Sursa foto: Charles McQuillan/Getty Images)

A fost 23 ianuarie în lume – Mii de cupluri LGBTQ+ din Thailanda s-au căsătorit în mod legal, iar Membrii parlamentului din Irlanda l-au nominalizat pe Micheál Martin pentru poziția de prim-ministru

Material realizat de Macovei Mircea Andrei

Un procuror al Curții Penale Internaționale a anunțat depunerea unor mandate de arestare pe numele liderilor talibani din Afganistan, relatează Deutsche Welle. Astfel, conducătorul Emiratului Islamic, Haibatullah Akhundzada, precum și șeful Curții Supreme afgane, Abdul Hakim Haqqani au fost acuzați de crime împotriva umanității pentru discriminarea pe scară largă a femeilor și fetelor. Procurorul Karim Khan a declarat că prin această acțiunea s-a semnalizat faptul că „status quo-ul pentru femei și fete în Afganistan nu este acceptabil”, dar și că urmează să propună noi mandate de arestare împotriva altor oficiali talibani.

Membrii parlamentului din Irlanda l-au nominalizat pe Micheál Martin pentru poziția de prim-ministru, notează Euractiv. Liderul partidului Fianna Fáil, cel mai bine reprezentat în organizarea parlamentară, ar urma să părăsească poziția la 16 noiembrie 2027, fiind înlocuit de liderul partidului Fine Gael, Simon Harris, conform acordului de coaliție dintre cele două formațiuni politice. Micheál Martin a mai ocupat această poziție în perioada 2020-2022 și în prezent așteaptă numirea oficială din partea președintelui Michael D. Higgins, astfel încât să poată începe formarea cabinetului ministerial.

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a acuzat opoziția de o încercare de lovitură de stat, informează Euronews. În cadrul unui discurs adresat parlamentului slovac, Robert Fico a declarat că prin intermediul forțării unui vot de neîncredere și escaladării demonstrațiilor, opoziția încearcă să „organizeze o lovitură de stat tipică”, prin care „guvernul ar cădea și cei care nu pot ajunge la putere prin alegeri parlamentare democratice să ajungă la putere”. Acuzațiile prim-ministrului slovac au apărut pe fondul protestelor continue care au izbucnit în Slovacia încă din luna decembrie 2024 în legătură cu pretinsele sale legături cu Rusia.

Liderul opoziției din Germania, Friedrich Merz, s-a angajat să întărească controalele de la graniță și să sporească deportările dacă ar deveni cancelar, conform The Guardian. Președintele Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a plusat și a declarat că nu ar permite ca atacuri precum cel de pe 22 ianuarie din Aschaffenburg să devină o „chestiune normală.” În timpul acestei luări de poziție, Friedrich Merz a criticat și legislația Uniunii Europene cu privire la azil și migrație, numindu-o „disfuncțională” și a cerut depărtarea de principiul liberei circulații oferit de spațiul Schengen. Declarația sa a avut loc și în contextul apropierii alegerilor, în cadrul cărora sondajele au plasat alianța dintre CDU și CSU (Uniunea Creștin-Socială din Bavaria) pe primul loc.

Mii de cupluri LGBTQ+ din Thailanda s-au căsătorit în mod legal, titrează Associated Press. Conform Departamentului Administrării Provinciale, la nivel național, peste 1800 de cupluri de același sex s-au căsătorit în urma legiferării actului de egalitate în căsătorie. Fostul prim-ministru Srettha Thavisin a condus o paradă de proaspăt căsătoriți pe un covor colorat în culorile curcubeului, în cadrul unui eveniment desfășurat la mall-ul Siam Paragon, în timp ce actualul prim-ministru, Paetongtarn Shinawatra, a trimis un mesaj video în care a declarat că „De acum înainte, toată dragostea va fi certificată de lege. Toate cuplurile vor trăi cu onoare și demnitate în Thailanda.” Prin intermediul noii inițiative legislative a fost modificat articolul 1448 al Codului Civil, iar termenii de „bărbat și femeie” și „soț și nevastă” au fost înlocuiți cu „persoane” și „parteneri de căsătorie”, astfel încât partenerii să se bucure de drepturi și responsabilități egale în ceea ce privește activele comune, obligațiile și deducțiile fiscale, drepturile de moștenire și beneficiile de supraviețuitor.

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursă foto: Jim Watson/AFP/Getty Images

A fost 11 aprilie în lume

Material realizat de Anca Badea și Macovei Mircea-Andrei   Șefa bazei militare americane din Groenlanda …