revizuirea tratatului UE pentru eficientizarea procesului decizional din blocul European, conform Al Jazeera. Mario Draghi a declarat că statele Uniunii Europene trebuie să fie unite și să iasă puternice în urma provocărilor istorice create de războiul din Ucraina, menționând expansiunea blocului către estul Europei. Draghi a vorbit în fața Parlamentului European în Strasbourg menționând că actuala criză de securitate, umanitară, de energie și economică au creat provocări fără precedent în blocul European, iar unele instituții UE nu au avut un răspuns adecvat. “Este necesar să integrăm acele țări care au aspirații Europene” a declarat Draghi în discursul lui, menționând accelerarea procesului de negociere cu liderii din Albania și Macedonia de Nord.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …