Home / A fost azi în lume / 2023 / A fost 11 septembrie în lume – Kim Jong Un a anunțat că va susține o vizită de stat în Rusia, la invitația lui Vladimir Putin, Partidul Rusia Unită a câștigat alegerile regionale conform rezultatelor preliminare iar Prim-ministrul Georgiei, Irakli Gharibashvili, a anunțat că guvernul său a eliminat regimul de vize pentru cetățenii chinezi
Sursa: Profimedia Images

A fost 11 septembrie în lume – Kim Jong Un a anunțat că va susține o vizită de stat în Rusia, la invitația lui Vladimir Putin, Partidul Rusia Unită a câștigat alegerile regionale conform rezultatelor preliminare iar Prim-ministrul Georgiei, Irakli Gharibashvili, a anunțat că guvernul său a eliminat regimul de vize pentru cetățenii chinezi

Material realizat de Mihai-Marco Percă

Președintele Franței, Emmanuel Macron a susținut o vizită în Bangladesh pentru consolidarea strategiei diplomatice franceze din zona Indo-Pacifică, conform Al Jazeera. Vizita a avut loc în contextul competiției pentru influență în regiune dintre Statele Unite ale Americii și China, liderul european propunând o „a treia cale“. În discuțiile cu prim-ministrul Sheikh Hasina, acesta a lăudat progresul țării asiatice, care are o economie aflată în plină creștere, fiind la rândul său elogiat pentru politica sa de obținere a unei autonomii strategice. De asemenea, vizita șefului de stat francez a avut scopul de a întări relațiile bilaterale între cele două state, fiind anunțat un acord conform căruia, autoritățile de la Dhaka vor cumpăra zece avioane produse de compania franceză Airbus.

 

Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin a câștigat alegerile regionale conform rezultatelor preliminare, susține Radio Europa Liberă. În cadrul scrutinului care s-a încheiat pe 10 septembrie au fost aleși primarii, consiliile locale, guvernatorii regionali și consiliile municipale. Alegerile au fost organizate în contextul Războiului din Ucraina și al celei mai dure represiuni din perioada post-sovietică din Rusia, criticarea conflictului fiind interzisă, iar mulți candidați ai opoziției fiind împiedicați să concureze. Comunitatea internațională a condamnat organizarea scrutinului și în cele patru regiuni ucrainene ocupate parțial de către  forțele armate ale Federației Ruse.

 

Prim-ministrul Georgiei, Irakli Gharibashvili, a anunțat că guvernul său a eliminat regimul de vize pentru cetățenii chinezi, conform Radio Europa Liberă. Măsura a fost luată  pe fondul apropierii dintre cele două state, relațiile dintre Georgia și China fiind ridicate la rang de parteneriat strategic în urma vizitei din iulie a premierului  georgian la Beijing. Concomitent a avut loc distanțare diplomatică între statul georgian și statele occidentale datorită atitudinii ambivalente a autorităților acesteia față de Federația Rusă, care își continuă agresiunea în Ucraina.

 

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un a anunțat că va susține o vizită de stat în Rusia, la invitația președintelui Vladimir Putin, realtează Deutsche Welle. Vizita ar putea avea loc în orașul portuar Vladivostok, situat aproape de granița cu Coreea de Nord. Relațiile dintre cele două țări au devenit mai strânse în contextul invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022. Această întâlnire ar putea fi semnificativă pentru ambele părți. Coreea de Nord încearcă să iasă din izolarea internațională și ar putea căuta sprijin din partea Rusiei pentru a face față problemelor legate de alimentație și energie, precum și pentru a obține tehnologie militară avansată. În același timp, Rusia ar putea căuta să-și asigure resurse de război din Coreea de Nord, ceea ce a generat îngrijorări în rândul SUA și al aliaților săi.

 

Autoritățile britanice au acuzat Federația Rusă de bombardarea unei nave civile din portul Odessa, confom BBC.  Atacul a fost respins de apărarea antiaeriană ucraineană. Nava vizată, cu pavilion liberian, a fost atacată cu rachete lansate de pe o navă purtătoare rusă. Acțiunea Rusiei survine după ce aceasta s-a retras dintr-un acord comercial important pentru exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Regatul Unit a condamnat Rusia pentru distrugerea a 280.000 de tone de cereale și pentru atacurile asupra infrastructurii portuare din Ucraina. Premierul britanic Rishi Sunak a subliniat că acest atac demonstrează disperarea lui Putin și a afirmat că Ucraina are dreptul de a exporta mărfurile sale prin ape internaționale.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 26 aprilie în lume – Mii de indigeni au protestat în Brasilia, a doua etapă a alegerilor generale din India a început vineri, iar premierul spaniol Pedro Sánchez a stârnit speculații cu privire la o posibilă candidatură pentru președinția Consiliului European

Material realizat de Mihai Turcu Mii de indigeni au protestat în Brasilia, cerând recunoașterea oficială …