Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 25 noiembrie în lume – Curtea Constituțională a Poloniei a declarat CEDO incompatibilă cu propria instituție, un general al Emiratelor Arabe Unite, acuzat de complicitate la tortură, a fost numit noul președinte Interpol, iar pescarii francezi au amenințat că vor ține proteste împotriva guvernului Britanic.
O ambarcațiune franceză de pescuit având o pancartă în semn de protest. Sursă foto: Getty Images/CNN

A fost 25 noiembrie în lume – Curtea Constituțională a Poloniei a declarat CEDO incompatibilă cu propria instituție, un general al Emiratelor Arabe Unite, acuzat de complicitate la tortură, a fost numit noul președinte Interpol, iar pescarii francezi au amenințat că vor ține proteste împotriva guvernului Britanic.

Material realizat de Loredana Florescu și Ilinca Bîrcă

Curtea Constituțională a Poloniei a declarat Convenția Europeană a Drepturilor Omului „incompatibilă” cu propria constituție, relatează Deutsche Welle. Hotărârea a declanșat un alt conflict între Polonia și aliații săi europeni cu privire la reformele judiciare. Comunicatul polonezilor s-a axat pe lipsa competenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a revizui și evalua legalitatea numirilor judecătorilor curții poloneze. Consiliul Europei, din care face parte Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la hotărârea luată de Tribunlul Constituțional polonez.

Forțele de securitate sudaneze au lansat gaze lacrimogene la protestele împotriva loviturii de stat, informează Al Jazeera. Câteva mii de persoane au reluat protestele în Sudan la câteva zile după ce armata a semnat un nou acord de împărțire a puterii cu Abdalla Hamdok, prim-ministrul sudanez. Protestele de joi au avut loc la doar câteva zile după ce generalul Abdel Fattah al-Burhan, șeful armatei a semnat un nou acord de împărțire a puterii cu Hamdok, după eliberarea acestuia din arestul la domiciliu. Cu toate acestea, guvernul va rămâne în continuare sub supraveghere militară. Mișcarea pro-democrație a Sudanului a respins acordul, deoarece nu a îndeplinit cerințele lor de guvernare civilă deplină. Acordul mai prevede ca toți deținuții politici arestați în urma loviturii de stat să fie eliberați. Până acum, mai mulți miniștri și politicieni au fost eliberați. Numărul celor aflați încă în detenție rămâne necunoscut.

Pescarii francezi au amenințat că vor bloca vineri Canalul Mânecii și porturile Calais, Saint-Malo și Ouistreham, în semn de protest față de licențele de pescuit Brexit, anunță The Guardian. Membrii asociației industriale au anunțat că un număr mare de vehicule vor fi folosite pentru a bloca artera cheie între națiuni.Potrivit declarațiilor, pescarii francezi plănuiesc să protesteze în Saint-Malo dimineața, în Calais la prânz și în Ouistreham după-amiaza. Evenimentul vine pe fondul unei dispute în curs de desfășurare privind accesul la apele dintre Franța și Regatul Unit, ca urmare a Brexit-ului. Controversa privind accesul la ape a degenerat luna trecută din cauza licențelor de pescuit utilizate în Insulele Canalului, pescarii francezi acuzând guvernul Marii Britanii că a refuzat să le acorde suficiente licențe. Disputa asupra licențelor de pescuit a creat discuții aprinse la cel mai înalt nivel politic, având potențialul de a deteriora și mai mult relațiile dintre Regatul Unit și UE.

Autoritățile Australiene au trimis trupe în Insulele Solomon pe fondul revoltelor care continuă, conform Al Jazeera. Prim-ministrul Australiei, Scott Morrison, a anunțat expedierea trupelor ca răspuns la cererea formală făcută de omologul său din Insulele Solomon, Manasseh Sogavare. Revoltele au început la Honiara miercuri dimineață, protestatarii sosind pe treptele parlamentului național cerând demisia Prim-ministrului. Deși inițial pașnice, protestele s-au întețit, unii participanți încercând să ia cu asalt parlamentul. Întâmpinat cu o rezistență puternică a poliției, care a inclus folosirea gazelor lacrimogene, protestul s-a transformat în revolte, cu mai multe clădiri oficiale, inclusiv o clădire din complexul parlamentar, dărâmate sau jefuite. Mulți dintre protestatari sosiseră din Malaita, cea mai populată insulă a țării.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a aprobat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, relatează The New York Times. Aprobarea obținută din partea Agenției Europene pentru Medicamente aduce guvernele europene mai aproape cu un pas de inocularea și protecția copiilor. Recomandarea urmează să fie adusă în fața Comisiei Europene, componenta administrativă a blocului, pentru aprobarea finală. Următorul pas revine apoi autorităților naționale de sănătate care vor hotărî asupra inoculării vaccinul noii categorii de vârstă. Decizia vine pe fondul unei creșteri a Covid-19 în UE. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a declarat miercuri că guvernele europene ar trebui să-și accelereze ratele de vaccinare, să ia în considerare vaccinurile de rapel pentru adulți și să înăsprească restricțiile pentru a evita „o sarcină foarte mare” asupra sistemelor naționale de sănătate.

Cel puțin 11 mineri au murit într-un accident dintr-o mină de cărbune în Siberia, anunță The Guardian. Praful de cărbune a luat foc într-un puț de ventilație din mina Listvyazhnaya din regiunea Kemerovo, umplând mina cu fum, a declarat agenția de știri TASS, citată de serviciile locale de urgență. Conform guvernatorului regiunii, din cauza riscului de explozie survenit din nivelurile ridicate de metan și dioxid de carbon, misiunea de salvare a celor rămași în viață în mină a fost oprită. Aproximativ 285 de persoane se aflau în interiorul minei când fumul s-a răspândit prin puțul de ventilație și cel puțin 239 au ajuns deasupra solului, au declarat autoritățile.

Generalul Ahmed Nasser al-Raisi, un general din Emiratele Arabe Unite care a fost acuzat de complicitate la tortură, a fost ales președinte al agenției globale de poliție Interpol, conform BBC. Al-Raisi, care este în acest moment și inspector general al Ministerului de Interne al Emiratelor Arabe Unite, va servi un mandat de patru ani. Generalul Raisi a fost ales președinte al Interpolului după trei tururi de vot de către statele membre la adunarea generală a agenției de la Istanbul, Turcia. Atribuțiile sale vor include președinția ședințelor comitetului executiv, care supraveghează activitatea Secretarului General Jürgen Stock. Organizațiile pentru drepturile omului au făcut lobby împotriva candidaturii sale, acuzându-l că nu a investigat plângeri credibile de tortură împotriva forțelor de securitate din Emiratele Arabe Unite. 

Președintele Vladimir Putin l-a concediat pe Alexander Kalashnikov de la conducerea serviciului penitenciar al Rusiei, relatează Reuters. Demiterea lui Kalashnikov vine după câteva săptămâni de la apariția pe rețelele de socializare ale unor videoclipuri ce arătau prizonieri torturați și agresați sexual. Kremlinul nu a dat un motiv pentru demiterea lui Kalașnikov din funcția de șef al Serviciului Federal al Penitenciarelor (FSIN), dar mișcarea vine după ce luna trecută FSIN a concediat cinci oficiali înalți ai închisorii și a deschis o serie de anchete penale cu privire la incidente de la o închisoare din regiunea Saratov. Ministrul adjunct de interne, Arkadi Gostev, a fost numit în locul său.

Trei bărbați au fost găsiți vinovați de asasinarea lui Ahmaud Arbery, un tânăr de culoare în vârstă de 25 de ani, informează CNN. Verdictul a venit după mai mult de 11 ore de deliberare desfășurată pe parcursul a două zile. Au urmat opt ​​zile de investigare a martorilor, în care au fost anchetate 23 de persoane. Procurorii au indicat că vor cere condamnări la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate pentru cei trei criminali, Travis McMichael, tatăl său, Gregory McMichael și William “Roddie” Bryan Jr. Bărbații au susținut că Arbery a comis o crimă. Dovezile prezentate în proces au arătat că bărbații l-au urmărit pe Arbery pe străzi, în timp ce acesta a încercat în mod repetat să-i evite. Ambii McMichael, care erau înarmați, se aflau într-un singur vehicul, în timp ce Bryan, care s-a alăturat în timp ce urmărirea era în desfășurare, i-a urmat cu propriul camion, asistând și înregistrând urmărirea. Arbery făcea jogging și era neînarmat. Bărbații au pledat nevinovați, Travis McMichael și tatăl său susținând că au acționat în legitimă apărare, iar Bryan spunând că nu a luat parte la comiterea crimei.

Germania a depășit pragul de 100.000 de decese din cauza COVID-19, anunță Deutsche Welle. Agenția de control al bolii a declarat că a înregistrat 351 de decese suplimentare în legătură cu coronavirus în ultimele 24 de ore, ridicând bilanțul total la 100.119.  Anunțul vine la câteva zile după ce Jens Spahn, ministrul sănătății în Germania, a avertizat populația despre o creștere rapidă a ratei de infectare cu virusul SARS-COV-2. Germania este a cincea țară care a trecut de acest nivel în regiunea Europei, după Rusia, Marea Britanie, Italia și Franța.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …