Material Realizat de Macovei Mircea-Andrei
Reprezentanții grupurilor jurnalistice din Pakistan au criticat introducerea unei legi menite să reglementeze rețelele sociale, relatează Deutsche Welle. Amendamentele aduse legii privind infracțiunile cibernetice ar urma să permită agențiilor guvernamentale dreptul de a pedepsi cu închisoare de până la trei ani persoanele găsite vinovate de răspândirea dezinformării, la care se adaugă amenzi ce pot atinge două milioane de rupii, echivalent a peste 7000 de dolari. Președintele Uniunii Federale a Jurnaliștilor din Pakistan, Afzal Butt, a declarat că organismele jurnalistice nu au fost consultate înaintea introducerii acestei legi, iar noua reglementare a fost proiectată să suprime libertatea de exprimare și să intimideze jurnaliștii și instituțiile media. Conform World Press Freedom Index, realizat de organizația Reporters sans frontières (RSF), Pakistanul a fost clasificat drept unul dintre cele mai periculoase locuri în care jurnaliștii își pot face datoria.
Mii de oameni au continuat protestele în Serbia împotriva guvernului, informează Deutsche Welle. Conduși de studenți, protestatari au făcut apel la o grevă generală, drept măsură împotriva guvernului condus de Aleksandr Vučić, pe care îl acuză de corupție și neglijență. Acesta este doar un nou val în seria de mișcări stradale care au cuprins Serbia după ce acoperișul stației de tren din Novi Sad s-a prăbușit în luna noiembrie 2024, curmând astfel viața a 15 oameni. Stația a fost recondiționată de două ori în ultimii ani și fiind parte dintr-un acord infrastructural mai amplu în care au fost implicate companii de stat chineze. Procurorii au inculpat 13 oameni, inclusiv fostul ministru al Infrastructurii, Goran Vesic, însă până în prezent aceste acuzații nu au fost validate.
Un om de afaceri din Malta a primit posibilitatea eliberării pe bază de cauțiune în cadrul procesului morții jurnalistei Daphne Caruana Galizia, conform Euronews. Fostul CEO al companiei Tumas Group, Yorgen Fenech, a fost arestat în luna noiembrie 2019 fiind suspectat de implicare în decesul jurnalistei, însă nu fusese setată o dată pentru proces. Daphne Caruana Galizia s-a ocupat cu reportaje despre corupția din rândurile elitelor politice și comerciale din Malta. Ea a fost ucisă pe 16 octombrie 2017, după ce o bombă a explodat în apropierea casei sale, faptă pentru care trei bărbați au fost condamnați: Vincent Muscat, George și Alfred Degiorgio. Unul dintre fiii jurnalistei, Andrew, precum și Fundația Daphne Caruana Galizia și organizația Reporters sans frontières (RSF) au criticat decizia de a-i permite lui Yorgen Fenech eliberarea pe cauțiune.
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că este pregătit să negocieze cu privire la problema Ucrainei, notează CNN. În cadrul unui interviu oferit unui canal local, acesta a subliniat disponibilitatea pentru o întâlniri cu președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, în care să discute despre situația din Ucraina. Mai mult de atât, Vladimir Putin a ținut să mai puncteze că dacă victoria noului președinte american „nu ar fi fost furată în 2020, atunci poate că nu ar fi existat criza din Ucraina care a apărut în 2022”. Aceste declarații au avut loc la doar o zi de la anunțul lui Donald Trump conform căreia ar putea fi impuse noi sancțiuni asupra Federației Ruse.
Surse din cadrul Organizației Națiunilor Unite, precum și din guvernul Republicii Democrate Congo au confirmat uciderea guvernatorului provinciei Kivu de Nord, titrează The Guardian. Generalul-maior Peter Cirimwami Nkuba, care s-a aflat la cârma provinciei din anul 2023, a fost împușcat pe 23 ianuarie în apropierea frontului de lângă orașul Goma, în timp ce vizita trupele staționate în Kasangezi. Reprezentanții misiunii de menținere a păcii a Organizației Națiunilor Unite în Republica Democrată Congo (MONUSCO) au transmis că trupele sunt prinse în lupte intense cu forțele grupului rebel M23. Aceasta din urmă a fost doar una dintre grupările armate care s-au luptat împotriva armatei congoleze, în cadrul unor conflicte ce durează de decenii.
Politicall.ro Educare prin informare
