Home / Slideshow / A fost 19 octombrie în lume – Oficialii din Canada au anunțat că vor retrage 41 de diplomați din India, Poliția din Berlin a arestat sute de persoane în cadrul unor proteste pro-palestiniene neautorizate iar Oficialii Statelor Unite ale Americii doresc să ridice anumite sancțiuni economice impuse Venezuelei
Sursa foto: EPA=EFE/REX

A fost 19 octombrie în lume – Oficialii din Canada au anunțat că vor retrage 41 de diplomați din India, Poliția din Berlin a arestat sute de persoane în cadrul unor proteste pro-palestiniene neautorizate iar Oficialii Statelor Unite ale Americii doresc să ridice anumite sancțiuni economice impuse Venezuelei

Material realizat de Anca Teodora și Robert Baranov. 

Oficialii de la Washington au declarat că doresc să ridice anumite sancțiuni economice impuse Venezuelei, transmite France 24. Oficialii Departamentului de Trezorerie al Statelor Unite au menționat că urmează să reautorizeze achiziționarea de petrol și gaze naturale din Venezuela pentru o perioadă de șase luni. Decizia a venit în contextul în care atât guvernul, cât și opoziția din Venezuela au convenit asupra organizării unor alegeri democratice anul viitor. Autorizația comercială ar putea fi prelungită atât timp cât oficialii statului din America de Sud își vor respecta angajamentele cu privire la demersurile electorale. Opoziția din Venezuela, susținută de mai multe state ale lumii, printre care și SUA, a refuzat să recunoască realegerea actualului președinte, Nicolas Maduro, în 2018. Oficialii americani au impus sancțiuni asupra guvernului din Caracas încă din 2015, însă datorită crizei energetice cauzate de conflictul militar din Ucraina, au fost demarate noi încercări de a remedia problemele din statul din America de Sud.

 

Oficialii din Canada au anunțat că vor retrage 41 de diplomați din India, conform BBC. Oficialii din India au cerut Guvernului canadian, cu două săptămâni în urmă, să își retragă o bună parte din diplomați, amenințând că în caz contrar le vor ridica imunitatea diplomatică. Ministrul de externe al Canadei, Melanie Joly, a declarat în cadrul unei conferințe de presă din Ottawa că amenințările oficialilor indieni reprezintă o gravă „încălcare a legislației internaționale”. Aceasta a adăugat că 21 de diplomați vor rămâne în India, dar retragerea menționată va duce la posibilități limitate de asistență în statul Asiatic.  Relațiile dintre cele două state se află într-un impas istoric după ce prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, a declarat că guvernul din India s-ar putea afla în spatele uciderii lui Hardeep Singh Nejjar.

 

Autoritățile din Rusia au arestat o jurnalistă cu dublă cetățenie ruso-americană, conform Al Jazeera. Alsu Kurmasheva a fost arestată la întoarcerea ei pe teritoriul Federației Ruse pentru că nu s-ar fi înregistrat ca „agent străin”. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Matt Miller, a declarat pentru reporteri că „această întâmplare pare să reprezinte un nou caz în care guvernul rus hărțuiește cetățenii SUA”. Tot acesta a adăugat că „nu am fost anunțați în mod oficial de către guvernul Rusiei cu privire la arestare”. Kurmasheva este al doilea jurnalist cu cetățenie americană care a fost arestat în Rusia anul acesta, după ce Evan Gerskhovich, a fost arestat în mai, sub acuzația de spionaj. Aceste arestări survin în contextul înăspririlor controlului asupra presei din Rusia, începute în februarie 2022, odată cu invazia Ucrainei.

 

Poliția din Berlin a arestat sute de persoane în cadrul unor protestelor pro-palestiniene neautorizate, transmite Deutsche Welle. Cel puțin 174 de persoane au fost arestate și 65 de polițiști au fost răniți în cadrul ciocnirii între forțele de ordine și protestatari. Autoritățile din Berlin au interzis demonstrațiile de solidaritate cu Palestina în contextul războiului dintre Israel și Hamas, dar și a creșterii comportamentelor antisemite din oraș. Ciocnirile între civili și forțele de ordine au avut loc în districtul Neukolln, când grupurile de protestatari au refuzat să se supună ordinelor de dispersie. O parte din aceștia au aruncat cu produse pirotehnice, sticle și pietre în polițiști, iar aceștia din urmă au folosit tunuri de apă pentru a dispersa mulțimea. Diverse proteste pentru sprijinul Palestinei au mai avut loc în orașele Frankfurt și Nuremberg.

 

Cel puțin 21 de jurnaliști au murit de la începerea conflictului dintre Israel și Hamas, conform The Guardian. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a transmis că 17 jurnaliști palestinieni, 3 jurnaliști israelieni și un jurnalist libanez au murit de la începere războiului din regiune, majoritatea fiind uciși în cadrul bombardamentelor israeliene în Fâșia Gaza. Coordonatorul programului CPJ din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Sherif Mansour, a declarat că „CPJ subliniază că jurnaliștii sunt civili care practică o muncă foarte importantă în timpuri de criză și nu trebuie să fie atacați de părțile implicate în război. Jurnaliștii din regiune fac sacrificii imense pentru a oferii reportaje asupra conflictului cutremurător. Fiecare parte implicată trebuie să ia măsuri pentru a asigura siguranța acestora.” Alți opt jurnaliști au fost răniți în conflict și trei au fost declarați dispăruți sau răpiți.

 

Ambasada Statelor Unite ale Americii din Liban a emis o alertă de călătorie cetățenilor americani, îndemnându-i să părăsească țara, conform NBC News. Ambasada Statelor Unite din Beirut a îndemnat cetățenii americani aflați în Libani să părăsească țara cât de repede cu putință, cât încă mai sunt opțiuni comerciale de transport. Cetățenilor americani care aleg să nu părăsească țara, le-a fost recomandat să își pregătească planuri pentru situații de urgență. Cei care au nevoie de asistență ar trebui să contacteze Departamentul de Stat. Anterior, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a emis o alertă prin care le-a cerut cetățenilor americani să evite călătoriile în Liban, din cauza situației instabile în ceea ce privește securitatea.

 

Cancelarul german, Olaf Scholz, a transmis că Uniunea Europeană va continua să susțină Ucraina, conform Deutsche Welle. Cancelarul german a comunicat faptul că ajutorul extern  este necesar pentru stabilitatea Ucrainei, menționând totodată această măsură nu reprezintă o soluție de lungă durată pentru conflict. Scholz a lansat un apel către liderii și cetățenii europeni cu privire la continuarea sprijinului financiar către Ucraina, cu ocazia unui discurs în fața Parlamentului Germaniei. Comentariile cancelarului german au survenit în contextul în care două persoane au decedat și o alta a fost rănită după ce o rachetă rusă a lovit regiunea Mykolaiv din sudul Ucrainei.

 

Un oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și-a dat demisia în urma deciziei administrației Biden de a intensifica ajutorul militar către Israel, conform Al Jazeera. Oficialul, care a fost implicat în transferul de arme către aliații Statelor Unite ale Americii în ultimii 11 ani, a transmis că susținerea războiului din Gaza de către Statele Unite nu va face decât să cauzeze și mai multă suferință pentru israelieni și palestinieni. Acesta a susținut că administrația Biden repetă aceleași greșeli comise în ultimele decenii, refuzând să mai ia parte la acestea. Într-un interviu pentru New York Times, oficialul a declarat că suportul militar oferit Israelului pentru a-și ucide inamicii nu va duce decât la crearea altor inamici, lucru ce nu servește intereselor Statelor Unite.

 

Președintele Kenyei, William Ruto, a aprobat un set de legi controversate în domeniul sănătății, conform BBC News. Planul său are în vedere promovare îngrijirii medicale universale, iar pentru atingerea acestui obiectiv, președintele Kenyei a propus ca toate persoanele angajate să contribuie cu 2,75% din salariu la fondul pentru sănătate. Guvernul susține că această reformă va face sistemul de sănătate mai accesibil persoanelor defavorizate. Propunerea nu a câștigat popularitate printre cetățeni, aceștia considerând-o ca pe o nouă taxă. Totodată, majoritatea acestora sunt nemulțumiți cu seria de măsuri impuse de către președintele Ruto, care au avut drept urmări costuri crescute ale vieții. 

 

Vox, partidul de extremă dreaptă din Spania, a propus oprirea acordării cetățeniei și a permisului de reședință persoanelor ce fac parte din „cultura islamică”, conform Euronews. Atacul terorist ce a avut loc în Bruxelles a cauzat intensificarea discursurilor extremei drepte în Spania. Partidul spaniol de extremă dreapta, Vox, a înregistrat în Congres o propunere pentru a suspenda acordarea cetățeniei spaniole și a permisului de reședință persoanelor ce provin din țări musulmane. De asemenea, partidul își dorește interzicerea accesului în Spania a imigranților ce provin din culturi islamice, dacă integrarea lor prin modalități pașnice nu poate fi garantată. Partidul, condus de către Santiago Abascal, și-a justificat poziția, sugerând că atacul din Bruxelles a fost o consecință a politicii „ușilor deschise”, urmată de o bună parte din țările Europene.

 

Despre PoliticALL

Vezi și

Sursa foto: dpa

A fost 22 aprilie în lume – Comisia Europeană a lansat o anchetă cu privire la interzicerea unei noi funcții a aplicației Tik Tok în Europa, Uniunea Europeană a decis să aplice noi sancțiuni împotriva Iranului, iar Zeci de persoane au fost arestate la o demonstrație pro-palestiniană care a avut loc la Universitatea Yale

Material realizat de Anastasia Tăbăcaru Noi dezvăluiri despre Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite …