Home / A fost azi în lume / 2024 / Au fost 18 și 19 mai în lume – Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit la bordul unui elicopter care s-a prăbușit în nordul Iranului, Armata Republicii Democrate Congo a anunțat că a dejucat o lovitură de stat și Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac terorist în care au fost ucise mai multe persoane de naționalitate spaniolă și afgană.
Sursă foto: Samy Ntumba Shambuyi

Au fost 18 și 19 mai în lume – Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit la bordul unui elicopter care s-a prăbușit în nordul Iranului, Armata Republicii Democrate Congo a anunțat că a dejucat o lovitură de stat și Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac terorist în care au fost ucise mai multe persoane de naționalitate spaniolă și afgană.

Material realizat de Andrei Rus.

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit la bordul unui elicopter care s-a prăbușit în nordul Iranului, relatează Al Jazeera. Alături de acesta, s-a aflat și ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian. Prăbușirea a avut loc într-o zonă muntoasă și a fost cauza vremii nefavorabile, în special a ceții. Autoritățile s-au mobilizat rapid și au pornit misiuni de căutare a celor doi oficiali. Între timp, forțele de securitate ale Iranului și Garda Revoluționară au împânzit orașul Teheran, în special în zonele unde se află clădiri guvernamentale. Comisia Europeană și autoritățile Rusiei au decis să sprijine forțele Iranului în căutarea oficialilor.

Armata Republicii Democrate Congo a anunțat că a dejucat o lovitură de stat, conform France 24. Tentativa de lovitură de stat a avut loc în jurul reședinței ministrului economiei, Vital Kramerhe, din nordul capitalei unde se află palatul prezidențial. Forțele de ordine și de securitate au oprit la timp intervenția armată. În urma acțiuni militare, au fost uciși într-un schimb de focuri mai mulți indivizi îmbrăcați în uniforme militare care doreau să preia puterea în stat. Purtătorul de cuvânt al armatei congoleze, Generalul de Brigadă Sylvain Ekenge, a declarat într-un interviu televizat că în tentativa de stat au fost implicați mai mulți străini și naționali congolezi, inclusiv liderul opoziției congoleze din exil, Christian Malanga.

Un cuplu de turiști a fost rănit după ce niște indivizi au tras asupra lor mai multe focuri în regiunea Cașmir, relatează Reuters. Atacul armat a avut loc într-o tabără turistică, în mijlocul alegerilor parlamentare care se desfășoară în India. Poliția a declarat pe rețelele sociale că turiștii au fost duși la spital, iar zona a fost izolată. Aceeași indivizi armați au atacat un sat din regiunea Cașmir omorând un fost lider al satului, Aijaz Ahmad Shaikh. Acesta fost ucis în timp ce se afla în locuința sa. Aijaz Ahmad a fost membru al partidului primului ministru, Narendra Modi. 

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac terorist în care au fost ucise mai multe persoane de naționalitate spaniolă și afgană, conform Reuters. Atacul terorist în urma căruia mai multe persoane au fost ucise și rănite a avut loc în Afganistan. Actul terorist a fost revendicat de gruparea Stat Islamic pe un grup de Telegram. În urma atentatului au fost uciși trei turiști de origine spaniolă și un afgan. În plus, au fost rănite alte șapte persoane de naționalitate spaniolă și afgană. Purtătorul de cuvânt al ministerului taliban de afaceri interne, Abdul Mateen Qaniee, a declarat că în urma atacului au fost arestați patru indivizi.

O grupare rebelă din Myanmar a declarat că a câștigat controlul asupra unui oraș din vestul statului Rakhine, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al armatei Arakan, Khine Thu Kha, a declarat că soldații grupării militare au cucerit orașul care se află la granița Myanmarului cu statul Bangladesh. Câștigul teritorial a fost anunțat după ce timp de mai multe săptămâni se desfășoară lupte intense în vestul Myanmarului. Co-fondatorul Coaliției pentru Rohingya Liberi, Nay San Lwin, a declarat publicației Reuters că în urma cuceririi orașului, mai multe persoane au fost forțate să își părăsească locuințele, iar  gruparea militară a început să incendieze mai multe case.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 24 septembrie în lume – Oficialii Statelor Unite ale Americii au anunțat că statul Qatar a fost acceptat în programul Visa Waiver, Președintele Turciei, Reycepp Erdoğan l-a comparat pe prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu cu Hitler, Liderul Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat că inegalitatea, impunitatea și alte provocări au divizat lumea

Material realizat de Diana Dumitrescu Oficialii Statelor Unite ale Americii au anunțat că statul Qatar …