Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 24 noiembrie în lume – Compania farmaceutică daneză, Novo Nordisk a semnat un acord oficial cu președintele francez, iar Peste 2.000 de angajați Amazon din Germania au participat la o grevă de Black Friday
Sursă foto: Yoan Valat/Pool via REUTERS/File Photo

A fost 24 noiembrie în lume – Compania farmaceutică daneză, Novo Nordisk a semnat un acord oficial cu președintele francez, iar Peste 2.000 de angajați Amazon din Germania au participat la o grevă de Black Friday

Material realizat de Turcu Mihai și Alexandra Filip

Guvernul chinez a declarat că cetățenii europeni vor putea călători fără viză în China timp de un an, informează Politico. Guvernul a dezvăluit că va permite cetățenilor francezi, germani, italieni, olandezi, spanioli și malaiezieni să călătorească în China fără viză începând cu 1 decembrie. Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, a subliniat că această decizie este o mișcare experimentală și va permite șederi de maximum 15 zile în scopuri precum afaceri, turism, vizite familiale și tranzit. Catherine Colonna, ministrul de Externe francez, și-a exprimat entuziasmul, numind această măsură “o veste excelentă”. Ambasadorul german Patricia Flor a văzut această decizie ca o facilitare fără precedent pentru cetățenii germani și a sperat ca politica să se extindă la toate statele membre ale UE pentru a îmbunătăți relațiile culturale și economice cu China.

Compania farmaceutică daneză, Novo Nordisk, a anunțat extinderea prezenței sale pe piața din Franța, urmărind producția unui medicament anti-obezitate, anunță Euronews. Gigantul farmaceutic a semnat un acord oficial cu președintele francez, Emmanuel Macron, pentru a investi peste 2,1 miliarde de euro într-un sit de producție din Chartres, Franța. Compania planificase inițial să extinda capacitatea facilității existente pentru a fabrica un medicament de succes destinat diabetului. Această decizie strategică vine în contextul unui efort susținut al guvernului francez de a atrage investiții industriale străine și de a readuce producția farmaceutică în țară, având în vedere recentele penurii de medicamente. Macron a salutat acordul ca fiind una dintre cele mai mari investiții industriale din țară în acest an și a subliniat importanța suveranității în sectorul industrial și al sănătății. Medicamentul, comercializat sub numele de Wegovy în Statele Unite ale Americii, Danemarca, Norvegia și Germania, a atras atenția pentru capacitatea sa de a ajuta pacienții supraponderali prin stimularea secreției de insulină și acționarea ca un inhibitor al apetitului.

Peste 2.000 de angajați Amazon din Germania au participat la greva de Black Friday, ca parte a campaniei „Make Amazon Pay”, relatează Deutsche Welle. Campania, desfășurată în peste 30 de țări, și-a propus să evidențieze discrepanțele dintre angajatori și angajați, aducând în discuție probleme legate de condițiile de muncă și nivelurile salariale. Astfel, angajații au transformat tradiționalul Black Friday într-o zi de revendicări împotriva Amazonului. În paralel, protestele din Germania au fost susținute de colectivul german “Peng!” printr-o demonstrație la “Amazon Tower” din Berlin și acțiuni satirice. Membrii companiei Amazon au afirmat că operațiunile au continuat normal, deși echipa sindicală, Verdi, a specificat că greva a afectat șase centre de distribuție. Protestele s-au extins și în Regatul Unit, iar organizațiile muncitorești din Spania, Italia și Franța au raportat acțiuni similare.

Ministrul francez de Externe, Catherine Colonna, a afirmat că o cooperare cu China este vitală, pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează AP News. Colonna a încurajat China să continue să lucreze la propunerea sa de pace ucraineană, asigurându-se, în același timp, că entitățile chineze nu ajută guvernarea rusă în privința războiului de agresiune din Ucraina. ,,Franța subliniază încă o dată că o cooperare cu China este esențială pentru promovarea unei păci juste și durabile”, a declarat ea după discuțiile purtate cu Ministrul chinez de Externe, Wang Yi. În ciuda diferențelor politice, guvernul chinez încearcă să-și îmbunătățească relațiile cu partenerii săi comerciali majori, relaxând restricțiile din timpul pandemiei și încercând să ofere un mediu de afaceri sigur pentru investitorii străini.

Autoritățile irlandeze au reținut 34 de persoane în urma unui incident violent provocat de o mulțime de extremă dreapta din Dublin, informează Al Jazeera. Tulburările au început după un atac cu cuțitul asupra unei femei și a trei copii, care a dus la vătămarea gravă a unei fetițe de cinci ani. Confruntările au izbucnit în centrul Dublinului, după ce mai multe vehicule au fost incendiate, iar mai mulți polițiști locali au fost răniți. Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, a subliniat că furia a fost alimentată de “ură”, declarând că guvernul va folosi toate mijloacele legale pentru a sancționa autorii și pentru a intensifica măsurile împotriva incitării la ură și violenței.

Ministrul de Finanțe german, Christian Lindner, a propus suspendarea frânei datoriilor in urma decizii  Curții Constituționale, menționează Politico. Hotărârea Curții Constituționale survine după decizia guvernului de a utiliza 60 de miliarde de euro dintr-un fond de urgență pentru COVID-19 pentru a finanța agenda ecologică a coaliției de guvernare, considerându-l neconstituțional. Decizia a limitat capacitatea guvernului de a folosi fonduri speciale pentru a evita restricțiile deficitului impuse de legea constituțională. Ca urmare, aproximativ 40 de miliarde de euro vor trebui acum incluși în cheltuielile obișnuite, determinând aproape o suspendare completă a frânei datoriilor. Criza bugetară și politică a generat întârzieri în aprobarea bugetului pentru anul viitor și a provocat dispute în cadrul coaliției tripartite de stânga.


Guvernul israelian a eliberat un grup de 39 de deținuți palestinieni în schimbul unui grup de ostatici ținuți captivi de către autoritățile din Hamas, informează BBC News. Acordul a fost mediat de Qatar, iar eliberarea a avut loc la punctul de control Beituniya din Cisiordania, zonă ocupată. Deținuții, acuzați de diverse infracțiuni, de la aruncarea cu pietre până la tentativă de omor, au fost aleși dintr-o listă de 300 de femei și minori întocmită de autoritățile israeliene. Mai puțin de un sfert dintre cei de pe listă au fost condamnați, majoritatea fiind în detenție preventivă în așteptarea procesului. Schimbul a făcut parte dintr-un acord mai amplu de încetare a conflictului între Israel și Hamas, care ar trebui să ducă la eliberarea a aproximativ 150 de palestinieni și la creșterea ajutorului umanitar în Gaza.

Diplomați din Coreea de Sud, Japonia și China au anunțat că vor relua summitul trilateral al liderilor, menționează AP News. O întâlnire trilaterală între liderii celor trei națiuni din Asia de Nord-Est trebuia să aibă loc în anul 2019, însă a fost anulată din cauza focarului COVID-19 și a legăturilor adesea sensibile dintre state. Cu toate că cele trei națiuni sunt parteneri economici și culturali apropiați, relațiile lor au suferit eșecuri, din cauza mai multor probleme, precum atrocitățile din timpul războiului Japoniei, rivalitatea dintre Statele Unite și China sau programul nuclear al Coreei de Nord. Miniștrii de externe ai celor trei țări urmează să se întâlnească pe 26 noiembrie în orașul sud-coreean Busan, pentru a schimba opinii cu privire la modalitățile de consolidare a cooperării trilaterale și rezolvarea problemelor regionale.

Oficialii din Pakistanul au solicitat aderarea la BRICS, gruparea celor cinci economii emergente, menționează Al Jazeera. Acest demers a avut loc într-un moment în care gruparea câștigă rapid statutul de bloc principal al Sudului Global. Numind BRICS un ,,grup important de țări în curs de dezvoltare”, Mumtaz Zahra Baloch, purtătorul de cuvânt al Ministerului pakistanez de Externe, a dezvăluit că țara a făcut o ,,cerere oficială” pentru a se alătura organizației. ,,Credem că, prin aderarea la BRICS, Pakistanul poate juca un rol important în promovarea cooperării internaționale și în revitalizarea multilateralismului incluziv. Mulți analiști consideră că BRICS reprezintă o provocare pentru ordinea mondială dominată de Statele Unite și de aliații săi occidentali, în ceea ce privește deciziile politice importante. În timpul ultimului summit BRICS, ce a avut loc în Africa de Sud, în luna august, popularitatea grupului a fost evidentă, cel puțin 40 de țări manifestându-și interesul de a se alătura.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 15 noiembrie în lume – Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au avut prima conversație directă din ultimii doi ani, Rusia va întrerupe livrările de gaz prin Ucraina către Austria, Două avioane de luptă au fost trimise să intercepteze un avion de recunoaștere rusesc care zbura în apropierea spațiului aerian britanic

Material realizat de Andrei Rus   Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, …