Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Marea Chinei de Sud reprezintă scena unor numeroase dispute teritoriale atât terestre cât şi maritime dintre şapte state din regiunea respectivă dintre care cea mai notabilă este China cu o pretenţii ambiţioase de revendicare a teritoriilor fiind implicată în majoritatea disputelor dar şi cu o amplă istorie a contestărilor teritoriale începând cu 1949.
Cele mai semnificative dispute teritoriale din Marea Chinei de Sud privesc:
- Graniţa maritimă de-a lungul coastei vietnameze reprezintă obiectul disputei dintre Vietnam China şi Taiwan.
- Graniţa maritimă aflată la nord de insulele Natuna este disputata între Indonezia, China şi Taiwan.
- Graniţa maritimă la nord de Borneo între Vietnam, China, Taiwan, Malaezia, Filipine şi Brunei
- Insulele din întinderile sudice ale Marii Chinei de Sud ce include şi insulele Spratly sunt constestate de Vietnam, Malaezia, Filipine, Taiwan şi China.
- Graniţa maritimă din largul coastei insulei centrale a Filipinei, Luzon, este disputată între Filipine, China şi Taiwan.
- Insulele din nordul Marii Chinei de Sud ce include şi insulele Paracel între Vietnam, China şi Taiwan.
- Graniţa maritimă şi insulele din strâmtoarea Luzon sunt disputate între Filipine şi Taiwan.
- Cea mai importantă şi controversată dispută teritorială este reprezentată de ,,nine-dash area’’. Aceasta acoperă majoritatea Marii Chine de Sud cuprinzând toate pretenţiile teritoriale ale Chinei dar care se suprapune zonei economice exclusive a Malaeziei, Brunei, Filipinei şi Vietnamului.
Important de reţinut este că majoritatea disputelor în privinţa graniţelor maritime implică de asemenea şi dispute în privinţa zonei economice exclusive a statelor implicate. Aceste dispute au loc sub termenii Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării.
Principala sursă a pretenţiilor teritoriale chineze relativ exagerate din Marea Chinei de Sud şi prin urmare a tuturor disputelor este considerată a fi faptul că respectiva zonă este potenţial bogată în resurse de petrol şi gaz dar estimările privind cantitatea acestora variază drastic în funcţie de organizaţia care a realizat sondajul. Ministerul Resurselor Geologice şi Mineritului estimează o cantitate de aproximativ 17 miliarde de tone petrol pe când Administraţia Informaţiei Energiei a Statelor Unite afirma o cantitate de doar 4 miliarde de tone. Alte surse estimează o cantitate şi mai redusă de doar 1.1 miliarde.
O altă motivaţie a disputelor teritoriale constă în faptul că Marea Chinei de Sud oferă oportunităţi abundente de pescuit pentru statele din regiune în care există o discrepanţă mare între populaţia acestora şi teritoriul redus care nu oferă foarte multe oportunităţi agricole. Un alt aspect esenţial înţelegerii perpetuării acestor conflicte teritoriale este reprezentat de faptul că în regiunea disputată există numeroase rute de transport maritim, printre cele mai importante din lume.
În ciuda numărului de actori implicaţi în disputele teritoriale ale Marii Chinei de Sud, aspect ce determină instabilitate şi afectează securitatea regiunii, abordarea actorilor în privinţa rezolvării disputelor a fost relativ paşnică. Cele mai tensionate momente au constat în confruntări între nave de pescuit şi diverse nave paramilitare de patrulare chineze.
Acest status quo menţinut o perioadă extinsă a fost alterat în mijlocului anului 2012 când tensiunile dintre Filipine şi China au escalat în privinţa bancului Scarborough. Conflictul armat a fost evitat datorită capacităţii militare superioare şi presiunii diplomatice exercitate de China care a reuşit să dobândească control. Acest aspect combinat cu diverse rapoarte ce par să indice intenţia Chinei de a implementa şi în Marea Chinei de Sud o zonă de apărare şi identificare a aerului precum cea din Marea Chinei de Est, ar conduce la stabilirea controlului de facto chinez a regiunii, aspect ce reprezintă un pas important pentru scopul final al Chinei, acela de a devenii principala putere navală din Asia, sfidând astfel hegemonia navală din Pacific a Statelor Unite.
Confruntate cu ameninţarea pretenţiilor Chinei, statele implicate în dispută, membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (engleză ASEAN) au fost relativ reticente în privinţa criticării Chinei, în principal datorită faptului că China reprezintă cel mai mare partener comercial al statelor ASEAN, fiind astfel capabilă să exercite o puternică influenţă asupra respectivelor state. Drept urmare, ASEAN a eşuat să formuleze o politică eficientă în privinţa disputelor din Marea Chinei de Sud.
În privinţa disputelor teritoriale din Marea Chinei de Sud, China a adoptat o poziţie aparent intransigentă care este necesară pentru atingerea scopului de dominaţie năvală în Pacific. Dar în ciuda acestui fapt, de-a lungul istoriei China a dovedit că poate accepta un compromis în cadrul unei dispute teritoriale. Astfel că din 1949, aceasta a încheiat 17 din cele 23 de dispute teritoriale în care era implicată. Analiza efectuată de Taylor Fravel asupra acestor dispute evidenţiază un anumit tipar ce are un puternic impact asupra motivaţiei unui stat, în particular China, de a-şi stabili disputele teritoriale. În majoritatea cazurilor, liderii statelor sunt mai predispuşi să realizeze un compromis atunci când sunt confruntaţi pe plan domestic cu ameninţări la adresa securităţii precum revolte sau crize de legitimitate. Un compromis în cadrul unei dispute teritoriale poate dizolva tensiunile şi îmbunătăţii relaţiile bilaterale dintre state.
Aceste condiţii au o probabilitate redusă de a conduce la rezolvarea disputelor teritoriale din Marea Chinei de Sud ţinând cont de miza şi scopurile Chinei.
