Material realizat de Adrian Călugăru și Marilena Veronica Ene
Federalizarea Siriei rămâne o opțiune deschisă în cadrul negocierilor de pace care urmează a fi reluate în câteva zile, în timp ce populația civila recurge la gesturi disperate și scriu mesaje de ajutor cu propriile trupuri pentru a le cere oficialilor internaționali să intervină umanitar în această țară devastată de 5 ani de conflicte violente. Danemarca oferă un exces de zel prin amendarea unei activiste pentru drepturile copiilor pentru ”trafic de persoane”, după ce a transportat o familie de refugiați până la Copenhaga cu mașina personală, iar în Italia, 7 din 10 ginecologi refuză să facă facă avorturi, iar femeile caută soluții alternative pentru acest fapt. O știre cu un caracter bizar anunță că Iranul este obligat la plata a 10 miliarde $ către SUA pentru ”rolul” din atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, în ciuda faptului că nu s-a dovedit niciun fel de implicare al Teheranului în organizarea tragicelor evenimente. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.
TITLURILE ZILEI
1. Posibilitatea federalizării Siriei nu este deocamdată exclusă în perspectiva viitoarelor negocieri de pace de la Geneva, a delarat emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, potrivit Al Jazeera. Următoarea rundă de discuții, programată pentru luni, coincide cu comemorarea a 5 ani de la începutul protestelor împotriva președintelui Bashar al-Assad, care au alunecat ulterior într-un război civil multilateral. Potrivit unor surse diplomatice apropiate discuțiilor privind pacea din Siria citate de Reuters, toate părțile implicate au discutat posibilitatea divizării federale a Siriei care ar putea garanta autonomia autorităților regionale, concomitent cu păstrarea unității statale.
2. Zeci de civili din Daraya, un oraș aflat la sud-vest de Damasc, au lansat un apel disperat pentru a atrage atenția asupra situației dramatice în care se află după ce orașul se află sub asediu de circa 3 ani, scrie Huffington Post. Aceștia s-au adunat în centrul orașului și și-au folosit trupurile pentru a compune mesajul ”SOS” pentru ca acesta să poată fi văzut din avioanele care survolează teritoriul Siriei după încheierea armistițiului la capătul a 5 ani de violențe. Mai multe fotografii de la fața locului au fost surprinse de o organizație activistă locală, arătând civilii din Daraya ținând în mână mesaje de ajutor în limba engleză, franceză și arabă, în care cereau oficialilor ONU și celor de la Organizația Mondială a Sănătății să facă eforturi pentru a stopa asediul asupra orașului.
3. Guvernul Sudanului de Sud a operat „o politică devastatoare” care include violuri deliberate, jafuri și asasinarea civililor în timpul războiului civil de anul trecut, se arată într-un raport al Organizației Națiunilor Unite, potrivit ABC. ”Raportul conține informații terifiante privind civili suspectați că sprijină opoziția, inclusiv copii și persoane cu dizabilități, omorâți după ce au fost arși de vii, sufocați în containere, împușcați, spânzurați de copaci sau ciopârțiți în bucăți”, informează Organizația Națiunilor Unite. Răspândirea cazurilor de viol ”sugerează că folosirea acestui tip de agresiune a devenit o practică acceptabilă de către soldații guvernamentali și milițiile armate aliate”, se mai arată în raport.
4. O importantă activistă pentru drepturile copiilor din Danemarca a fost amendată după ce a fost găsită vinovată de trafic de persoane, într-un caz care scoate puternic în evidență atitudinea exigentă a autorităților față de solicitanții de azil, scrie The Guardian. Lisbeth Zorning, fostul ombudsman danez pentru drepturile copiilor, a fost amendată cu 22.500 de coroane daneze (peste 2.500 de euro) – suma maximă cerută de procuror – după ce a ajutat o familie de refugiați sirieni să călătorească în mașina personală până la Copenhaga. Soțul acesteia a fost amendat cu aceeași sumă pentru că le-a cumpărat sirienilor un bilet de tren spre Suedia. ”Această pedeapsă are o motivație politică, eu și soțul meu suntem folosiți pentru a se transmite un mesaj ferm: nu încercați să ajutați refugiații. Sunt foarte furioasă pentru că singurul lucru pe care l-am făcut a fost unul decent, același pe care alte sute de oameni l-ar fi făcut. S-a ajuns să se criminalizeze decența”.
5. Demolarea unei mari părți a renumitei tabere de refugiați clandestine de la Calais, cunoscută sub numele de ”jungla”, i-a determinat pe mulți dintre cei care își găsiseră acolo adăpost să își relocheze adăposturile ambulante în zonele învecinate, scrie Al Jazeera. Reporterii publicației au descoperit două astfel de locații – una în apropierea unei benzinării la câțiva kilometri de Calais și alta care reprezintă o extensie a unei tabere deja existente aflată în zona rurală. … spun că până la 6 noi tabere clandestine pentru refugiați au apărut de când autoritățile franceze au început să demoleze ”jungla” din Calais.
6. Un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a decedat în urma unor traume cerebrale datorate unor lovituri puternice, conform investigațiilor oficiale, informează CNN. Mikhail Lesin, în vârstă de 57 de ani, a fost un milionar rus, unul dintre consilierii lui Vladimir Putin și patronul Gazprom Media, unul dintre cele mai mari trusturi de media din Rusia. Acesta a fost găsit decedat în camera unui hotel din Washington, în noiembrie anul trecut. Conform poliției americane circumstanțele în care s-au produs decesul nu sunt foarte clare, iar posibilitatea unei crime nu este exclusă.
7. Liderul de la Phenian, Kim Jong Un a ordonat efectuarea mai multor teste nucleare conform agenției oficiale de presă a regatului eremit, KCNA (Korean Central News Agency), “Tovarășul Kim Jong Un a spus că trebuie să muncim mai mult pentru a îmbunătăți capacitatea de a efectua un atac nuclear.” informează Reuters. Conform surselor oficiale nord-coreene Kim Jong Un a asiatat astăzi la un test de lansare a unei rachete balistice și a ordonat ca o serie de astfel de teste să aibă loc în continuare în vederea îmbunătățirii și perfecționării arsenalului nuclear național.
8. Șapte din zece medici italieni refuză să efectueze avorturi, conform The Guardian, fapt ce a determinat creșterea numărului de avorturi produse spontan arată un studiu realizat de autoritățile italiene. Numerele au crescut de la 59% în 2005 la 70% în 2013. Ca urmare, tot mai multe femei caută ajutor în clinici care nu oferă servicii legale sau chiar mai grav unele chiar apeleaza la soluții autohtone pentru a-și provoca singure avort.
9. Candidați republicani jură să închidă ambasada Statelor Unite de la Havana și să rupă orice legătură cu Cuba dacă unul dintre ei va câștiga alegerile prezidențiale, informează The Telegraph. Cuba va redeveni inamicul SUA în eventualitatea unui președinte american republican. Toți nominalizații republicani, Donald Trump, Marco Rubio și Ted Cruz au criticat atitudinea lui Barack Obama față de regimul de la Havana și au susținut atitudinea conservatoare anti-Castro.
10. Artistul chinez Ai Weiwei critică atitudine Europei față de refugiați, declarând într-un interviu acordat pentru Al-Jazeera că “refugiaților le sunt negate drepturile de bază, europenii refuzând să ofere refugiaților demnitate și dragoste”. Ai Weiwei este un celebru artist și activist pentru drepturile omului și un critic deschis la adresa guvernului chinez, acesta exprimându-și critica prin fotografie, film și arhitectura. Aflat în apropiere graniței dintre Grecia și Macedonia, artistul documentează criza cu care se confruntă milioanele de oameni obligați să își părăsească țara din cauza războiului și a persecuțiilor. fiecare dintre acestea fiind capabile să ofere adăpost între 15 și 150.
“SUB RADAR”
- Fostul candidat republican Ben Carson a confirmat că îl va sprijini pe principalul favorit la desemnarea republicanilor pentru nominalizarea în cursa pentru președinție, miliardarul Donald Trump, scrie BBC. Anunțul fostului prezidențiabil a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune cu Trump, în Florida, un stat în care vor avea loc alegeri preliminare marțea viitoare. Carson este cel de-al doilea ex-prezidențiabil, după guvernatorul statului New Jersey, Chris Christie, care își anunță public sprijinul pentru Trump.
- Iranul a fost condamnat să plătească Statelor Unite ale Americii daune de 10 miliarde $ pentru victimele atentatelor din 11 septembrie 2011, în urma deciziei unui judecător însărcinat cu un proces în acest caz, chiar dacă nu există nicio dovadă concretă privind implicarea Teheranului în organizarea atentatelor, scrie Russia Today. Anterior, același judecător exonerase Arabia Saudită de orice implicare. Verdictul dat de magistratul George Daniels prevede ca fiecare familie a victimelor să primească 2 milioane $, plus alte 6,68 milioane $ drept reparații punitive. Totodată, asiguratorii care au plătit pentru distrugerea proprietăților și care au declarat că afacerile le-au fost sistate în urma atentatelor au primit 3 miliarde $ în urma deciziei. Decizia în acest caz este cu atât mai bizară cu cât niciunul dintre cei 19 teroriști care au orchestrat atentatele din 11 Septembrie 2011 nu era iranian. Cu toate acestea, decizia a putut fi luată prin prisma faptului că partea acuzată, în această speță Iranul, nu a fost niciodată reprezentată la proces și, implicit, nu a putut nega acuzațiile aduse, astfel că judecătorul cazului a dat un verdict în lipsă.
- Singurul astronaut sirian care a zburat vreodată în spațiu, Muhammed Faris, a ajuns să trăiască într-o clădire ruinată din Istanbul, alături de soția și cei trei copii ai săi, după ce a trebuit să se refugieze, la fel ca și multe alte milioane de concetățeni de-ai săi, din cauza războiului civil, scrie The Guardian. ”Am văzut Pământul din spațiu. Este ca o minge, nu are granițe. Și este minunat, pentru că în spațiu, nu există granițe între țări. De acolo, Pământul este casa noastră, familia noastră”, declară Faris. În 1987, el a fost selectat să participe la o misiune de o săptămână în spațiu, într-o misiune pe stația spațială sovietică Mir.
- Luna februarie afost o lună de răscruce în ceea ce privește relațiile libano-saudite, sistarea unui milion de dolari din ajutorul oferit forțelor de securitate libaneze, avertizarea oficială a cetățenilor saudiți cu privire la călătoriile în Liban, etichetarea grupului Hezbollah ca grupare teroristă marchează trasarea unei noi direcții a Riyadhului, informează Al Jazeera. Consensul geopolitic din regiune a fost factorul esențial ce a împiedicat Libanul să ajungă într-o situație similară Siriei însă acesta este tot mai fragil, iar Libanul se apropie din ce în ce mai mult de Iran. Ce se va întampla pe viitor în Liban e greu de prezis dar ce este cert este că un nou conflict în regiune ar putea crea o criză fără precedent la nivel mondial. Ar putea fi acesta sfârșitul a ceea ce se poate numi ”Pax Liban”?