Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 29 august în lume – Conducătorul armatei din Sudan a vizitat Egiptul pentru a purta discuții cu liderul statului, Înalta Curte de judecată din Islamabad a suspendat pedeapsa de trei ani pentru corupție a fostului prim-ministru pakistanez, Imran Khan, iar conflictul dintre armată și grupurile paramilitare din Etiopia a ucis cel puțin 183 de persoane, potrivit ONU
Egyptian Presidency Media Office via AP

A fost 29 august în lume – Conducătorul armatei din Sudan a vizitat Egiptul pentru a purta discuții cu liderul statului, Înalta Curte de judecată din Islamabad a suspendat pedeapsa de trei ani pentru corupție a fostului prim-ministru pakistanez, Imran Khan, iar conflictul dintre armată și grupurile paramilitare din Etiopia a ucis cel puțin 183 de persoane, potrivit ONU

Material realizat de Anna Iosif 

Conflictul dintre armată și grupurile paramilitare din Etiopia a ucis cel puțin 183 de persoane, în regiunea Amhara a statului, relatează Reuters. Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, conflictul a rezultat în peste 183 de victime și peste 1000 de persoane au fost arestate, multe dintre ele fiind raportați a fi tineri de origine etnică amhara. Conflictul a debutat în urma acuzațiilor cetățenilor din Amhara, a doua cea mai populată regiune din Etiopia, conform cărora guvernul încearcă să submineze securitatea regiunii. De la debutul conflictului, forțele guvernamentale au acaparat marile orașe din regiune, după ce au fost inițial alungate de grupuri paramilitare locale, dar conflictul a continuat. 

Conducătorul armatei din Sudan a vizitat Egiptul pentru a purta discuții cu liderul statului, în prima călătorie oficială de la izbucnirea conflictului în Sudan, informează Associated Press. Generalul Abdel-Fattah Burhan, liderul armatei sudaneze, a sosit în orașul egiptean el-Alamein, fiind primit de președintele statului, Abdel Fattah el-Sissi. Conform unui comunicat al autorităților egiptene, cei doi lideri au discutat despre eforturile de a pune capăt conflictului din Sudan, într-un mod care să păstreze „suveranitatea, integritatea statului sudanez”. Conflictul din Sudan a debutat în luna aprilie în capitala Khartoum, în urma tensiunilor dintre armată, condusă de Burhan, și grupurile paramilitare, comandate de Mohammed Hamdan Dagalo. 

Poliția din Cipru a arestat 21 de persoane, în urma conflictelor violente dintre refugiații și rezidenții unei comunități din vestul insulei, care are o populație mare de solicitanți de azil, relatează Al Jazeera. Poliția a declarat că aproximativ 250 de sirieni și ciprioți greci din satul Chloraka au luat parte la conflict, când un număr mai mic de protestatari din ambele grupuri au început să dea foc la coșurile de gunoi și să incendieze gardul unei clădiri. Ofițerii au reușit să separe cele două grupuri, în timp ce un ofițer a suferit arsuri de gradul doi la mână din cauza unui cocktail Molotov. Conform purtătorului de cuvânt al poliției, Christos Andreou, 9 ciprioți greci și 12 migranți și refugiați au fost reținuți. Cipru a înregistrat o creștere a sosirii migranților ilegali și a persoanelor care solicită azil în ultimii ani, deși rata creșterii a scăzut în acest an.

Poliția din Nigeria a arestat cel puțin 67 de persoane care sărbătoreau o nuntă gay, fiind una dintre cele mai mari detenții în masă de acest fel în stat, informează Associated Press. Participanții la eveniment au fost arestați în orașul Ekpan, din sudul statului Delta, în jurul orei 2 a dimineții. Purtătorul de cuvânt al poliției nigeriene a declarat că „homosexualitatea nu va fi niciodată tolerată” în Nigeria. Arestări similare sunt frecvente în Nigeria, unde persoanele gay riscă până la 14 ani de închisoare, în temeiul Legii de interzicere a căsătoriilor de același sex. De asemenea, complicii riscă 10 ani de închisoare. Promulgată în 2013, legea a fost condamnată la nivel local și internațional, deși are și mulți susținători în stat. Biroul organizației pentru drepturile omului Amnesty International în Nigeria a condamnat arestările și a cerut eliberarea cetățenilor.

Înalta Curte de judecată din Islamabad a suspendat pedeapsa de trei ani pentru corupție a fostului prim-ministru pakistanez, Imran Khan, conform BBC. Fostul prim-ministru a fost condamnat la trei ani de închisoare, pe data de 5 august, pentru că nu a declarat banii câștigați din vânzarea cadourilor pe care le-a primit în timpul mandatului din 2018-2022. În urma condamnării, acestuia i-a fost retras și dreptul de a candida pentru o perioadă de 5 ani. Înalta Curte de la Islamabad i-a acordat cauțiune, până la următoarea audiere din acest caz. Totuși, o altă instanță a ordonat ca fostul politician să fie ținut în arest următoarele zile, fiind vorba despre o condamnare separată.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 1 mai în lume – Zeci de protestatari au fost arestați în Georgia în timpul unor demonstrații pro-europene, Autoritățile britanice au început procesul de deportare a migranților spre Rwanda, Diplomații din Coreea de Sud discută despre aderarea la un pact în domeniul tehnologiei de apărare

Material realizat de Robert Olteanu Zeci de protestatari au fost arestați în Georgia în timpul …