Home / A fost azi în lume / 2022 / Au fost 22 și 23 octombrie în lume – Rishi Sunak a devenit favoritul în cursa pentru funcția de premier al Marii Britanii, Xi Jinping a fost reales ca secretar general al comitetului central al Partidului Comunist Chinez pentru un al treilea mandat, iar autoritățile au confirmat decesul a cel puțin 220 de victime în conflictele din Sudanul de Sud
Sursa foto: NY Times
Sursa foto: NY Times

Au fost 22 și 23 octombrie în lume – Rishi Sunak a devenit favoritul în cursa pentru funcția de premier al Marii Britanii, Xi Jinping a fost reales ca secretar general al comitetului central al Partidului Comunist Chinez pentru un al treilea mandat, iar autoritățile au confirmat decesul a cel puțin 220 de victime în conflictele din Sudanul de Sud

Material realizat de Mircea Cuciureanu și Doina Bulearcă 

Xi Jinping a fost reales ca secretar general al comitetului central al Partidului Comunist Chinez (PCC) pentru un al treilea mandat, raportează the Guardian. Pe parcursul congresului PCC de la Beijing, Xi a reușit să-și elimine adversarii politici din cursa pentru conducerea statului, dar și să-și aducă un grup de șapte persoane de încredere în biroul politic al PCC. Realegerea sa ca secretar general al comitetului central PCC și ca lider al comisiei militare îi consolidează poziția ca cel mai dominant lider chinez de la Mao Zedong încoace. Primii lideri mondiali care l-au felicitat pe Xi pentru menținerea puterii absolute au fost liderul nord-coreean, Kim Jong Un, și președintele rus, Vladimir Putin. 

Câteva mii de oameni au protestat la Budapesta împotriva guvernului lui Viktor Orban, relatează Reuters. Protestele au fost motivate de nemulțumirea generală generată în rândul populației privind gestionarea crizei economice aduse de războiul din Ucraina. Printre protestatari s-au numărat profesori și studenți, nemulțumiți de salarii și de degradarea nivelului de trai din pricina creșterii prețurilor. Demonstrațiile au survenit la doar câteva ore după ultimele declarații ale lui Orban, prin care promitea plafonarea prețurilor la energie, în ciuda „crizei economice” din Europa. În luna septembrie inflația a ajuns la 20% în Ungaria, iar specialiștii preconizează creșteri în continuare.  

Rishi Sunak a devenit favoritul în cursa pentru poziția de premier britanic după ce Boris Johnson și-a retras oficial candidatura, conform BBC. Un membru al parlamentului britanic are nevoie de o sută de voturi din partea colegilor de partid pentru a putea candida. Cu toate acestea, dacă sunt obținute 155 de voturi, devine matematic imposibil că acea persoană să piardă votul. La momentul de față, Sunak are 147 de susținători declarați, astfel fiind foarte posibil să fie ales următorul prim-ministru britanic în timpul zilei de luni. Johnson nu va mai candida pentru postul de premier în urma presiunilor puse de colegii de partid, însă a declarat că „este pregătit să conducă Partidul Conservator către o victorie” la alegerile generale din 2024.

Iranul a inaugurat un nou consulat în Armenia, în orașul Kapan, pentru a descuraja extinderea Azerbaidjanului către acest teritoriu, relatează Al Jazeera. Liderii de la Teheran au evidențiat importanța regiunii Syunik pentru relațiile economice dintre Armenia și Iran. Oficialii de la Baku și-au exprimat în trecut interesul pentru crearea unui culoar care ar trece prin teritoriul armean și ar conecta Azerbaidjanul de Turcia. Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, a fost prezent la inaugurarea consulatului și a reamintit importanța acestei regiuni, indicând către Baku și Ankara că atât punctele de tranzit, cât și granițele dintre Armenia și Iran reprezintă „un fir roșu” pentru Teheran. 

Violențele dintre triburi au reînceput în Sudanul de Sud, autoritățile confirmând moartea a cel puțin 220 de oameni, raportează Al Jazeera. Luptele au început în statul Nilul Albastru, aflat la granița dintre Sudanul de Sud și Etiopia, între membrii comunităților Hausa și Berta. Conflictul provine dintr-o veche dispută teritorială, care a fost reluată în ultimul an în contextul unei situații socio-politice precare ce continuă să se degradeze. În zonele afectate mai multe case au fost arse, dislocând peste 7.000 de locuitori. În ultimul an, peste 211.000 de persoane din Sudanul de Sud și-au pierdut locuința și au fost nevoite să se relocheze din pricina violențelor tribale. Pentru a limita daunele, autoritățile au decretat un set de restricții de deplasare pe timp de noapte alături de desfășurarea patrulelor militare în Wad al-Mahi.  

Proteste antiguvernamentale au izbucnit la nivel mondial după confirmarea începerii celui de-al treilea mandat al liderului chinez Xi Jinping, relatează CNN. În ciuda fricii față de regimul din China și a supravegherii crescute la nivel național și al diasporei, sloganuri împotriva regimului și al liderului s-au răspândit printre cetățenii chinezi. Toate semnalele de protest la nivelul Chinei, fie fizice sau on-line, au fost suprimate, „instigatorii” fiind intimidați și hărțuiți de aparatul de stat. Un protestatar care a agățat un banner cu mesajul „Curajul unei singure persoane nu ar trebui sa fie fără ecou” pe podul Sitong a dispărut. 

Coreea de Sud și Coreea de Nord au schimbat focuri de avertizare în apropierea coastei de vest, relatează Reuters. Schimbul de focuri survine în urma acuzațiilor reciproce de încălcare a granițelor maritime. Mai mulți oficiali ai Coreei de Sud au declarat că au emis avertismente după care au tras focuri de avertizare către o navă maritimă comercială sub steagul Nordului, după ce nava a încălcat granița comună. Oficialii Coreei de Nord au declarat că au lansat zece rachete de artilerie în semn de avertizare împotriva unei nave de război inamice care a trecut granița. În ultimele săptămâni, guvernul Coreei de Nord a lansat rachete balistice de scurtă distanță și sute de rachete de artilerie în vecinătatea coastelor de est și vest, ca semn de protest împotriva activităților militare întreprinse de Coreea de Sud. 

Un avion de vânătoare militar de fabricație rusă s-a prăbușit într-o clădire rezidențială din Siberia, raportează Euronews. Ambii piloți ai aeronavei au decedat la impact, conform autorităților regionale din orașul Irkutsk. Clădirea de două etaje care s-a prăbușit găzduia cinci persoane, care au fost evacuate în prealabil. Deși cauza accidentului nu a fost descoperită, s-a început o investigație, iar Corporația rusă United Aircraft controlată de stat a emis o declarație conform căreia avionul s-a prăbușit în timpul unei lupte de antrenament anterioară livrării aparatului de zbor. Accidentul de zbor a fost al 11-lea incident de la debutul invaziei în Ucraina în care un aparat de zbor militar rus explodează în afara luptei.

Ministrul rus al apărării, Sergei Shoigu, a purtat duminică o serie de apeluri telefonice cu omologul său francez și omologul său turc, pe fondul evoluției crizei din Ucraina, relatează Radio France International. Conform declarațiilor ministerului francez, s-a discutat „situația din Ucraina, care are o tendință constantă către escaladare necontrolată”. În ambele apeluri, Shoigu și-a exprimat „îngrijorarea vis-a-vis de posibile provocări de către Ucraina prin folosirea de bombe periculoase.” Rezidenții din sudul regiunii Herson au început evacuările, iar, în alte zone, milioane de persoane au rămas fără electricitate din cauza bombardamentelor întreprinse de armata rusă.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …