Home / A fost azi în lume / 2023 / Au fost 7 și 8 octombrie în lume – Gruparea militară islamistă Hamas a lansat un atac surpirză asupra Israelului, Liderul loviturii de stat din Gabon a numit membrii noului Parlament și Vestul Afganistanului a fost lovit de un cutremur de magnitudinea 6.3 pe scara Richter
AP Photo/Fatima Shbair

Au fost 7 și 8 octombrie în lume – Gruparea militară islamistă Hamas a lansat un atac surpirză asupra Israelului, Liderul loviturii de stat din Gabon a numit membrii noului Parlament și Vestul Afganistanului a fost lovit de un cutremur de magnitudinea 6.3 pe scara Richter

Material realizat de Cristina Popescu, Robert Baranov, Robert Ionuț Olteanu și Emanuel Zota.

Liderul loviturii de stat din Gabon a numit membrii noului Parlament, relatează France 24. Generalul Brice Oligui Nguema a numit membrii unei noi Adunări naționale și ai Senatului pentru o perioadă de tranziție înainte de alegerile care vor avea loc între luna aprilie și luna iunie a anului viitor. Noul regim, instalat în urma loviturii de stat din data de 30 august, s-a angajat să organizeze alegeri libere la o dată care urmează să fie convenită în cadrul unui „dialog național”. În ceea ce privește noul Parlament, acesta este format din 98 de persoane, printre care se regăsesc membri ai partidelor de opoziție, dar și susținători ai fostului președinte, Ali Bongo Ondimba. În prezent, se află deja în funcțiune un guvern format din civili, care va trebui să colaboreze cu un consiliu național de tranziție format din ofițeri de armată. 

Președintele Azerbaidjanului a declarat că orice nou conflict din Armenia va fi vina autorităților franceze, conform Reuters. Ilham Aliyev, președintele azer în funcție, s-a retras săptămâna trecută de la o întâlnire intermediată de Uniunea Europeană cu prim-ministrul armean Nikol Pashinyan, în cadrul căreia oficialii europeni au declarat că sprijină eforturile omologilor lor armeni. Mai mult, acesta a criticat decizia autorităților franceze de a trimite ajutor militar în Armenia și a susținut că aceasta ar putea declanșa un nou conflict în Caucazul de Sud. Cu toate acestea, ministrul de externe francez, Catherine Colonna, nu a oferit detalii cu privire la tipul de echipament militar care urmează să fie livrat. 

Liderul din Cecenia, Ramzan Kadyrov, a sugerat amânarea alegerilor prezidențiale din Rusia sau excluderea rivalilor lui Vladimir Putin, potrivit Reuters. Conducătorul regiunii Cecenia, a propus ca alegerile prezidențiale din luna martie a anului viitor să fie amânate din cauza războiului din Ucraina sau să fie limitate la un singur candidat, președintele actual al Federației Ruse. Agenția de presă administrată de stat RIA a declarat că Ramzan Kadyrov a ținut un discurs în cadrul unui miting dedicat zilei de naștere a lui Vladimir Putin. Conform informațiilor furnizate de RIA, la mitingul din centrul orașului Grozny, capitala Ceceniei, au fost prezente aproximativ 25.000 de persoane. 

Autoritățile germane au anunțat că finanțarea ONG-urilor pentru salvarea migranților pe mare este planificată până în anul 2026, notează Deutsche Welle. Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a declarat că rapoartele prezente în presă, care afirmau că oficialii de la Berlin intenționează să oprească donațiile către ONG-urile care operează bărci de salvare a migranților în Marea Mediterană au fost greșite. Speculațiile cu privire la abandonarea finanțării au fost generate de criticile din partea Italiei și a altor țări UE și s-au intensificat odată cu omiterea programului de finanțare din proiectul dedicat bugetului pentru anul 2024. Cu toate acestea, Ministerul de Externe din Germania a descris această omisiune drept o „obiecție tehnică”. 

Liderul senatului Statelor Unite a discutat despre comerț cu oficiali chinezi în cadrul congresului din China, relatează ABC News. Chuck Schumer a declarat că Statele Unite nu doresc să întrerupă relațiile economice cu a doua cea mai mare economie a lumii, ci caută condiții de concurență echitabile, astfel încât companiile americane să poată concura liber. Călătoria vine în contextul unei deteriorări accentuate a relațiilor dintre cele două superputeri. Totodată, oficialii încearcă să pună bazele unei posibile întâlniri între Joe Biden și omologul său chinez, Xi Jinping, care ar putea avea loc în luna noiembrie a acestui an.. Schumer a mai declarat și că Statele Unite nu se opun existenței unor oportunități economice sporite ale cetățenilor chinezi, dar mulți americani consideră că autoritățile chineze nu tratează companiile americane în mod echitabil. 

Gruparea militară islamistă Hamas a lansat un atac surpirză asupra Israelului, relatează Deutsche Welle. Gruparea militară din Palestina a lansat mii de rachete către mai multe orașe din Israel, iar mai mulți militari palestinieni au pătruns pe teritoriul statului, conform oficialilor armatei israeliane. Liderul militar al grupării Hamas, Mohammed Deif, a transmis că organizația sa a lansat Operațiunea Al-Aqsa Storm, cu scopul de a pune capăt violențelor israeliene. Oficialii forțelor militare din Israel au transmis pe pagina oficială a organizației de pe platforma X, cunoscută în trecut ca Twitter, că „Mai mulți teroriști s-au infiltrat pe teritoriul Israelului din Fâșia Gaza. Locuitorii din zonele aflate în vecinătatea Fâșiei Gaza au fost rugați să rămână în reședințele lor.” Hamas este recunoscută ca organizație teroristă de către Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și anumite state arabe.

Vestul Afganistanului a fost lovit de un cutremur de magnitudinea 6.3 pe scara Richter, conform France 24. Oficialii Națiunilor Unite au anunțat că au fost înregistrate preliminar verificărilor suplimentare 320 de decese, dar numărul victimelor se afla în continuare sub supraveghere. Pe de altă parte, autoritățile locale au estimat că ar fi vorba de aproximativ 100 de decese și 500 de persoane rănite. Conform oficialilor locali, patru sate din regiunea Zenda Jan au fost afectate de cutremur, iar zeci de case au fost avariate. Filiala din Afganistan a Organizației Mondiale a Sănătății ar fi trimis doisprezece ambulanțe pentru a ajuta la transportarea răniților la spitalele din regiune. Guvernul Taliban a solicitat de urgență ajutorul organizaților locale pentru recuperarea supraviețuitorilor de sub dărâmături și evacuarea persoanele din zonele afectate.

Oficialii Statelor Unite ale Americii au anunțat că urmează să trimită ajutor militar Israelului în urma declanșării conflictului cu gruparea Hamas, conform BBC. Oficialii de la Casa Albă au transmis că președintele SUA, Joe Biden, ar fi purtat o discuție telefonică cu premierul Israelului,  Benjamin Netanyahu, cu privire la asaltul ce a fost inițiat de Hamas împotriva statului Israelian. Conform comunicatului oficial, Guvernul SUA ar urma să trimită în zilele următoare ajutor militar în Israel, vizând ca adversarii acestuia să nu profite de situația vulnerabilă actuală. Conform oficialilor Pentagonului, armata americană urmează să trimită avioane militare și mai multe vapoare ale marinei SUA, printre care s-ar afla și un portavion. Printre persoanele dispărute în urma atacurilor s-ar număra și numeroși cetățeni americani, însă aceste presupuneri nu au fost până la momentul actual verificate. SUA a trimis de-a lungul anilor Israelului ajutor militar în valoare de miliarde de dolari, acesta din urmă fiind considerat un important aliat.

Oficialii din Iran au lăudat organizația militară Hamas pentru atacurile impotriva Israelului, relatează Politico. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Iran, Nassar Kanani a declarat pentru agenția de presă Islamic Society of North America (ISNA) că „ce s-a întâmplat astăzi se află în linie cu victoriile continue obținute de către rezistențele  anti-zioniste pe diferite câmpuri de luptă, incluzând Siria, Lebanon și teriorile ocupate”. Conform agenției de stat, Tasmin, unul din principalii consilieri pe probleme militare a liderului iranian Ayotollah Ali Kahmeni, anume generalul Yahya Rahim Safavi și-a declarat suportul pentru operațiunile inițiate de Hamas împotriva statului israelian. În plus, televiziunea de stat din Iran a prezentat clipuri video în care membrii ai parlamentului scandau „Moarte Israelului!” și „Victorie Palestinei!”. Chiar dacă Iranul și-a declarat suportul pentru gruparea Hamas, nu toate statele arabe au adoptat această poziție. Atât oficialii din Arabia Saudită cât și cei din Qatar și-au exprimat îngrijorările cu privire la ciocnirea militară din regiune și au cerut încetarea conflictului din partea ambelor părți implicate. 

Un polițist din Egipt a ucis doi turiști din Israel și un cetățean egiptean în Alexandria, informează Al Jazeera. Canalul local de știri, Extra News, a anunțat că un polițist a deschis focul împotriva unui grup de turiști din Israel în apropierea unui sit arheologic din Alexandria. Suspectul a fost arestat, iar accesul în apropierea sitului a fost interzis. Ministrul sănătății din Israel a afirmat că pe lângă persoanele decedate, se mai află un turist israelian cu răni ușoare. Autoritățile israeliene cooperează cu guvernul din Egipt pentru a-i aduce pe cetățenii israelieni înapoi acasă. Atacul este asociat cu războiul aflat în desfășurarea între armata israeliană și gruparea teroristă Hamas, însă nu există până în prezent surse care să sugereze că motivele din spatele atacului.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newson, a votat împotriva unui proiect de lege care elimină discriminarea pe bază de castă, relatează The Guardian. Newson a declarat că legea este „inutilă” pentru că există deja categorii sociale protejate de discriminare (sex, rasă, culoare, religie, origine națională etc.), care implicit interzice discriminarea pe bază de castă. Sistemul de caste este în principal asociat cu India, unde a fost interzis în urmă cu 70 de ani, dar continuă să reprezinte un criteriu de discriminare socială, mai ales în California unde se află cea mai mare comunitate sud asiatică din America. Senatoarea Aisha Wahab, autoarea proiectului de lege, a susținut că sistemul de caste „limitează potențialul uman” și legea din California trebuie să protejeze mai multe persoane vulnerabile. În prezent, numeroase companii, Google sau Apple, Universității și orașe americane interzic discriminarea pe bază de caste.

Grupul de experți americani, Beyond Parallel, a detectat o creștere a traficului pe calea ferată de la granița dintre Rusia și Coreea de Nord, notează Politico. Reprezentanții grupului au declarat că a fost înregistrat un număr fără precedent de 73 de vagoane de marfe aflate în același timp la graniță. Înregistrările pre-pandemice arată că în acea perioadă numărul nu depășea 20 de vagoane de marfă. Experții Beyond Parallel au sugerat că livrarea de armament spre Rusia de către guvernul nord-coreean ar putea fi răspunsul pentru creșterea surprinzătoare a traficului feroviar. Un oficial american a confirmat recent pentru CBS News că autoritățile din Coreea de Nord au început transferul de armament în Rusia. Conform Beyond Parallel, Acțiunea guvernului Coreei de Nord încalcă numeroase rezoluții ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Temperatura medie anuală a depășit cu 1.5 grade Celsius nivelul pre-industrial într-un număr record de zile în anul 2023, informează BBC. Datele colectate de Serviciul de Schimbări Climatice Copernicus au arătat că în 2023 au fost aproximativ 86 de zile care au depășit pragul de 1.5C, depășind recordul din 2016. Pragul de 1.5C a fost stabilit în 2015 la Paris, când liderii lumii au căzut la comun acord să mențină creșterea temperaturii globului pe termen lung cu mult sub 2C, iar în mod ideal sub 1.5C. În prezent creșterea pe termen lung este cuprinsă între 1.1C și 1.2C, dar ritmul de creștere actual al temperaturilor poate schimba creșterea preconizată pe termen lung. Specialiști în schimbările climatice au afirmat că anul 2023 este pe cale să devină cel mai cald an din istorie, iar 2024 ar putea depăși recordul.

Administrația americană se află în dificultate în atingerea obiectivelor din Orientul Mijlociu în urma războiului din Israel, confrom The Washington Post. Președintele american, Joe Biden, a declarat public sprijinul pentru guvernul israelian și a condamnat atacul grupării Hamas. Războiul declanșat pune în dificultate administrația americană, care avea pe agenda prezidențială ca obiectiv normalizarea relațiilor dintre guvernele din Israel și Arabia Saudită. Joe Biden plănuia să convingă autoritățile din Arabia Saudită, precum Bahrain și Emiratele Arabe Unite să stabilească relații economie și diplomatice cu guvernul Israelian, pentru a îndepărta statul din Golf de influența chineză. Bilal Saab, membru al Institutului Orientului Mijlociu din Washington DC, a declarat relațiile din Israel și Arabia Saudită sunt oprite pentru moment, iar regiunea va intra din nou într-un moment de incertitudine grație guvernului iranian și grupărilor palestiniene.

Prima delegație a guvernului italian a ajuns la Odesa pentru a lucra la reconstrucția clădirilor afectate, potrivit Kyiv Post. Liderii italieni și-au respectat promisiunea și au trimis o delegație în Odesa pentru a începe reconstrucția clădirilor afectate de bombardamentele rusești. Guvernul de la Roma și-a asumat patronajul în timpul unei a vizite a ministrului de externe Italian, Antonio Tajani. Delegația este formată din membri ale instituțiilor culturale italiene. Aceștia au vizitat și cea mai importantă catedrală a Odesei, Schimbarea la Față, bombardată în urmă cu câteva luni de către ruși. Statul italian dorește să stabilească la Odesa un centru internațional pentru reconstrucția Ucrainei. Acest centru va urma principiile inovațiilor din domeniul regenerării urbane. Decizia oficialilor italieni de a finanța proiecte în Odesa provine însă și din legătura orașului cu această țară. Atunci când italieni au participat la construcția orașului în secolul XVIII-lea. 

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 21 și 22 decembrie în lume – Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico

Material realizat de Irina Dudu și Miruna Constantinescu   Șoferul care a intrat cu mașina …