Home / Politica si... / Conflict / Companiile aeriene își reiau zborurile spre Israel, dar șansele unui armistițiu în Fâșia Gaza sunt extrem de reduse

Companiile aeriene își reiau zborurile spre Israel, dar șansele unui armistițiu în Fâșia Gaza sunt extrem de reduse

Israel a obţinut joi ridicarea interdicţiei de efectuare a zborurilor către Tel Aviv a avioanelor aparţinand companiilor aeriene americane, după ce Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) a luat decizia la începutul săptămanii de a anula cursele către această zonă din cauza conflictului dintre armata israeliană şi mişcarea Hamas.Reluarea zborurilor este o victorie pentru Israel, a cărei economie a avut de suferit în această perioadă, informează Reuters.

Avioanele de pasageri americane şi-au reluat zborurile către şi dinspre Israel, după ce interdicţia impusă de FAA a fost ridicată la insistenţa diplomaţilor israelieni. Companiile aeriene care desfăşurau curse către această zonă, Delta, United şi US Airways îşi vor relua cursele către aeroportul Ben Gurion, la două zile după ce o bombă a fost detonată foarte aproape de aeroport.

Având sprijinul Statelor Unite, Egiptul a încercat să medieze un armistiţiu între Israel şi palestinieni, care însă nu doresc să ajungă la un acord. Se doreşte o încetare a focului cel puţin pentru două zile, cand cea mai mare sărbătoare anuală a Islamului va avea loc în acest week-end şi care marchează sfarşitului lunii de post a Ramadanului.

Un armistiţiu este destul de improbabil chiar şi pe o perioadă scurtă de timp, avand în vedere că ar fi nevoie de două sau trei săptămani pentru ca armata să distrugă tunelurile folosite de Hamas pentru raidurile transfrontaliere. “Mă voi opune oricărei încetări a focului pană cand nu va fi clar că tunelurile vor fi distruse şi nu vom avea garanţia că populaţia civilă vor avea parte de linişte”, a declarat ministrul israelian, Gilad Erdan.

Administraţia Obama a întampinat critici asupra deciziei de suspendare a zborurilor din partea grupurilor de lobby israeliene dar şi din parte unor senatori Republicani, care sunt de părere că se fac presiuni asupra Israelului. “Nu ne-am folosit de FAA pentru a face ceva. FAA face decizii independente pentru siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a companiilor noastre aeriene, a spus Anthony Blinken”, adjunctul consilierului pentru Securitate Naţională.

Cel puţin 700 de oameni au murit şi alţi 3.000 au fost răniţi de la începutul conflictului din Faşia Gaza. După ce o bombă a lovit marţi foarte aproape de cel mai mare aeroport al Israelului, Ben Gurion din Tel Aviv, FAA a luat decizia de a interzice zborurile spre acea zonă. Alte companii aeriene europene precum Lufthansa, EasyJet, Brussels Airlines şi chiar Tarom au luat aceaşi decizie, ceea ce a condus la afectarea economiei ţării, care ar fi trebuit să se afle în plin sezon turistic de vară. După analizarea acestor date şi a situaţiei securităţii, FAA a luat decizia reluării curselor de pasageri.

În încercarea de a păstra suspendarea zborurilor de care luptătorii Hamas profită, aceştia au spus că au mai lansat joi două rachete spre Ben Gurion, dar sirenele nu au fost auzite pe aeroport deoarece au fost doborâte de sistemul de protecţie antirachetă la vest de Tel Aviv. Liderul Hamas, Khaled Meshaal a declarat că respinge o încetare a focului cu Israelul înainte de ridicarea blocadei israeliene impusă de mai mulţi ani enclavei palestiniene. “Nu vom accepta nicio propunere în afară de a se ridica blocada. Noi nu ne dorim război şi nu vrem ca acesta să continue, dar nu vrem să fim despărţiţi de blocadă.”

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navy Pillay, a declarat că există posibilitatea ca Israelul să fie acuzat de crime de război și a promis că va lansa o anchetă internaţională în acest sens.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *