Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 24 aprilie în lume – Fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a efectuat o vizită surpriză în Myanmar, Oficialii Coreei de Sud au reintrodus Japonia pe lista țărilor cu tratament preferențial iar Fiul purtătorului de cuvânt al președintelui Putin a declarat într-un interviu că a luptat în Ucraina sub un nume fals

A fost 24 aprilie în lume – Fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a efectuat o vizită surpriză în Myanmar, Oficialii Coreei de Sud au reintrodus Japonia pe lista țărilor cu tratament preferențial iar Fiul purtătorului de cuvânt al președintelui Putin a declarat într-un interviu că a luptat în Ucraina sub un nume fals

Material realizat de Andra Așibreiner.

Oficialii guvernului din Marea Britanie, condus de Rishi Sunak, au dorit să trimită mii de imigranți în Rwanda, ca parte a unui acord de 140 milioane de lire sterline, informează Reuters. Avocații unui grup de solicitanți de azil au declarat la Curtea de Apel din Londra că planul Marii Britanii este ilegal deoarece statul African nu este sigur. Parlamentarii consideră că planul este esențial pentru a scădea numărul de solicitanți de azil care sosesc în țară prin canalul Franței. Sunak a transformat această inițiativă într-una dintre cele cinci priorități ale sale, confruntându-se de-a lungul timpului cu presiune din partea unor parlamentari conservatori și a cetățenilor. O inițiativă asemănătoare a mai avut loc și în luna iunie a anului trecut, însă a fost blocată de o hotărâre de ultimă oră a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a împiedicat orice deportare până la încheierea procesului din Marea Britanie. 

 

Parlamentarii guvernului chinez au declarat că respectă suveranitatea republicilor din fosta Uniune Sovietică, gest ce a fost menit să contravină declarației ambasadorului Beijingului în Franța, Lu Shaye, informează AP News. Răspunzând la o întrebare despre statutul Crimeei, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014, Lu a declarat că nu există un acord pentru „solidificarea statutului de țară suverană”. Oficialii de la Beijing au declarat că a existat o „prietenie fără limite” cu Moscova înainte de invazia din 2022 a Ucrainei, dar au încercat să mențină o poziție neutră, solicitând încetarea focului și începerea discuțiilor de pace. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China, Mao Ning, a declarat că statul „China respectă statutul de suveranitate al fostelor țări sovietice după dizolvarea Uniunii Sovietice”. Acesta a mai adăugat că poziția Chinei este „consecventă și clară” dar nu a oferit nici o părere cu privire la comentariul diplomatului.

 

Oficialii Coreei de Sud au reintrodus, în mod oficial, Japonia pe lista țărilor cu tratament preferențial în comerț, notează AP News. Anunțând această mișcare printr-un jurnal guvernamental, ministrul comerțului, industriei și energiei din Coreea de Sud, Sung Yun-mo, a mai declarat că oficialii din Seul vor restricționa și mai mult exporturile de tehnologie și industrie către Rusia și aliatul său Belarus, pentru a sprijini campania de presiune condusă de Statele Unite ale Americii împotriva Moscovei, motivată de războiul din Ucraina. La trei ani după ce statele și-au declasat reciproc statutul comercial pe fondul unui conflict diplomatic alimentat de nemulțumiri istorice, administrațiile lucrează pentru a repara relațiile în timp ce își întăresc cooperarea în materie de securitate cu oficialii din Washington pentru a contracara amenințarea reprezentată de Coreea de Nord. 

 

Shahabuddin Chuppu, fost judecător, a fost învestit în funcția de președinte al Bangladeshului pentru un mandat de cinci ani, înlocuindu-l pe Abdul Hamid, relatează Al Jazeera. Președintele parlamentului, Shirin Sharmin Choudhury, a depus jurământul în fața noului președinte, la Palatul Prezidențial Bangabhaban din Dhaka. Chuppu, candidatul partidului de centru-stânga, Awami League (AL), a fost ales fără opoziție pe 13 februarie. Partidul AL are majoritate în parlament, cu 302 membrii din 350 totali, niciun alt partid neavând numărul necesar de locuri ocupate pentru a putea desemna un candidat la prezidențiale. 

 

Fiul purtătorului de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat într-un interviu că a luptat în Ucraina sub un nume fals, ca artilerist în forța mercenară Wagner, informează Al Jazeera. Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat pentru ziarul privat Komsomolskaya Pravda că a fost în armată și a luptat în Ucraina. Peskov a declarat că „A fost inițiativa mea. Am considerat că este de datoria mea.”. Întrebat despre opiniile tatălui său cu privire la alegerile sale, Nikolai Peskov a răspuns: „El este mândru de mine, cred. Tatăl meu mi-a spus că am luat decizia corectă”.

 

Fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a efectuat o vizită surpriză în Myanmar, notează ABC News. Vizita a fost efectuată în numele organizației non-guvernamentale The Elders, grup ce se implică în inițiative de pace și activism pentru drepturile omului în întreaga lume. Ban, vicepreședintele The Elders, împreună cu mica delegație ce l-a însoțit, au fost întâmpinați de miniștrii adjuncți ai apărării și afacerilor externe. „Această vizită a domnului Ban Ki-Moon a fost programată în totalitate de grupul The Elders. Nu suntem implicați în acest proces. Nu este o vizită oficială” a declarat un oficial al Ambasadei Coreei de Sud, vorbind sub condiția anonimatului. Grupul The Elders nu au oferit încă niciun detaliu despre vizita lui Ban. Purtătorul de cuvânt al guvernului militar, generalul-maior, Zaw Min Tun, a declarat pentru BBC că Ban s-a întâlnit cu liderul suprem, Aung Hlaing, pentru a discuta situația din statul asiatic.

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursa foto: Reuters

A fost 19 martie în lume – Donald Trump a reiterat angajamentul SUA față de NATO, Vladimir Putin a câștigat al cincilea mandat ca președinte al Rusiei, iar Organizația Mondială a Meteorologiei (WMO) a confirmat că 2023 a fost cel mai cald an înregistrat

Material realizat de Mihai Turcu Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Wang Yi, a început o …