Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 31 mai în lume – Un atentat de proporții zguduie capitala Afganistanului, Comisia Europeană lansează un set de propuneri pentru întărirea zonei euro, iar ofițerul de poliție francez ucis de un jihadist în aprilie a fost căsătorit post-mortem cu partenerul său de viață
Partenerul de viață al ofițerului de poliție ucis de un jihadist pe bulevardul Champs-Elysees din Paris participă la o ceremonie de căsătorie post-mortem, considerată prima de acest fel din Franța și, cel mai probabil, din lume. Xavier Jugele a fost ucis pe 20 aprilie, iar partenerul său Etienne Cardiles i-a adus un omagiu cu ocazia ceremoniei.

A fost 31 mai în lume – Un atentat de proporții zguduie capitala Afganistanului, Comisia Europeană lansează un set de propuneri pentru întărirea zonei euro, iar ofițerul de poliție francez ucis de un jihadist în aprilie a fost căsătorit post-mortem cu partenerul său de viață

Explozia unei bombe de mare putere, ascunsă în rezervorul unui vehicul de vidanjare, a provocat moartea a cel puțin 80 de persoane, rănind alte câteva sute și provocând pagube materiale consistente la clădirile unor ambasade din capitala Afganistanului, Kabul, informează Reuters. Majoritatea victimelor sunt civili afgani, explozia de miercuri dimineață fiind unul dintre cele mai grave atacuri cu care s-a confruntat capitala Kabul în ultimii ani. Bomba a fost detonată în fața ambasadei Germaniei, într-un cartier în care se află mai multe misiuni diplomatice, fapt care reflectă dificultățile de securitate cu care se confruntă Afganistanul pentru stabilizarea țării. Atentatul a avut loc la începutul lunii sfinte a Ramadanului pentru lumea musulmană și pe fondul lansării ”ofensivei de primăvară” a talibanilor, o grupare fundamentalistă care vizează recucerirea controlului asupra țării și care, deși nu a revendicat atentatul, reprezintă principala grupare suspectată de comiterea acestuia.

Președintele Statelor Unite ale Americii pare a fi determinat să anunțe retragerea țării din acordul privind reducerea emisiilor de carbon la nivel global, ratificat prin Acordul de la Paris, din 2015, potrivit mai multor surse care au cunoștință despre acest subiect, relatează The Guardian. Decizia lui Trump urmează să fie anunțată în cursul zilei de astăzi, după ce acesta a refuzat să confirme angajamentul SUA cu privire la acest acord în cadrul recentului summit G7 desfășurat în Sicilia. Dacă se va retrage, SUA se va alătura altor două state – Siria și Nicaragua – singurele țări de pe Glob care nu au ratificat acordul.

Comisia privind serviciile de inteligență ale SUA din Camera Reprezentanților i-a citat miercuri pe fostul consilier pe probleme de securitate națională Michael Flynn și pe avocatul personal al președintelui Donald Trump, Michael Cohen, pentru a da declarații cu privire la ancheta legată de implicarea Rusiei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016, informează CNN. Citațiile, primele transmise de comisie, vizează atât audierea martorilor, cât și oferirea unor documente cu privire la afacerile acestora. ”Sperăm că oricine chemat să depună mărturie sau să aducă documente va răspunde la această cerere, astfel încât să obținem toate informațiile care vizează investigația noastră. Vom continua procedurile investigației oricare vor fi faptele la care aceasta ne va conduce”, au declarat membrii comisiei într-un comunicat.

Forțele de securitate din Venezuela au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa zeci de mii de protestatari ai opoziției care se îndreptau spre sediul ministerului de Externe, în timp ce Organizația Statelor Americane (OAS) a ținut o reuniune la Washington pe tema crizei din acest stat, informează Reuters. După două luni de proteste care au paralizat Venezuela din cauza protestelor provocate de nivelul de trai scăzut și criza alimentară, circa 60 de persoane și-au pierdut viața până acum în ciocnirile violente dintre protestatari și forțele de ordine. Suporterii opoziției din țară cer alegeri anticipate, eliberarea activiștilor din arest și ajutor umanitar. Între timp, OAS a susținut o reuniune în care a discutat despre criza din Venezuela, stat care după ce această reuniune a fost anunțată luna trecută, a declarat că se retrage din organizația din care fac parte 34 de state din regiune. Statele sud-americane și caraibiene l-au apărat pe președintele Maduro în cadrul reuniunii, care ulterior a fost amânată.

Rayan Meshaal, fondatorul publicației de propagandă a Statului Islamic, Amaq, a fost ucis în urma unui bombardament aerian în provincia Deir al-Zor, din estul Siriei, potrivit unei postări a fratelui acestuia pe rețeaua Facebook, informează Reuters. Informațiile nu au fost confirmate independent de sursa citată, iar SUA nu a făcut comentarii cu privire la acest eveniment. Amaq, o publicație media înființată în 2014, reprezintă principalul canal de comunicare prin care ISIS anunță revendicarea atentatelor pe care le comite la nivel global.

Comisia Europeană a prezentat un plan pentru accentuarea integrării zonei euro în următorul deceniu, avertizând că lipsa de acțiune ar putea alimenta un nou val de ”populism periculos”, scrie The Telegraph. Oficialii de la Bruxelles au lansat o nouă serie de propuneri cu privire la întărirea legăurilor economice și financiare din cadrul blocului statelor membre ale zonei euro, incluzând planuri cu privire la o asigurare privind datoria colectivă, o trezorerie a eurozonei și un buget comun pentru a amoritza șocurile negative la nivel economic. Comisia Europeană a subliniat că o convergență a zonei euro în primii săi ani de existență a fost ”parțial iluzorie”, în timp ce criza financiară globală și criza datoriilor din Europa au expus vulnerabilitățile blocului de state membre. ”Nu putem și nici nu trebuie să așteptăm o nouă criză”, a declarat vicepreședintele CE, Valdis Dombrovskis, care a precizat că actuala revenire economică pe creștere a venit ”la timpul potrivit” pentru a completa uniunea monetară.

Un activist pentru drepturile în câmpul muncii, care lucra sub acoperire pentru a investiga abuzurile comise la o fabrică de încălțăminte din China care aparține Ivankăi Trump, fiica președintelui Statelor Unite ale Americii, a fost arestat de poliție, iar alți doi activiști sunt dați dispăruți, anunță The Guardian. Hua Haifeng a fost reținut de poliție sub acuzația de supraveghere ilegală, conform spuselor soției sale, Deng Guilian. Hua a lucrat pentru mai multe organizații privind drepturile angajaților pentru mai bine de un deceniu și investiga în prezent situația de la fabrica din provincia Guangdong, din sudul Chinei. Săptămâna trecută, Hua, în vârstă de 36 de ani, a încercat să se deplaseze la Hong Kong, însă a fost oprit la granița orașului. Ulterior, a fost interogat de poliția din Shenzhen, apoi eliberat. A călătorit apoi în provincia Jiangxi, apoi a dispărut, pentru ca poliția s-o anunțe pe soția acestuia că a fost reținut.

Ofițerul de poliție care a fost ucis de un jihadist pe bulevardul Champs Elysees din Paris, în aprilie, a fost căsătorit într-o ceremonie post-mortem cu partenerul său de viață, în prezența fostului președinte al Franței, Francois Hollande, și a primarului capitalei, Anne Hidalo, informează BBC. Xavier Jugele, în vârstă de 37 de ani, a fost împușcat mortal în timp ce se afla în timpul serviciului, în seara de 20 aprilie, pe cunoscutul bulevard al Parisului. Jugele și partenerul său, Etienne Cardiles, au fost declarați căsătoriți în urma unei ceremonii post-mortem. Fostul polițist lucra în Paris din 2014, el fiind trimis în misiune și în seara atacului terorist de la Bataclan, din 2015. Ceremonia lui Jugele și Cardiles este considerată prima căsătorie post-mortem a unui cuplu de același sex din Franța și, cel mai probabil, din lume.

Navele de război ale Rusiei au lansat din estul Mediteranei mai multe rachete de croazieră asupra unor poziții ale Statului Islamic din Siria, potrivit unui anunț făcut de Kremlin, potrivit Al Jazeera. Patru rachete Kalibr lansate de pe fregata Amiral Essen și submarinul Krasnodar și-au atins ținta în apropiere de Palmyra. Tirul de rachete a avut ca scop eliminarea unui depozit de muniție pentru artilerie care fusese mutat din Raqqa, orașul considerat capitala de-facto a ISIS. Lansarea rachetelor de către Rusia a venit totodată la o zi după ce Statele Unite ale Americii au anunțat că au testat cu succes doborârea unei mostre de rachetă balistică intercontinentală, fapt care i-a determinat pe analiști să considere că aceasta a fost mai degrabă un exercițiu de imagine al Moscovei, care preferă de obicei să lanseze atacuri cu bombă mai puțin sofisticate.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …