Home / GeopoliticALL / Electronic Doctor, tratamentul original românesc finanţat de UE împotriva ridurilor, căderii părului şi paradontozei

Electronic Doctor, tratamentul original românesc finanţat de UE împotriva ridurilor, căderii părului şi paradontozei

Peisajul sistemului medical românesc este un amestec de paradoxuri care scot în evidenţă, pe de o parte, talentul şi dedicaţia unor cadre medicale de vârf şi, pe de alta, incompetenţa, corupţia şi degringolada alimentată de o parte a societăţii şi de mediul politic. Într-o ţară în care se închid spitale – şi aşa insuficiente – din cauza lipsei de fonduri, dar în care au loc cu succes şi operaţii complicate ori sunt aduse echipamente sofisticate, despre inovaţiile autohtone şi tinerii medici implicaţi în proiecte de cercetare se ştiu puţine lucruri.

Recent, o echipă de medici condusă de Bogdan Vlădilă, medic specialist în stomatologie generală, a elaborat un nou tratament împotriva apariţiei ridurilor, a cearcănelor sau a căderii părului, realizat exclusiv prin stimulare electronică. „Electronic Doctor”, un dispozitiv realizat în urma unui proiect finanţat prin fonduri europene a primit certificarea CE şi a început deja să fie comercializat în România, dar şi în alte ţări din Uniunea Europeană. Pe lângă beneficiile enumerate, probabil că cea mai căutată funcţie a Electronic Doctor o constituie prevenirea paradontozei. Dispozitivul funcţionează prin transmiterea unei frecvenţe „bine stabilită şi bine caracterizată de o echipă de cercetători români. Această frecvenţă s-a demonstrat că produce o proliferare accentuată a celulelor, mai ales a celulelor stem” – a explicat medicul Bogdan Vlădilă.

Despre funcţionarea aparatului, acesta a mai precizat: „Deosebirea dintre noi şi alte tehnologii care se bazează pe proliferarea celulelor stem constă în simplicitatea tehnicii noastre. Noi nu trebuie să prelevăm nimic şi să proliferăm în laborator, noi aplicăm un câmp electromagnetic pe suprafaţa pielii, timp de două ore şi celulele stem din interiorul pielii – pentru că în primul rând asupra pielii ne adresăm – ele vor simţi acest câmp electromagnetic, vor simţi frecvenţa proliferativă şi vor începe să prolifereze ele însele.”

Medicul Bogdan Vlădilă a acordat şi un interviu pentru PoliticALL, în care a explicat pe larg conceptul tratamentului prin proliferarea celulelor progenitoare, precum şi de ce a preferat accesarea fondurilor europene în detrimentul unei investiţii private.

Electronic Doctor se găseşte deja în clinici din Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi sau Târgu Jiu, urmând ca reţeaua să fie extinsă în cât mai multe oraşe din ţară. Potrivit doctorului Vlădilă, într-un viitor nu foarte îndepărtat, pacienţii pot folosi Electronic Doctor în timp ce stau acasă, sau se află la birou ori în alt loc în afara unei clinici, după ce vor efectua un training pentru a deprinde modalitatea de folosire a aparatului.

Realizarea dispozitivului conceput după ideea originală a tratamentului prin proliferarea celulelor progenitoare a fost facilitată îndeosebi de acordarea unei finanţări UE, modalitate preferată de medicul-coordonator al proiectului în detrimentul unei investiţii private: „Mă bucur foarte mult că sunt european şi că am putut accesa aceste fonduri…Prefer această opţiune, pentru că cealaltă ar fi fost un investitor privat, care pe lângă faptul că este lipsit de transparenţă, de multe ori există riscul să nu se priceapă şi, având control asupra afacerii, să mă blocheze şi pe mine să dezvolt faza de cercetare şi dezvoltare.”

Acesta a mai subliniat şi faptul că, prin acordarea fondurilor UE, decizia îi aparţine managerului proiectului, acesta fiind independent de o finanţare privată care îi poate periclita soarta procesului de cercetare: „Fondurile europene te ajută, te verifică, sistemul e foarte bine monitorizat, dar tu ai puterea de a decide. Şi, bineînţeles, eşti pe cont propriu: Comunitatea Europeană te lasă să iei deciziile tale şi, din punctul meu de vedere, lucrul acesta m-a ajutat pentru că proiectul a crescut foarte mult. Sincer, pot spune că sunt foarte mulţi investitori privaţi care se învârt în jurul acestei tehnologii şi nu am vrut să-i accept pentru că toţi cer control şi îi văd foarte clar că nu se pricep. Nepricepându-se, tehnologia are riscul de a muri şi nu vreau lucrul acesta.”

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *