Home / Politica si... / Criza / Uniunea Europeană mizează pe timp pentru a atrage Ucraina de partea sa în disputa cu Rusia

Uniunea Europeană mizează pe timp pentru a atrage Ucraina de partea sa în disputa cu Rusia

article-2516473-19C22A9E00000578-178_964x642Viitorul Ucrainei atârnă de un fir de ață ca urmare a declinului economic amplificat de protestele recente. Pe acest fond, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat că i-a oferit Ucrainei acordul de liber schimb și de asociere pentru a ajuta la construirea relațiilor cu Occidentul, în cadru unei conferințe de securitate ţinută la Munchen, săptămâna trecută .

Oferta rămâne valabilă atâta timp cât condițiile stabilite de Kiev și Bruxelles sunt respectate, relatează Reuters.

Forțele de securitate ale lui preşedintelui Ianukovici i-au atacat pe protestatarii care sprijineau Uniunea Europeană (iar cinci dintre aceștia şi-au pierdut viaţa), în timp ce Rusia a îndepărtat Ucraina de UE cu promisiunea unei sume de 1,5 miliarde de dolari în împrumuturi ieftine și cu reducerea prețului de gaz. Câțiva diplomați se așteptau ca UE să renunțe fiindcă liderii nu sunt dispuși să ofere sume uriașe de bani Ucrainei și nici nu pot să o aprovizioneze cu gaz la fel de mult cum poate Rusia.

Totuși, ceea ce Europa are de oferit este mai mult conceptual: stat de drept, responsabilitate democratică, libertăți civile, comerț și investiție pe o perioadă lungă de timp, atâta timp cât anumite obiective sunt respectate. Ceea ce Van Rompuy vrea să sublinieze este că istoria nu poate fi decisă în câteva săptâmâni sau luni: ,,Noi ne uităm frenetic la ore și zile, dar uităm de ani și decenii. Pierdem șirul evoluțiilor încete a timpurilor subtile”, a declarat acesta.

Pe de altă parte, Moscova vede Ucraina ca pe centrul culturii și identității Rusiei, o țară care nu ar fi trebuit să plece din Uniunea Sovietică. Vladimir Putin dorește ca Ucraina să se alăture Uniunii Euroasiatice, un bloc nou economic și comercial care speră că va întrece UE într-o bună zi.

Într-un meci de wrestling cu Uniunea Europeană, Rusia ar fi câștigătoare. Însă, într-o competiție pe termen lung, incluzând un nou mod de viață și integrare în economia globală, UE speră să aibe un caz convingător – și acesta nu se află în detrimentul Rusiei, subliniază Reuters.

Despre Marina Cristescu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *