Home / A fost azi în lume / A fost 3 ianuarie în lume – Biroul prezidenţial de la Kiev a anunțat că va avea loc un summit între Uniunea Europeană și Ucraina, UE a oferit Chinei vaccinuri împotriva virusului COVID-19 în mod gratuit, iar reprezentanții Germaniei au respins cererea oficialilor polonezi de negocia despăgubiri pentru daunele suferite de Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Sursa foto: Euractiv

A fost 3 ianuarie în lume – Biroul prezidenţial de la Kiev a anunțat că va avea loc un summit între Uniunea Europeană și Ucraina, UE a oferit Chinei vaccinuri împotriva virusului COVID-19 în mod gratuit, iar reprezentanții Germaniei au respins cererea oficialilor polonezi de negocia despăgubiri pentru daunele suferite de Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Material realizat de Anna Iosif și Mădălina Robu 

Ministrul Securității Naționale din Israel, Itamar Ben-Gvir, a vizitat un important loc sfânt din Ierusalim, demult disputat de către palestinieni și israelieni, informează BBC. Ministrul a vizitat situl cunoscut drept Muntele Templului pentru evrei și Haram al-Sharif pentru musulmani, fiind primul act public făcut de acesta de la învestirea guvernului în urmă cu cinci zile. Gestul ministrului israelian a fost condamnat de către oficialii palestinieni, fiind numit „o provocare fără precedent”, întrucât locul sfânt este disputat de către palestinieni și israelieni. Itamar Ben-Gvir a declarat că dorește să aducă o schimbare cu privire la regulile conform cărora evreii au voie să viziteze locul sfânt, însă nu să se roage. Vizita unui alt oficial israelian la locul sfânt din anul 2000 a condus la izbucnirea celei de-a doua revolte palestiniene îndreptată împotriva ocupanților israelieni, eveniment cunoscut și sub numele de Intifada Al-Aqsa.

Oficialii chinezi au criticat măsurile obligatorii de testare COVID-19 pentru călătorii din China, implementate de mai multe state, relatează Politico. Mai multe state au impus testarea obligatorie împotriva virusului COVID-19 pentru călătorii sosiți din China cu avionul, în urma deciziei autorităților chineze de a elimina politica de „zero-COVID”. Măsurile includ prezentarea unui test antigen negativ sau test PCR efectuat cu mai puțin de două zile înainte de îmbarcare sau supunerea la testare obligatorie la sosire. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, Mao Ning, a declarat că testarea obligatorie impusă călătorilor din China este inacceptabilă, măsurile impuse neavând o bază științifică. Prim-ministrul Franței, care se numără printre statele care au impus testarea obligatorie, a declarat că toate deciziile au fost adoptate în urma consultării cu toți oficialii din domeniul sănătății din țările europene. Aceasta a mai adăugat faptul că măsurile au fost adoptate pentru a preveni noi variante ale virusului și de a proteja poporul francez.

Președintele din Filipine, Ferdinand Marcos Jr., a ajuns în China pentru o vizită de stat de trei zile, informează Associated Press. Liderul de stat a ajuns în China pentru a se întâlni cu omologul său, cu scopul de a discuta și de a stimula relațiile bilaterale dintre cele două state. Președintele filipinez a declarat că va deschide „un nou capitol în cooperarea cuprinzătoare și strategică cu China”. Făcând o aluzie la disputa teritorială dintre cele două state din Marea Chinei de Sud, acesta a declarat că așteaptă cu nerăbdare să discute chestiuni politice și de securitate regională cu liderul chinez, Xi Jinping. Președintele filipinez a mai adăugat faptul că „problemele dintre cele două state sunt probleme care nu aparțin unor state prietene precum Filipine și China” și că vor încerca să rezolve aceste probleme „în beneficiul reciproc al celor două.”

Biroul prezidenţial de la Kiev a anunțat că va avea loc un summit între Uniunea Europeană și Ucraina, informează Politico. Declarația venită din partea biroului administrației președintelui ucrainean a afirmat faptul că un summit între Uniunea Europeană și Ucraina va avea loc pe 3 februarie în Kiev. Comunicatul a adăugat faptul că, într-o discuție între președintele ucrainean și președinta Comisiei Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, „părțile au discutat despre rezultatele așteptate ale următorului summit Ucraina-UE, care va avea loc pe 3 februarie la Kiev și au convenit să intensifice lucrările pregătitoare”. Ursula von der Leyen a confirmat într-o postare pe Twitter că summit-ul va avea loc. 

Uniunea Europeană a oferit Chinei vaccinuri împotriva virusului COVID-19 în mod gratuit, în urma creșterii numărului de infectări, conform Reuters. Un oficial european a declarat faptul că UE a oferit Chinei vaccinuri gratuit, pe fondul creșterii numărului de infectări COVID-19, cauzate de relaxarea politicii Chinei de „zero-COVID”. Până în prezent, oficialii chinezi nu au răspuns ofertei Uniunii Europene. Întrebat dacă statul chinez va accepta oferta Uniunii Europene, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Mao Ning, a declarat pentru Reuters că rata de vaccinare a Chinei și capacitatea de tratament au continuat să crească, iar proviziile sale sunt „adecvate”.

Guvernul japonez a anunțat că va oferi 1 milion de yeni (7.500 USD) per copil familiilor care se mută din Tokyo, în încercarea de a inversa scăderea populației în restul regiunilor, informează The Guardian. Stimulentul va fi introdus ca parte a unui impuls oficial de a redresa orașele și satele aflate în declin. Deși populația din Tokyo a scăzut pentru prima dată anul trecut – o tendință atribuită parțial pandemiei de coronavirus – oficialii consideră că mai multe eforturi trebuie făcute pentru a reduce densitatea populației orașului și a încuraja oamenii să înceapă o viață nouă în acele regiuni ale țării care au fost afectate de îmbătrânire, scăderea populației și migrația tinerilor către Tokyo, Osaka și alte orașe mari. Oficialii speră că sumele generoase oferite vor încuraja familiile ce au copii cu vârsta de până la 18 ani să revitalizeze restul regiunilor și să slăbească presiunea asupra spațiului și serviciilor publice din Tokyo, cea mai mare metropolă din lume, cu o populație de aproximativ 35 de milioane de locuitori. Jumătate din sumă va fi alocată de către guvernul central, iar cealaltă jumătate de către municipalitățile locale.

Directorul Ministerului afgan al culturii și informației a declarat că instanțele talibane vor urmări penal instituțiile media care operează din străinătate, relatează The Economic Times. Acest lucru survine într-un timp în care organizațiile media și canalele de știri ce operează în Afganistan se confruntă cu restricții dure sub conducerea talibană. În repetate rânduri, mai multe organizații umanitare au denunțat acțiunile talibanilor împotriva jurnaliștilor din Afganistan. În urma creșterii excesive a criminalității împotriva jurnaliștilor pe teritoriul statului, reprezentanții Misiunii de Asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) au sesizat încălcarea drepturilor omului a cel puțin 200 de reporteri în raportul de la începutul lunii noiembrie. De când talibanii au preluat controlul Afganistanului la jumătatea lunii august a anului trecut, au anulat progresele cu privire la drepturilor femeilor și al libertății presei, revocând eforturile în materie de egalitate de gen și libertate de exprimare în țară. 

Reprezentanții Germaniei au respins cererea oficialilor polonezi de a se angaja în negocieri referitoare la despăgubiri pentru daunele suferite de Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform ABC News. Reprezentanții Ministerului de Externe al Poloniei au anunțat că au apelat la Națiunile Unite pentru sprijin în eforturile de a obține despăgubiri pentru aproximativ 1,3 trilioane de dolari din pierderile estimate suferite sub ocupația Germaniei naziste. Pe parcursul disputei, oficialii germani au insistat că problema a fost închisă prin decizii luate în timpul regimului comunist, când conducerea din Varșovia a renunțat la cererea de despăgubiri. Reprezentanții polonezi susțin că Varșovia a acționat sub presiunea regimului din Moscova și că acordul încheiat atunci nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, iar o cerere oficială a fost trimisă ulterior. De asemenea, liderii Poloniei au sugerat că există o posibilitate de negocieri.

S-au împlinit trei ani de la asasinarea lui Qasem Soleimani, dată marcată de marșuri și ceremonii în Iran și statul vecin, Irak, informează Euronews. Un atac aerian al Statelor Unite l-a ucis pe Qasem Soleimani în timp ce părăsea aeroportul internațional din Bagdad. Înainte de moartea sa, acesta a fost o figură populară a rezistenței naționale și cel mai recunoscut comandant al țării. Fostul lider al Forței Quds a Gărzilor Revoluționare din Iran a câștigat, de asemenea, notorietate pentru că și-a ajutat țara să lupte în războaiele prin intermediari din Orientul Mijlociu. Asasinarea acestuia încă reprezintă o sursă de tristețe pentru conducerea țării. Evenimentul a provocat o stare de neliniște și în Irakul vecin, unde o personalitate militară cheie, Abu Mahdi al-Muhandis, a fost ucisă alături de Soleimani. La Teheran, președintele iranian Ebrahim Raisi a ținut un discurs în timpul unei ceremonii de comemorare. Mai mult decât atât, la Bagdad, sute de persoane îndoliate au mărșăluit spre aeroport pentru a marca data celor două decese. 

Germania, Polonia și Cehia se numără printre țările în care au fost doborâte recordurile de temperatură anul acesta, relatează Sky News. Au reapărut temerile legate de efectul schimbărilor climatice asupra multor orașe montane care se bazează pe turismul de iarnă. Temperaturile înregistrate în Franța la sfârșitul anului au fost cele mai ridicate din ultimii 25 de ani. De asemenea, în Elveția, o stație meteo din zona Jura a înregistrat o medie zilnică record de 18,1°C. În Varșovia s-au înregistrat 18,9°C, în sud-vestul Germaniei 19,4°C, iar în nordul Spaniei 25,1°C. Alpii de nord și Pirineii francezi sunt lipsiți de zăpadă, iar unele stațiuni au fost închise până la noi condiții. În aceste circumstanțe, multe orașe de altitudine joasă se află în pierdere majoră. Conducerea localităților au în plan un viitor focusat pe activități ce se pot desfășura pe tot parcursul anului. Efectul schimbărilor climatice va schimba radical turismul de iarnă în Europa.

 

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursa foto: Reuters

A fost 19 martie în lume – Donald Trump a reiterat angajamentul SUA față de NATO, Vladimir Putin a câștigat al cincilea mandat ca președinte al Rusiei, iar Organizația Mondială a Meteorologiei (WMO) a confirmat că 2023 a fost cel mai cald an înregistrat

Material realizat de Mihai Turcu Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Wang Yi, a început o …