Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 20 septembrie în lume – Oficialii din Israel au închis frontierele pentru lucrătorii din Gaza, președintele Ucrainei a numit Organizația Națiunilor Unite ineficientă, iar parlamentul iranian a adoptat un nou proiect de lege privind obligativitatea codului vestimentar
Foto via Instagram @zelenskiy_official

A fost 20 septembrie în lume – Oficialii din Israel au închis frontierele pentru lucrătorii din Gaza, președintele Ucrainei a numit Organizația Națiunilor Unite ineficientă, iar parlamentul iranian a adoptat un nou proiect de lege privind obligativitatea codului vestimentar

Material realizat de Romina Manolescu și Diana-Alexandra Dumitrescu

Oficialii din Israel au închis frontierele pentru lucrătorii din Gaza, pe fondul manifestațiilor violente desfășurate la graniță, relatează Al Jazeera. Aproximativ 18.000 de persoane au autorizații din partea autorităților israeliene să lucreze în afara enclavei, contribuind numerar cu sume în valoare de două milioane de dolari pe zi pentru economia Gazei. Închiderea frontierei, a venit în urma unei scurte interdicții a exporturilor din Gaza, după ce inspectorii au găsit explozibil într-un lot de mărfuri. Surse oficiale au susținut că închiderea frontierei va adăuga presiune unei economii deja aflată sub tensiune din cauza blocajelor impuse de Israel și Egipt. Conform cifrelor Fondului Monetar Internațional, venitul pe cap de locuitor în Gaza este doar un sfert din nivelul venitului din Cisiordania, iar șomajul se ridică la aproape 50%, potrivit Băncii Mondiale.

 Parlamentul Iranului a adoptat un nou proiect de lege denumit hijab și castitate”, care prevede pedepse pentru persoanele care încalcă regulile obligatorii ale codului vestimentar, informează Al Jazeera. Pentru femei, codul vestimentar inacceptabil a fost definit ca „îmbrăcăminte care arată părți ale corpului inferior gâtului, deasupra gleznelor sau deasupra antebrațelor”, conform celei mai recente versiuni a legislației publicate în mass-media locală. Pentru bărbați, conceptul a fost definit ca „îmbrăcăminte care arată părți ale corpului inferior pieptului, deasupra gleznelor sau umerii”. Însumând peste 70 de articole, proiectul de lege cuprinde o serie de sancțiuni financiare pentru încălcările vestimentare. Sancțiunile ajung până la pedepse cu închisoarea, dacă se constată că acțiunile au loc în mod organizat sau în contact cu „guverne străine, rețele mass-media, grupuri sau organizații” sau persoane afiliate acestora. În ultimele luni, autoritățile iraniene au adoptat o serie de măsuri pentru a combate cazurile crescute de femei care renunță la hijab în mediul online și în public.  

O jurnalistă din Franța a fost reținută de poliție în legătură cu un raport din 2021 care susținea că serviciile secrete franceze au fost folosite de autoritățile din Egipt pentru a ucide civilii, potrivit BBC. Purtătoarea de cuvânt a filialei organizației Amnesty International din Franța, Katia Roux, a manifestat îngrijorarea organizației. Aceasta a condamnat decizia autorităților, declarând că  „a pune în custodia poliției un jurnalist pentru că și-a făcut treaba, în plus pentru dezvăluirea unor informații de interes public, ar putea fi o amenințare la adresa libertății presei și a confidențialității surselor”. Raportul jurnalistei Ariane Lavrilleux din 2021 a folosit documente clasificate  pentru a susține că autoritățile egiptene au folosit informații ale serviciilor secrete franceze pentru a bombarda și a ucide contrabandiștii de la granița egiptean-libiană, între 2016 și 2018. Comitetul pentru protecția jurnaliștilor a solicitat eliberarea lui Lavrilleux, solicitând ca toate investigațiile penale împotriva ei să fie abandonate și sugerând că poliția ar trebui să se abțină de la a pune întrebări asupra surselor sale. 

Poliția din Spania a inițiat o anchetă după ce imagini cu fete tinere, modificate cu ajutorul inteligenței artificiale în ipostaze indecente, au fost răspândite într-un oraș din sudul statului, relatează CNN. Un grup de mame din Almendralejo, din regiunea Extremadura, au raportat că fiicele lor au primit imagini cu ele însele în care apăreau dezbrăcate. Una dintre mame, Miriam Al Adib, a distribuit un videoclip pe contul ei de Instagram pentru a atrage atenția asupra situației. Primarul din Almendralejo, José María Ramírez, a declarat că „incidentul este un alt caz de violență bazată pe gen”, iar șefa guvernului regional Extremadura, a condamnat cazul, susținând că „violența digitală împotriva femeilor este un flagel în creștere”. Incidentul a apărut în condițiile în care autoritățile din Spania se confruntă cu un alt caz desfășurat asupra agresiunii sexuale și a violenței bazate pe gen, în care președintele federației spaniole de fotbal a fost acuzat că a sărutat-o pe câștigătoarea Cupei Mondiale a Femeilor, Jennifer Hermoso, fără consimțământul acesteia. 

Cercetătorii americani au realizat un studiu bazat pe asocierea dintre consumul de cantități mari de alimente ultra-procesate, în special îndulcitorii artificiali, și depresie, potrivit The Guardian. Cercetătorii din cadrul spitalului general din Massachusetts și școala medicală Harvard au examinat dietele și sănătatea mintală a peste 30.000 de femei de vârstă mijlocie între 2003 și 2017, care nu aveau deja depresie. Au comparat apoi câte femei au continuat să dezvolte depresie împotriva consumului lor de alimente ultraprocesate. Astfel, cercetarea, publicată în revista americană JAMA Network Open, a descoperit că femeile care consumau nouă porții sau mai multe alimente ultra-procesate pe zi aveau un risc de depresie cu 49% mai crescut, în comparație cu cele care consumau mai puțin de patru porții pe zi. Acesta este primul studiu de anvergură care sugerează că consumul de alimente și băuturi ultra-procesate, în special cele care includ îndulcitori artificiali, ar putea crește gradul de depresie.

Autoritățile armene din zona Nagorno-Karabakh au declarat că acceptă termenii acordului de încetare a focului, la doar 24 de ore de la atacul armatei azere, relatează BBC. Conducerea formată din etnicii armeni a acceptat termenii acordului de încetare a focului, unul dintre acești termeni fiind dezarmarea completă a forțelor separatiste armene din zonă. Conflictul dintre cele două state a fost mediat de autoritățile rusești, care au trimis trupe de menținere a păcii în regiune. Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare miercuri, la ora locală 13:00. Autoritățile armene din Karabakh au avertizat locuitorii să rămână în case chiar și după semnarea acordului, deoarece în zonă încă se mai aud explozii puternice. Oficialii armeni au declarat că atacul armatei Azerbaidjanului s-a soldat cu cel puțin 32 de decese și 200 de răniți. O întrevedere între reprezentanții conducerii armene din zona Nagorno-Karabakh și oficialii de la Baku va avea loc joi, în orașul Yevlakh. 

Oficialii palestinieni au comunicat că, în urma operațiunii militare condusă de armata israeliană în zona Cisiordaniei, au decedat șase persoane, informează AP News. Violențele din zona Cisiordaniei provoacă victime de mai bine de un an, acestea răspândindu-se și către zona Fâșiei Gaza. Ministrul Sănătății din Palestina a declarat că, marți seară, un raid aerian asupra taberei de refugiați din Jenin a rezultat în decesul a patru persoane. De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Un raid aerian asupra altei tabere de refugiați a produs cel de-al cincilea deces. Cel de-al șaselea deces a fost înregistrat în cadrul unui schimb de gloanțe în regiunea Fâșiei Gaza între soldați israelieni și palestinieni. Autoritățile din Israel au declarat că raidurile aeriene au scopul de a dizolva organizațiile militare care ar putea organiza atacuri în viitor. Aproximativ 190 de palestinieni au fost uciși în regiunea Cisiordaniei de la începutul anului 2023. 

O tornadă puternică a lovit orașul Suqian din China, provocând 5 decese, informează Al Jazeera. Tornada a lovit orașul Suqian din regiunea Jiangsu marți după-amiază și a provocat daune mai multor clădiri, dar și asupra culturilor de cereale din zonă. Presa de stat a afirmat că tornada a afectat 5.500 de persoane și a distrus 1.800 de locuințe. Experții chinezi au anunțat că în următoarea perioadă vor fi amenințări de vreme extremă în mai multe zone. Mai multe alerte meteorologice au fost emise și pentru regiunea Chongqing, Guizhou, Hunan, Anhui și Hubei. China se confruntă cu ploi torențiale și o cantitate mare de precipitații după ce, pe parcursul acestei veri, au fost înregistrate temperaturi extreme, oamenii de știință explicând fenomenul ca fiind un efect al încălzirii globale. 

Compania mexicană de transport feroviar, Ferromex, a anunțat că va suspenda mersul trenurilor deoarece migranții călătoresc ilegal către frontiera cu Statele Unite ale Americii, relatează Deutsche Welle. Reprezentanții companiei au declarat că numărul de migranți care călătoresc ilegal cu trenul a crescut semnificativ în ultimele zile și că va suspenda mersul trenurilor în zona nordică a țării. A fost suspendată activitatea a 60 de trenuri de marfă, fapt care ar putea afecta comerțul dintre SUA și Mexic. Migranții călătoreau cu aceste trenuri de marfă în condiții care le-ar fi putut pune viața în pericol, Ferromex declarând că au existat mai multe victime printre persoanele care foloseau aceste mijloace de transport. Persoanele care călătoresc ilegal cu trenurile de marfă care duc către granița cu SUA provin atât din Mexic, cât și din mai multe state din America Centrală și America de Sud. 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat nemulțumirea legată de Organizația Națiunilor Unite, numind-o „ineficientă”, conform Al Jazeera. Zelenski a participat pentru prima oară fizic la ședința Consiliului de Securitate al ONU. În cadrul acestei ședințe, acesta a declarat că este nemulțumit de faptul că Rusia în continuare beneficiază de drept de veto permanent în cadrul ONU și că, oferirea acestui beneficiu statului rusesc, a determinat ca organizația să fie „ineficientă” în soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. De asemenea, acesta a mai afirmat că ONU ar trebui să retragă dreptul permanent de veto al Rusiei, ca pedeapsă pentru agresiunile asupra statului ucrainean. Privind problema conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei, acesta a exprimat că singurul scenariu posibil în care pacea dintre cele două state să fie menținută ar fi acela în care Rusia retrage toate trupele de pe teritoriul ucrainean și se revine la granițele stabilite în anul 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 21 și 22 decembrie în lume – Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico

Material realizat de Irina Dudu și Miruna Constantinescu   Șoferul care a intrat cu mașina …