Material realizat de Mario Constantin
Procurorii americani acuză că suspectul în cazul crimei deputatei de Minnesota ar fi vizitat și casele altor oficiali, susține Reuters. Vance Boelter a fost pus sub anchetă pentru uciderea democratei Melissa Hortman și a soțului acesteia, cât și pentru vătămarea corporală a senatorului John Hoffman și a soției sale, Yvette. Atât în mașina lui Boelter, cât și în locuința sa, s-au găsit mai multe caiete care conțineau numele și, în unele cazuri, adresele personale ale 45 de aleși, dintre care „majoritatea sau toți erau democrați”, conform unei declarații pe propria răspundere din partea FBI. Mai mult, suspectul a fost surprins dând târcoale caselor altor politicieni de Minnesota, ceea ce a sugerat o amplă planificare a unui masacru politic.
Ilustrul actor, Al Pacino, a fost primit în audiență de către Papa Leon al XIV-lea, informează CNN. Alături de producătorul filmului „Maserati: Frații”, Andrea Iervolino, Al Pacino a fost găzduit la Vatican în calitatea de delegat al viitoarei lucrări cinematografice, regizate de Bobby Moresco. Iervolino a scris pe Instagram, alături de poze de la audiența cu Papa Leon, că „Întâlnirea a reprezentat un moment de profundă inspirație spirituală și culturală”, adăugând că valorile comune ale Bisericii Catolice și filmului „Maserati: Frații” sunt „legătura familială, iubirea, compasiunea și importanța colaborării înspre binele comun”.
Frații Trump, Donald Jr. și Eric, au anunțat că Organizația Trump se va extinde în industria telecomunicațiilor și a dispozitivelor mobile, scrie UPI. Cei doi fii ai președintelui american au promovat un telefon de 499 $, cât și un abonament de telecomunicații în valoare de 47,45 $ lunar. Donald Jr. și Eric Trump au precizat că sunt de părere că le vor oferi americanilor produse unice, axându-se pe facilitățile oferite de abonamentul lansat de către Organizația Trump, precum minutele nelimitate atât între granițele țării, cât și în peste 100 de țări. Lansarea telefonului a fost programată pentru luna august.
O aeronavă Boeing 787-8 a companiei Air India a decolat din Hong Kong spre New Delhi, însă s-a întors după aproximativ 15 minute din cauza unei probleme tehnice, relatează Fox Business. Pilotul a declarat că “nu vrem să continuăm mai departe” din motive tehnice. Avionul, în vârstă de șapte ani, a atins o altitudine de 22.000 de picioare înainte de a începe să coboare și să aterizeze înapoi în siguranță pentru inspecții preventive. Incidentul a survenit la doar câteva zile după prăbușirea unui Boeing 787-8 al Air India lângă Ahmedabad (India), soldată cu 241 de morți și un singur supraviețuitor, ceea ce a pus presiune asupra companiei pentru întărirea măsurilor de siguranță.
În cadrul întâlnirii bilaterale cu premierul canadian Mark Carney, președintele american Donald Trump a declarat că excluderea Rusiei din G7 a fost o greșeală, titrează BBC. Trump a susținut că această decizie, luată în 2014 după anexarea Crimeei de către Federația Rusă, nu a fost în interesul cooperării internaționale și a slăbit capacitatea grupului de a răspunde unitar la provocările globale. Mai mult, Trump și-a exprimat deschiderea față de posibilitatea includerii Chinei în formatul G7, sugerând o extindere a acestuia pentru a reflecta mai bine realitățile geopolitice actuale. Declarația a stârnit reacții contradictorii, premierul Canadei, Mark Carney, blocându-I de două ori pe Trump să ia cuvântul în fața jurnaliștilor, spunându-i că „a răspuns destulor întrebări”.