Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 14 iulie în lume – Președintele din Sri Lanka și-a dat demisia după ce a fugit din țară, Valoarea dolarului se consolidează la cel mai înalt preț din ultimii 20 de ani, iar Președintele Italiei a respins cererea de demisie a prim-ministrului Mario Draghi
Mario Draghi a fost ales prim-ministru al Italiei în februarie 2021. Sursă foto: DW

A fost 14 iulie în lume – Președintele din Sri Lanka și-a dat demisia după ce a fugit din țară, Valoarea dolarului se consolidează la cel mai înalt preț din ultimii 20 de ani, iar Președintele Italiei a respins cererea de demisie a prim-ministrului Mario Draghi

Material realizat de Doina Bulearcă și Meda Dragomir

Peste 40 de țări au acceptat să colaboreze pentru a investiga crimele de război comise de trupele rusești în Ucraina, după ce 20 de civili au murit în urma ultimului bombardament asupra orașului Vinnytsia, relatează Al Jazeera. Promisiunea oficială de a coordona eforturile internaționale pentru a aduce forțele militare rusești în fața justiției a avut loc joia aceasta, când 45 de state au semnat o nouă declarație politică în timpul unei conferințe în cadrul Tribunalului Penal Internațional din Haga. Printre semnatari se găsesc state membre ale Uniunii Europene, precum și Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic și Australia. Aceștia s-au angajat să asigure un buget de 20 de milioane de euro pentru a ajuta Tribunalul Penal Internațional și a susține Biroul Procurorului General din Ucraina și Națiunile Unite în eforturile de a investiga crimele de război.

Președintele din Sri Lanka și-a dat demisia la doar câteva ore după ce a fugit din țară, conform Al Jazeera. Președintele Gotabaya Rajapaksa a trimis prin email scrisoarea oficială de demisie către purtătorul de cuvânt al parlamentului, la doar câteva ore după ce a fugit împreună cu soția sa în Singapore. Acest anunț a stârnit bucurie în capitala comercială Colombo, unde cetățenii protestau de câteva zile în fața secretariatului prezidențial din cauza crizei economice. “Toată țara va sărbători astăzi”, a declarat activista Damitha Abeyrathne. “Este o mare victorie (…) Nu ne-am gândit niciodată că vom putea să eliberăm țara de ei”, a adăugat aceasta, făcând referire la familia Rajapaksa, care a dominat scena politică din Sri Lanka pentru mai bine de două decenii. Conform purtătorului de cuvânt Indunil Yapa, “autenticitatea și legalitatea e-mailului vor trebui să fie verificate” înainte ca demisia să fie oficial acceptată.

Președintele Italiei a respins cererea de demisie a prim-ministrului Mario Draghi, relatează Deutsche Welle. Președintele italian Sergio Mattarella a anunțat joia aceasta că va respinge cererea de demisie a prim-ministrului Mario Draghi, la doar câteva minute după ce acesta a declarat că dorește să se retragă din funcție, pe fondul unei crize politice cauzate de mișcarea populistă “5 stele”, un aliat al coalitiei, care și-a retras susținerea pentru actualul guvern. Fost director al Băncii Centrale Europene, Draghi a devenit al șaselea prim-ministru al Italiei din ultimii 10 ani în februarie 2021. Deși acesta a primit votul de încredere din partea senatului italian, viitorul actualului guvern este pus sub semnul întrebării ca urmare a boicotării votului din partea mișcării “5 stele”.

Liderii din Statele Unite ale Americii și Israel au semnat o declarație comună pentru a preveni Teheranul din a achiziționa arme nucleare, declară Al Jazeera. Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden și prim-ministrul israelian Yair Lapid au semnat o declarație comună, luându-și angajamentul de a preveni Teheranul din a achiziționa arme nucleare. Cei doi lideri au oficializat pactul după o întâlnire privată joi dimineață în Ierusalimul de Vest, marcând cea de-a doua zi din călătoria președintelui Biden în Orientul Mijlociu. Comunicatul prevede că liderii Statelor Unite vor folosi “toate elementele puterii naționale” pentru a nu permite Iranului să se înarmeze cu armament nuclear. În timpul conferinței de presă, atât Biden, cât și Lapid, și-au pronunțat sprijinul pentru menținerea relațiilor SUA – Israel și interesul de a combate amenințarea nucleară.

Ucraina a avut un rol simbolic important în celebrările pentru ziua Bastiliei din Franța, declară Euronews. Războiul din Ucraina a fost un element proeminent în timpul sărbătorilor de joia aceasta pentru ziua Bastiliei, cu mii de soldați francezi mărșăluind pe bulevardul Champs-Elysees împreună cu alte trupe aliate din estul Europei. Parada tradițională, un eveniment anual de o mare importanță politică și istorică în Franța, a inclus, de asemenea și avioane de război, vehicule militare și drone într-un spectacol ce demonstra eforturile militare pentru a ajuta Ucraina, cât și angajamentul luat de Franța față de NATO și de aliații săi europeni afectați de război. Trupe din țări precum România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Polonia sau Slovacia au defilat purtându-și steagurile naționale alături de soldații francezi.

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat că soluția războiului din Ucraina ar trebui să fie similară cu cea a războiului dintre Regatul Unit și Argentina din 1982, relatează Reuters. Bolsonaro a adăugat că îi va furniza mai multe detalii despre „soluția” propusă de el doar președintelui ucrainean Volodimyr Zelenski, în cadrul apelului telefonic programat pentru săptămâna următoare. Conflictul din 1982 dintre Regatul Unit și Argentina a fost purtat pe marginea suveranității insulelor Falkland. Controlate de britanici și invadate de forțele navale argentiniene, aceștia din urmă s-au predat britanicilor la două luni după începutul conflictului.

Forțele americane staționate în Germania au primit interdicție temporară de a consuma alcool și de a ieși din bază, relatează CNN. Decizia survine în urma unui incident din data de 4 iulie, după ce cinci soldați americani au condus scutere sub influența alcoolului. Regulamentul bazelor militare americane impune consumul foarte limitat de alcool în incinta bazelor. În ultima perioadă, oficiali americani au început să sugereze relaxarea restricțiilor pentru a preveni comportamentul inadecvat al soldaților când aceștia pleacă în permisie în afara bazelor.

Avocatul american Alex Murdaugh a fost acuzat de omorârea soției și fiului său, raportează BBC. Murdaugh, momentan încarcerat, neagă orice implicare în decesul survenit în urma plăgilor prin împușcare suferite de soția și fiul său. Dacă marele juriu îl va găsi vinovat, va fi condamnat la o sentință de la 30 de ani până la închisoare pe viață. Când Murdaugh a fost găsit de forțele de ordine, acesta prezenta răni superficiale la cap după ce a fost împușcat la marginea unui drum. Firma de avocatură a familiei Murdaugh l-a acuzat de delapidarea a milioane de dolari și l-au obligat să demisioneze după anunțarea crimei.

Valoarea dolarului se consolidează la cel mai înalt preț din ultimele două decenii, raportează Reuters. A fost cea mai înaltă valoare înregistrată din septembrie 2009, în măsura în care profitul înregistrat de bănci a scăzut, creșterea economică a pieței din China a înregistrat un declin mai mare decât a fost anticipat și administrația italiană trece printr-o criză politică. Analiști ai ING au declarat că „o stabilizare a dolarului în jurul nivelului actual este posibilă azi, dar evidențiem în continuare: scopul limitat pentru o corecție și o balanță a riscurilor încă ascendentă pe termen scurt.”

Hamid Noury, un fost oficial al sistemului de încarcerare iranian, a fost condamnat pe viață în Suedia pentru crime de război și omor, relatează Euronews. Tribunalul din Stockholm a găsit că Hamid Noury a luat parte la atrocitățile comise în timpul războiului dintre Iran și Irak din 1980, participând la „execuțiile multor prizonieri politici în Iran în vara anului 1988”. A mai fost condamnat și pentru uciderea unor simpatizanți de stânga care renunțaseră la credința islamică. A fost pentru prima dată când un oficial iranian a fost judecat și condamnat pentru uciderile în masă din 1988. La vremea respectivă, Noury ocupa postul de asistent al procurorului adjunct de la închisoarea Gohardasht de lângă orașul iranian Karaj. A fost arestat în noiembrie 2019 când a aterizat pe aeroportul din Stockholm. Noury încă mai are dreptul la apel și a negat faptele de care este acuzat.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară

La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …