Material realizat de Meda Dragomir și Mircea-Andrei Cuciureanu
Comisia electorală din Pakistan i-a revocat fostului prim-ministru Imran Khan poziția de parlamentar, declară Al Jazeera. În urma unei decizii luate în unanimitate, Comisia electorală din Pakistan l-a găsit vinovat pe fostul prim-ministru Imran Khan de “practici corupte” și l-a descalificat din funcția sa de membru al Parlamentului. Partidul acestuia, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), a respins ordonanța de vineri și a cerut susținatorilor săi să iasă pe străzi pentru a protesta. Faisal Fareed Chaudry, un membru al echipei legale ale partidului PTI, a declarat pentru Al Jazeera că așteptau verdictul detaliat înainte de a depune un apel la Înalta Curte din Islamabad.
Comisia de anchetă cu privire la evenimentele din 6 ianuare a emis o citație oficială către Donald Trump, relatează Deutsche Welle. O citație oficială a fost emisă vinerea aceasta pentru fostul președinte american Donald Trump de către Comisia care investighează revolta asupra Capitoliului din 6 ianuarie. Comitetul format din nouă membrii cere mărturia sub juramant a lui Trump pe, sau în jurul, zilei de 14 noiembrie, la doar câteva zile de la alegerile preliminare din America. “Noi recunoaștem că emiterea unei citații pentru fostul președinte Trump este o acțiune istorică și de mare importanță”, au menționat președintele comitetului, Bennie Thompson și vicepreședinta republicană Liz Cheney într-o scrisoare trimisă avocaților lui Trump.
Miniștrii apărării din Rusia și Statele Unite ale Americii au discutat despre Ucraina într-o întâlnire rară dintre cei doi oficiali, raportează BBC. Conform declarațiilor celor două țări, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, împreună cu omologul său rus, Serghei Șoigu, au discutat despre conflictul din Ucraina printr-un apel telefonic vinerea aceasta, pentru prima dată în ultimele 5 luni. Ca urmare a acestui apel, secretarul de presă al Pentagonului, generalul brigadier Pat Ryder a declarat pentru BBC că Statele Unite sunt “dornice să păstreze liniile de comunicare deschise”.
Franța a devenit cel mai recent stat care părăsește Tratatul Cartei Energiei (ECT), conform The Guardian. ECT, semnat în 1994 și intrat în vigoare în 1998, este menit să protejeze investitorii în combustibili fosili de orice schimbare politică care le-ar putea afecta profiturile. În urma unei întâlniri a Uniunii Europene la Bruxell, președintele Emmanuel Macron a declarat că “Franța s-a decis să părăsească Tratatul privind Carta Energiei”, deoarece este o decizie “consecventă” față de Acordul de la Paris. Un aliat al președintelui Macron la Bruxell, Pascal Canfin a menționat că: “Trebuie să părăsim acest tratat deoarece ajungem să fim dați în judecată de către companii multinaționale prin intermediul tribunalelor private, lucru care ne împiedică din a ne pune în aplicare politicile de mediu”.
Forțele aeriene ale Statelor Unite ale Americii au revenit la baza militară din Guam prin bombardierele B-1B, informează Reuters. Acesta este al doilea detașament de acest an al forțelor aeriene americane pe teritoriul din arhipelagul Marianelor. Misiunea a fost demarată în contextul escaladării conflictului dintre China și Taiwan, dar și în cazul derulării a noi teste nucleare de către Coreea de Nord. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a evidențiat importanța menținerii echilibrului și păcii în regiune. Acesta a mai adăugat că prezența armatei SUA este menită să prevină degenerarea conflictului.
Comunitățile indigene din pădurea amazoniană au fost afectate de exploatarea ilegală de resurse, conform BBC. În ciuda unui decret prezidențial din 1992, conform căruia populația Yanomami are dreptul asupra unor teritorii izolate din Amazon, ultimii patru ani de mandat ai lui Jair Bolsonaro au însemnat răspândirea deforestărilor și a mineritului ilegal. Yanomami este numai una dintre comunitățile afectate de acest fenomen. Indigenii povestesc cum trebuie să-și apere teritoriile împotriva atacatorilor ce caută să exploateze resursele regiunii și cum se confruntă cu boli respiratorii și de piele din cauza poluării. Aceste comunități sunt o parte integrală din ecosistemul pădurii amazoniene, iar realegerea lui Jair Bolsonaro ca președinte al Braziliei pune în pericol atât “sănătatea” Amazonului, cât și existența triburilor indigene.
Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, acuză Statele Unite ale Americii de intimidarea Arabiei Saudite, informează Al Jazeera. Declarația vine în contextul ultimelor declarații ale OPEC+, din care reiese faptul că Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a decis diminuarea exporturilor. SUA a fost un militant important pentru majorarea exporturilor de petrol, pentru a limita impactul războiului demarat de Rusia în Ucraina. Președintele american, Joe Biden, a declarat că “vor exista consecințe” în ceea ce privește relațiile dintre Washington și Riad. Çavuşoğlu a reacționat, indicând că nu este corect ca un stat să recurgă la asemenea tactici de intimidare. Ministrul de externe a mai adăugat că în ciuda nevoii globale de petrol, atitudinea SUA față de aliații săi, Arabia Saudită, nu este justificată.
Președinta Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit, Penny Mordaunt, și-a anunțat oficial candidatura pentru poziția de președinte al conservatorilor și, implicit, de prim-ministru, conform The Guardian. Mordaunt este primul politician conservator care și-a declarat oficial candidatura, după demisia lui Liz Truss. Este vehiculat ca principalii ei contracandidați să fie fostul ministru de finanțe, Rishi Sunak, și fostul premier, Boris Johnson. Sunak a candidat și împotriva lui Truss, iar o posibilă revenire a lui Johnson ar putea însemna o puternică lovitură de imagine pentru partidul conservator, astfel încât repercusiunile scandalului Partygate sunt încă resimțite. Conform surselor din interiorul partidului, Sunak ar fi strâns deja cele 100 de semnături necesare pentru înscrierea pe lista de vot, în timp ce nici fostului premier nu i-ar fi greu să le strângă. Cel din urmă are susținerea a mai multor miniștri, printre care Ben Wallace, Simon Clarke, Chris Heaton-Harris, Jacob Rees-Mogg, Alok Sharma și Anne-Marie Trevelyan.