Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 20 iulie în lume – Protestatarii au reluat demonstrațiile stradale în Sri Lanka, Agenția de aviație a ONU a învinovățit Belarusul pentru devierea zborului jurnalistului Roman Protassevich, Parlamentarii belgieni au aprobat un tratat de schimb de prizonieri cu Iranul
Sursă foto: Adnan Abidi/Reuters

A fost 20 iulie în lume – Protestatarii au reluat demonstrațiile stradale în Sri Lanka, Agenția de aviație a ONU a învinovățit Belarusul pentru devierea zborului jurnalistului Roman Protassevich, Parlamentarii belgieni au aprobat un tratat de schimb de prizonieri cu Iranul

Material realizat de Mircea-Andrei Cuciureanu și Lara Popescu

Directorul CIA, William Burns, a estimat că numărul soldaților ruși care și-au pierdut viața până acum în războiul din Ucraina a ajuns la 15 mii, în timp ce numărul celor răniți atinge chiar 45 de mii, conform Reuters. În cele cinci luni de ofensivă militară de până acum forțele ruse au cucerit aproximativ o cincime din teritoriul statului est european, însă numărul deceselor ar fi mai mare decât cel vehiculat de presa subordonată Kremlinului. În cadrul Forumului de Securitate din Aspen, Colorado, Burns a mai confirmat că statisticile sunt asemănătoare și în privința soldaților ucraineni. În urma declarațiilor ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, conform cărora Moscova va continua atacurile, Burns a specificat că Rusia „a învățat din experiența” de la începutul conflictului, folosindu-se mai mult de rachete și armament de rază lungă pentru a limita numărul deceselor.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a confirmat faptul că adresarea fenomenelor de schimbare mediului rămâne o prioritate, chiar dacă liderul de la Casa Albă nu a declarat oficial starea de urgență de mediu, relatează Reuters. Biden a anunțat un pachet de acțiuni, ce a fost catalogat drept „modest” de către presa internațională, și a promis adoptarea unei strategii pe termen lung, menită să limiteze atât daunele pe care schimbările climatice le cauzează cetățenilor americani, cât și impactul pe care SUA îl are asupra mediului. Președintele american a declarat că „schimbările de mediu sunt un pericol existențial pentru țara noastră și pentru planeta noastră”, adăugând că „aceasta este o urgență și o vom trata ca atare”. În cadrul intervenției sale din Massachusetts a specificat că vor fi alocate aproximativ 2.3 miliarde de dolari pentru amenajarea unor stații de răcire, al unor centre pentru ajutor și, cel mai important, pentru construirea sau reabilitarea infrastructurii necesare pentru combaterea urgențelor de mediu și dezastrelor naturale.

Protestatarii din Sri Lanka au reluat demonstrațiile împotriva conducerii statului, declarându-și nemulțumirea legată de numirea lui Ranil Wickremesinghe în poziția de președinte, raportează Al Jazeera. Wickremesinghe a ocupat funcția de prim-ministru de șase ori până acum și a fost un aliat important al fostului președinte, Gotabaya Rajapaksa. Conform liderului Federației Studenților, Wasantha Mudalige, oamenii sunt nemulțumiți pentru că Wickremesinghe este un fost aliat al lui Rajapaksa, jucând o parte importantă în degenerarea crizei economice din Sri Lanka. Mudalige a declarat că „țara are un nou președinte, dar după câte bine știți nu este nou pentru noi, nu a fost ales prin vot popular”, îndemnând locuitorii să continue să aplice presiune pe liderii politici prin demonstrații stradale de amploare.

Grupuri pentru drepturile femeii și drepturile femeilor indigene din Indonezia au acuzat conferința W20 de excluderea localnicilor și de neglijarea completă a nevoilor femeilor din Sumatra de Nord, informează Al Jazeera. Mai mulți activiști s-au adunat în semn de protest în fața clădirii unde are loc summit-ul W20 din Sumatra de Nord, lângă lacul Toba, în încercarea de a atrage atenția asupra problemei defrișărilor agresive din regiune. O activistă din partea Greenpeace Indonezia, Sekar Banjaran Aji, a declarat că „narativul W20 este ironic atât timp cât tema lor este „ne recuperăm împreună”, dar nu au inclus nicio temă de discuție legată de provocările pe care le întâmpină femeile din zona lacului Toba, în special defrișările agresive și acapararea terenurilor”.  

Parlamentarii conservatori de la Londra i-au ales pe Liz Truss, actualul ministru de externe, și pe Rishi Sunak, fostul ministru de finanțe, drept candidați pentru postul de prim-ministru, conform BBC. Truss propune inițiative prin care ar elimina majorările de taxe introduse în ultimele luni de mandat ale lui Boris Johnson, în timp ce Sunak propune o reconstrucție a politicii britanice, propunându-și să implementeze politici inspirate de fostul prim-ministru din anii 1980, Margaret Thatcher. Liderul conservatorilor scoțieni, Douglas Ross și-a oferit susținerea formală pentru ambii candidați, declarând că dorește refacerea relațiilor cu Londra după încheierea mandatului lui Johnson. Pe de altă parte, liderul laburiștilor scoțieni, Ian Murray, a declarat că atât Truss cât și Sunak sunt „candidați pentru continuitate” și „marionete ale lui Johnson”.   

Un conflict diplomatic a izbucnit între Irak și Turcia după ce nouă civili au fost uciși când niște proiectile de artilerie au lovit un parc din regiunea Kurdistan din Irak, conform BBC. Majoritatea victimelor au fost turiști irakieni, iar printre morți s-au numărat și copii. Cel puțin 23 de persoane au fost rănite. Oficialii locali au dat vina pe forțele turce, iar Irakul și-a revocat însărcinatul cu afaceri din Ankara. Reprezentanții Turciei au sugerat că forțele care aparțin de Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au efectuat atacul. Irakul l-a convocat pe ambasadorul turc de la Bagdad pentru ca acesta să își ceară public scuze. Premierul irakian Mustafa al-Kadhimi a scris pe Twitter că „Forțele turce au comis o încălcare flagrantă a suveranității Irakului.”

Comisia Europeană a cerut statelor membre să își reducă consumul de gaze cu 15% din august până în martie, pe fondul temerilor că Rusia și-ar putea opri aprovizionarea, informează BBC. Reprezentanții Comisiei au declarat că ținta este voluntară, dar va deveni obligatorie din punct de vedere legal dacă Moscova va opri alimentarea în această vară. Conducta principală de gaz Nord Stream 1, care conectează Rusia de Germania, a fost închisă pentru întreținere timp de 10 de zile și urmează să fie repornită joi. Dar există îngrijorări că Moscova nu va respecta promisiunea. Stimulând sentimentul de incertitudine, Vladimir Putin a declarat miercuri că nu este clar dacă sau în ce stare va fi returnată o turbină din conductă după reparațiile din Canada. Președintele rus a declarat că există riscul ca echipamentul să fie schimbat la un moment dat, iar conducta Nord Stream 1 să fie închisă.

Agenția de aviație a Organizației Națiunilor Unite a învinovățit Belarusul pentru devierea unui avion Ryanair, conform Euronews. Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) a acuzat în mod oficial guvernul din Belarus pentru devierea unui zbor Ryanair de anul trecut pentru a aresta un jurnalist disident. Zborul Ryanair FR4978 a fost forțat să aterizeze în Minsk pe 23 mai 2021, în timp ce se afla în drum din Grecia spre Lituania. Autoritățile belaruse au susținut că au forțat aeronava să aterizeze din cauza unei amenințări cu bombă la bord. La aterizarea în Minsk, oficialii au arestat doi pasageri, jurnalistul belarus și activistul politic Roman Protassevich și prietena sa de origine rusă, Sofia Sapega. În urma unei investigații, OACI a declarat miercuri că amenințarea cu bombă a fost „în mod deliberat falsă” și a pus în pericol siguranța zborului. OACI nu poate impune sancțiuni, dar poate consilia țările atunci când există o încălcare dovedită a normelor internaționale în domeniul aviației.

Parlamentarii belgieni au aprobat un controversat tratat de schimb de prizonieri cu Iranul, în ciuda protestelor din partea grupărilor pentru drepturile omului, relatează Euronews. Parlamentarii au votat miercuri pentru ratificarea acordului, care permite Bruxelles-ului și Teheranului să-și transfere criminali condamnați. Tratatul a fost semnat de cele două țări în martie și a fost sprijinit de o comisie parlamentară belgiană la începutul acestei luni. Oponenții iranieni exilați și ONG-urile au criticat acordul ca fiind „rușinos” și susțin că permite Iranului să ia parte în „diplomația ostaticilor.” Criticii susțin de asemenea că acordul ar permite ca teroristul condamnat Assadollah Assadi să fie trimis înapoi în Iran și grațiat.

Trei persoane, inclusiv un turist francez, au murit în estul Spaniei după ce au fost împunse în timpul unor curse de tauri, conform Euronews. Două dintre victime, în vârstă de 50 și 56 de ani, au fost ucise după ce au fost lovite violent de tauri în suburbiile orașului Valencia. Serviciile de urgență au confirmat, de asemenea, că un turist francez în vârstă de 60 de ani a murit la spital, la zece zile după ce a fost împuns într-un sat din apropiere de Alicante. În fiecare vară, în Spania se desfășoară curse tradiționale de tauri în mai multe sate. Cele mai renumite curse de tauri au loc ca parte a festivalului San Fermin din Pamplona, unde sute de alergători sunt urmăriți de șase tauri de luptă într-o cursă de 850 de metri prin străzile pietruite ale orașului. În acest an, șase persoane au fost împunse în timpul festivităților, dar până acum nu au fost raportate leziuni grave.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 16 aprilie în lume – Autoritățile Israeliene au anunțat că vor lansa o “ofensivă diplomatică” împotriva Iranului, Clădirea bursei de valori a Danemarcei din Copenhaga a fost cuprinsă într-un incendiu, Autoritățile din Bruxelles au ordonat suspendarea unei întruniri a politicienilor de dreapta

Material realizat de Diana Dumitrescu și Anastasia Tăbăcaru   Președintele Venezuelei a declarat că dorește …