Home / A fost azi în lume / Iulie / A fost 25 iulie în lume – Patru activiști au fost executați de junta din Myanmar, sute de protestatari au atacat sediul misiunii ONU de menținere a păcii din Goma iar oficialii Gazprom au anunțat o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze

A fost 25 iulie în lume – Patru activiști au fost executați de junta din Myanmar, sute de protestatari au atacat sediul misiunii ONU de menținere a păcii din Goma iar oficialii Gazprom au anunțat o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze

Material realizat de către Maria Pițigoi și Lara Popescu.

Sute de avocați palestinieni au protestat în Cisiordania împotriva „stăpânirii prin decret” a Autorității Palestiniene (AP), informează Al Jazeera. Protestatarii l-au condamnat pe președintele Mahmoud Abbas pentru guvernarea fără un parlament funcțional. Proiectul constituției palestiniene permite decrete prezidențiale, dacă acestea sunt necesare, în cazurile în care Consiliul Legislativ Palestinian (PLC) nu poate acționa. Cu toate acestea, avocații acuză că Abbas a mers prea departe. Noua conducere a Baroului Palestinian a încercat să exercite presiuni asupra Autorității Palestiniene, cerând oprirea implementării legislației emise prin decret prezidențial, care limitează „drepturile și libertățile” palestinienilor. Potrivit unuia dintre protestatari, astfel de decrete distrug sistemul judiciar, distrug autoritatea de conducere și ar putea declanșa un război civil.

 

Patru activiști pentru democrație au fost executați de junta din Myanmar în ceea ce se crede a fi prima utilizare a pedepsei capitale în ultimele decenii, anunță The Guardian. Bărbații, printre care activistul Ko Jimmy și parlamentarul Phyo Zeya Thaw,  au fost acuzați de săvârșirea de „acte de teroare” și condamnați la moarte în ianuarie, în procese închise. Execuțiile au stârnit proteste în Yangon, iar oficiali ai Franței și ai Japoniei au condamnat execuțiile, în timp ce Consiliul de Securitate Națională al SUA a descris crimele drept „odioase”. Junta militară din Myanmar a preluat puterea printr-o lovitură de stat în februarie 2021, înlăturând guvernul ales al lui Aung San Suu Kyi și folosind violența pentru a suprima opoziția. De atunci, 76 de prizonieri au fost condamnați la moarte de la lovitura de stat, inclusiv doi copii, potrivit Asociației de Asistență pentru Prizonierii Politici (AAPP) din Burma.

 

Sute de protestatari au atacat sediul misiunii ONU de menținere a păcii din Goma, cerând retragerea trupelor sale din regiune, nemulțumiți pentru că aceștia nu au reușit să protejeze populația, informează Reuters. Congolezii au blocat drumuri, au scandat sloganuri anti-ONU, au spart geamuri și au jefuit computere, mobilier și alte obiecte de valoare din sediu. Protestul a izbucnit ca urmare a declarației filialei de tineret a partidului de guvernământ Uniunea pentru Democrație și Progres Social (UDPS) prin care cerea misiunii să se retragă de pe pământul congolez, deoarece și-a dovedit incapacitatea de a asigura protecția. Misiunea ONU de menținere a păcii din Republica Democratică Congo, cunoscută sub numele de MONUSCO, a fost criticată în mod regulat la nivel local pentru incapacitatea de a opri lupta în estul sfâșiat de conflict, unde se estimează că există peste 120 de grupuri armate active.

 

Oficialii Gazprom au anunțat o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze prin conducta principală către Germania, din motive de mentenanță, raportează Euronews. Potrivit oficialilor, debitele vor scădea începând de miercuri la 20%, o reducere la jumătate față de nivelul actual, deja redus. Politicienii europeni au acuzat în repetate rânduri Rusia că recurge la șantaj energetic, avertizând că Rusia ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaz în această iarnă, ceea ce ar arunca Germania în recesiune și ar duce la o majorare a prețurilor pentru gospodăriile care se confruntă deja cu prețuri mai mari la alimente și energie.

 

Principalul favorit în cadrul alegerilor prezidențiale din Brazilia, Luiz Inacio Lula da Silva, s-a declarat în favoarea redeschiderii discuțiilor privind acordul dintre Uniunea Europeană și blocul comercial sud-american Mercosur, informează Reuters. Dacă Lula va câștiga votul din octombrie, Brazilia s-ar putea alătura apelurilor Argentinei și ale  ecologiștilor de a revizui acordul blocat acum în Europa din cauza preocupărilor cu privire la distrugerea pădurii tropicale amazoniene sub președintele de extremă dreapta, Jair Bolsonaro. „Asta nu înseamnă renegocierea întregului pact sau începerea de la zero”, a declarat Celso Amorim, fostul ministru de externe al lui Lula în timpul celor două mandate ale sale ca președinte. Amorim a sugerat, de asemenea, „ajustări” ale acordului, menite să îmbunătăţească prevederile privind achiziţiile guvernamentale, serviciile şi proprietatea intelectuală.

 

Un bărbat înarmat a ucis două persoane, rănind alte două în timpul unui atac armat, informează BBC. Poliția din provincia canadiană Columbia Britanică a folosit alerte de urgență pentru a anunța „multiple schimburi de focuri” în centrul Langley, un oraș aflat la aproximativ 40 de kilometri est de Vancouver. Poliția a confirmat că singurul suspect a fost împușcat mortal la fața locului. Autoritățile suspectează că acesta a vizat persoane fără adăpost din zonă. Suspectul și victimele sale nu vor fi identificate în mod public până când poliția nu va anunța rudele apropiate. Reprezentantul poliției a declarat că atacatorul a fost un individ cunoscut de către autorități, dar este „prea devreme” pentru a identifica motivul acestuia.

 

Alegătorii din Tunisia au ieșit la vot în număr mic pentru referendumul controversat asupra unei noi constituții, conform BBC. Doar 27,5% din alegătorii eligibili și-au exprimat votul, potrivit comisiei electorale a țării. Președintele Kais Saied a susținut că aceasta masura este necesară pentru avansarea reformelor politice, și este de așteptat să treacă în mod categoric. Oponenții săi declară însă că această nouă constituție doar ar întări puterile pe care președintele le-a confiscat acum un an, precum și domnia personală. Potrivit unui sondaj de opinie, măsura președintelui a primit sprijinul a peste 90% dintre cei care s-au prezentat la vot. 

 

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a ajuns în Congo, ca parte a „ofensivei de farmec” din Africa a Moscovei, relatează Euronews. Președintele congolez Sassou Nguesszo și Lavrov au purtat discuții față în față, urmând ca reprezentantul rus să își continue turul călătorind în Uganda, Etiopia și ulterior Egipt. Aceste călătorii au fost concepute pentru a sprijini Rusia pe scena internațională, după ce Ministerul de externe de la Moscova a acuzat Statele Unite ale Americii că încearcă să convingă alți lideri mondiali să nu facă poze cu Lavrov „pentru a împiedica Rusia să folosească acest lucru ca dovadă că nu este izolată.” În plus, reprezentantul rus a postat o serie de fotografii pe rețelele oficiale de social media în care se afișa zâmbind, fiind salutat călduros de ministrul congolez de externe Jean-Claude Gakosso la aeroportul internațional Oyo’s Ollombo.

 

Președintele Guatemalei, Alejandro Giammattei, a devenit primul lider latino-american care l-a vizitat pe Zelenski în Kiev, conform Euronews. Mulți lideri latino-americani au evitat să-și asume ia o poziție cu privire la invazia rusă a Ucrainei, reflectând, în unele cazuri, legăturile vechi de zeci de ani ale țărilor din America latină cu Rusia și în altele, o deformare a obiectivelor politicii externe a Statelor Unite ale Americii. Giammattei și-a exprimat însă suportul față de Ucraina, declarând că „suntem solidari cu poporul ucrainean, care a rezistat cu curaj.” Acesta a mai adăugat că „trebuie să fie clar că de la începutul acestui conflict, Guatemala și-a ridicat vocea. Vom fi întotdeauna consecvenți cu cuvintele noastre. Guatemala nu a rămas și nu va rămâne tăcută.”

 

Banca Centrală din Zimbabwe a lansat monede de aur într-un efort de a ajuta la reducerea inflației aflată în creștere, pe fondul unei scăderi a monedei țării, informează BBC. Principala rată a dobânzii a băncii centrale a fost de peste două ori mai mare în această lună, ajungând la 200% după ce rata anuală a inflației a crescut cu peste 190%. Fiecare monedă va fi evaluată la prețul pieței internaționale pentru o uncie (aproximativ 30 de grame) de aur plus 5% pentru costurile de producție. Va fi posibilă utilizarea monedelor în magazine, potrivit guvernatorului Băncii de Rezervă din Zimbabwe, John Manguda.

Despre PoliticALL

Vezi și

Retrospectiva 2024: Conflicte Armate, Crize  de Securitate și Drepturile Omului

Autor: Rus Andrei-Vasile   Anul 2024 a reprezentat o perioadă marcată de numeroase conflicte și …