Home / A fost azi în lume / 2021 / A fost 20 aprilie în lume-Armin Laschet este candidatul CDU pentru cancelaria federală, Conferința de pace pentru Afganistan este amânată, iar președintele ucrainean îl invită pe Putin la discuții

A fost 20 aprilie în lume-Armin Laschet este candidatul CDU pentru cancelaria federală, Conferința de pace pentru Afganistan este amânată, iar președintele ucrainean îl invită pe Putin la discuții

Material realizat de Theodora Cristea și Mircea Andrei Cuciureanu

Conferința de pace din Turcia, organizată cu sprijinul SUA și având ca scop soluționarea conflictului din Afganistan programată pentru 24 aprilie, a fost amânată din cauza neparticipăriiTalibanilor, informează Reuters.  Scopul conferinței era de a accelera încheierea unui acord între guvernul afgan și grupul Taliban, înainte de retragerea trupelor militare americane planificată până în data de 11 septembrie. Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat că discuțiile au fost amânate până la finalul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, adăugând că participarea Talibanilor la conferința rămâne incertă. Purtătorul de cuvânt ONU, Stephane Dujarric, a afirmat că organizația va continua să se implice în a găsi modalități de a consolida și impulsiona negocierile intra-afgane. 

Armin Laschet a câștigat nominalizarea pentru funcția de cancelar a partidului Angelei Merkel, Uniunea Creștin Democrată (CDU),  în cadrul alegerilor din septembrie, afirmă BBC. Laschet, noul lider al partidului ales în luna ianuarie 2021, a fost votat de 77.5% din membrii consiliului executiv al partidului. Oponentul său Markus Söder, liderul partidului aliat bavarez al CDU,  Uniunea Creştin-Socială, a primit 22.5% din voturi. Laschet este premierul landului german cu populația cea mai numeroasă, Renania de Nord-Westfalia și este cunoscut pentru politicile sale liberale, pasiunea pentru UE și abilitatea de a relaționa cu comunitățile de imigranți. Deși CDU a votat cu o majoritate clară în favoarea noului lider, Söder, premierul Bavariei, era favorit pentru a câștiga printre membrii tineri ai partidului conservator datorită gestionării pandemiei, în timp ce alianța conservatoare a scăzut cu aproape 27% în sondajele naționale din cauza răspunsului la aceeași problemă. Presiune vine și din partea Partidului Verde, care a anunțat că va fi reprezentat în septembrie de către Annalena Baerbock, primul candidat cu o șansă reală la funcția de cancelar din istoria partidului. Împreună cu liderul comun al partidului, Robert Habeck, politica lui Baerbock include obiective climatice mai stricte, majorări de impozite pentru persoanele cu venituri ridicate și o linie mai dura de relații cu Rusia. Candidatul partidului Social Democrat este ministrul de finanțe Olaf Scholz, popular datorită rolului său în supravegherea fondului de unrgență de 750 de miliarde de euro, pentru a ajuta afacerile în timpul pandemiei. 

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, i-a adresat o invitație liderului Rusiei, Vladimir Putin, pentru a soluționa conflictul dintre cele doua state printr-o întrunire în regiunea estică a Ucrainei, Donbas, conform Reuters. Locația numită este cauza tensiunilor în creștere, Ucraina declarând că 14,000 de oameni au fost victime ale conflictului armat dintre cele doua state din 2014 până în prezent. Rusia a fost acuzată de către Ucraina, aliații vestici ai statului și NATO de o adunare ,,provocatoare” a trupelor militare la granița de est a Ucrainei și în Crimea. La randul ei, Rusia a acuzat SUA și NATO de ,,activități provocatoare” în regiunea Mării Negre. Zelenskiy a declarat că vrea să pună capăt conflictului prin metode diplomatice, însă Ucraina ,,este pregătită” să se apere în eventualitatea unui atac. 

Președintele din Ciad, Idriss Deby, a fost ucis într-o confruntare cu grupurile insurgente din nordul țării africane, raportează Reuters. Deby a condus statul timp de treizeci de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi lideri din Africa. Președintele a fost un aliat al „Vestului” prin politica agresivă față de rebelii islamici, Franța declarând că a pierdut un „prieten viteaz”. Pe plan intern, Deby tocmai ce câștigase alegerile prezidențiale, fapt ce i-ar fi garantat al șaselea mandat în funcția de președinte, votul fiind boicotat de cei mai importanți membrii ai opoziției. Pentru moment, conducerea statului african revine fiului fostului lider, Mahamat Idriss Deby Itmo, dar armata promite o perioada de tranziție de 18 luni, care va fi urmată de alegeri libere și democratice. 

Grecia a pierdut cinci poziții în Indexul Mondial al Libertății Presei, înființat de organizația Reporteri Fără Frontiere, lucru ce evidențiază diminuarea îngrijorătoare a libertății presei din statul balcanic, raportează Al Jazeera. Calificativele din acest clasament variază de la „bun” la „foarte rău”, statul cu capitala la Atena situându-se pe poziția 70, poziție considerată ca fiind „problematică” pentru calitatea reportajelor întocmite la nivel intern. Situația se agravează constant de câțiva ani, jurnaliști pierzându-și locurile de muncă în urma presiunilor aplicate de cabinetul primului-ministru grec, Kyriakos Mitsotakis, presiunile fiind aplicate pe baza reportajelor critice la adresa conducerii statului, sau mai ales în zona insulelor din Marea Egee, în urma investigațiilor ce scot în evidență tratamentul pe care îl primesc refugiații din Orientul Mijlociu. Această criză democratică a fost readusă în lumina reflectoarelor de asasinarea jurnalistului de investigație Giorgos Karaivaz, care a fost împușcat chiar în fața apartamentului său din sudul capitalei.

Franța a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a început testarea unui certificat de călătorie coronavirus digital, ca parte a unui plan la nivel european pentru a ușura libera circulație între statele membre, raportează The Guardian. Aplicația TousAntiCovid, original folosită în măsurile de depistare a contracților, a fost actualizată să stocheze teste negative Covid-19 în telefoanele mobile ale călătorilor și este testată în cadrul zborurilor spre Corsica din această săptămână. Începând din 29 aprilie, testarea aplicației va include și certificate de vaccinare, iar sistemul ar putea fi adoptat mai târziu pentru evenimente publice precum concerte, festivaluri și târguri comerciale, dar nu și baruri sau restaurante. Proba franceză face parte dintr-un sistem ,,consolidat și standardizat” la nivel european, conform ministrului tranziției digitale, Cédric O. Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a declarat săptămâna trecută că se așteaptă ca ,,certificatul digital verde” al Uniunii Europene să fie gata de folosire până în data de 21 iunie. Certificatul este o prioritate pentru statele sudice ale Europei, ale căror economii au fost răvășite de către pandemie. Schema nu a fost numită ,,pașaport de vaccinare” pentru a nu discrimina împotriva persoanelor care nu au încă acces la ser și, de asemenea, a fost subliniat că deși ar face procesul mai ușor, acesta nu trebuie să devină o precondiție a liberei circulații.

Asociația națiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN) a solicitat un summit sâmbătă în Jakarta pentru a discuta criza din Myanmar, relatează Reuters. Asociația națiunilor din sud-estul Asiei a fost restricționată atat de principiile sale de consens și non-interferență, cât și de opiniile diferite ale statelor membre în modalitatea de a răspunde conflictului violent din Myanmar, în care au murit 738 de persoane, conform Asociației de Asistență pentru Prizonierii Politici. La conferință vor participa atât lideri de stat, cat și miniștrii de externe, în anumite cazuri. Un oficial al guvernului thailandez a afirmat că liderul juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, va fi prezent, deși guvernul statului în cauză nu a comentat. Ministrul de externe al Malaeziei, Hishammuddin Hussein, a declarat ca asociația ,,speră ca Myanmar va accepta ca reprezentanți ai ASEAN să supravegheze și să ajute statul să se întoarcă la normal”. Indonezia, Malaezia, Filipine și Singapore au încercat să pună presiune pe juntă, iar Thailanda a exprimat o ,,profundă îngrijorare”. Până acum, forța militară din Myanmar a arătat foarte puțin interes în a coopera cu statele vecine și a restaura un regim democratic.  

Agenția Europeană a Medicamentului a confirmat legătura dintre vaccinul împotriva COVID-19 produs de Johnson & Johnson și cazurile rare de cheaguri de sânge din Statele Unite ale Americii, însă, cu toate acestea, instituția europeană susține în continuare siguranța și beneficiile acestui vaccin, relatează Reuters. Măsurile adoptate la nivel european sunt similare cu cele luate în cazul dozelor produse de AstraZeneca, producătorul fiind obligat să menționeze riscul formării cheagurilor de sânge în prospect, în timp ce distribuirea și administrarea la nivel local rămâne la latitudinea fiecărui stat în parte. Cazurile studiate de AEM au fost opt la număr, predominant femei peste vârsta de 60 de ani care au dezvoltat acest efect secundar rar la trei săptămâni după vaccinare, iar aceste cazuri sunt raportate la peste șapte milioane de doze administrate.  

La zece ani după izbucnirea conflictului armat în Siria, Danemarca le cere refugiaților să se întoarcă în statul din Orientul Mijlociu, susținând că Guvernoratul Damasc a redevenit o zonă sigură, conform Al Jazeera. Permisele de ședere ale aproximativ 500 de refugiați pot fi anulate împotriva dorințelor acestora, acțiune ce va duce fie la deportări în masă, fie la un val de imigrare către alte țări europene. Mattias Tesfaye, ministrul danez al imigrării și integrării, a refuzat participarea la un interviu, dar a susținut printr-o scrisoarea faptul că vizele de ședere au fost oferite pe baza degenerării conflictului în zona Damascului și că vor fi retrase pe baza calmării zonei de conflict. Danemarca este singura țară europeană care a ajuns la această concluzie, acțiunile guvernului de la Copenhaga fiind condamnate la scenă deschisă de numeroase organizații pentru drepturile omului și de corpuri internaționale, precum Uniunea Europeană.

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a actualizat lista de restricții și pericole de călătorie pentru cetățenii americani, marcând 80% din statele lumii cu categoria patru, unde se solicită evitarea călătoriilor cu orice preț, informează BBC. Oficialii americani au declarat că această măsură vine în susținerea inițiativelor Centrului de Control și Prevenire a Bolilor, declarând că „decizia nu sugerează o reevaluare a situației din statele respective”. Pe lângă aceste măsuri, fiecare pasager al unui zbor către SUA trebuie să prezinte dovada unui test PCR negativ, sau documentația necesară pentru a dovedi vindecarea completă și recentă de COVID-19. Pentru a preveni creșterea numărului de infectări și spitalizări, liderii centrelor de prevenție sfătuiesc populația americană să evite călătoriile interne și avertizează că orice voiaj internațional reprezintă „riscuri adiționale”.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 19 aprilie în lume – Prim-ministrul finlandez a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru a contracara fluxul de migranți, Șeful Armatei din Kenya, a murit într-un accident de elicopter iar Junta militară din Burkina Faso a expulzat trei diplomați francezi

Material realizat de Mihai Turcu.  Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru …