Home / Politica si... / Alegeri / Profil de candidat – Guy Verhofstadt, președintele Alianței Democrat Liberale propus pentru şefia Comisiei Europene

Profil de candidat – Guy Verhofstadt, președintele Alianței Democrat Liberale propus pentru şefia Comisiei Europene

Guy Verhofstadt este liderul Alianței Liberal Democrate în Parlametul European. Fost prim ministru al Belgiei (1999-2008), el a mai fost nominalizat pentru șefia Comisiei Europene și în anul 2004, ca un potential încuitor al lui Romano Prodi, inițiativă respinsă de statele membre. În 2009  Verhofstadt a pierdut a doua oară funcția de conducere, fiind blamat pentru orientarea sa  federalistă. 

Conform Debating Europe, ascensiunea omul politic de origine belgiană a avut o ascensiune rapidă in carieră, el devenind în 1982, la doar 29 de ani, președintele partidului din care face parte. În 1985 el a ocupat funcția de prim ministru, fiind poreclit drept ”micul Thatcher” din cauza vârstei sale și deoarece încuraja o economie bazată pe piața liberă.

Orientarea sa politică a fost cizelelată pe parcursul carierei sale, în anii `90 fiind recunoscut ca un politician de centru. Cu toate acestea, Guy Verhofstadt este un federalist radical. El a fost unul dintre cei mai mari promoteri ai implementării Statelor Unite ale Europei. Argumentul său este că singura cale ca actuala alianță să rămână stabilă în contextul schimbărilor ce se produc în mod rapid și constant la nivel global, este unirea politică a națiunilor Europei.

Obiectivele campaniei sale reafirmă principiile cărora Guy Verhofstadt și-a dedicat cariera pentru a le promova : combaterea euroscepticismului și promovarea ideii unei Europe federale. Joi, 15 mai, cu zece zile înaintea alegerilor, președintele Alianței Liberal Democrate și alți patru candidați europeni s-au întâlnit în cadrul primei dezbateri între pretendenții poziției de președinte al Comisiei Europene, relatează BBC.

În cadrul acesteia, politicienii au răspuns întrebărilor adresate atât de către organizatori cât și de către restul europenilor, trasmise prin intermediul rețelelor de socializare Twitter și Facebook sub hastag-ul „TellEUROPE”. 20140515_debate „Europa este la răscruce de drumuri – sa ne întoarcem sau să avansăm?”, a declarat  Verhofstadt la începutul dezbaterii. Într-o maniera fermă, el a afirmat că, în cazul în care va câștiga alegerile, va aduce o abordare cu nouă, va încuraja un nou val de integrare europeană, economia și piața digitală. Disciplina fiscală, spune el, asociată cu o nouă strategie pentru creșterea economiei, va constitui cea mai bună soluție pentru a evita măsurile de austeritate. Potențialul Europei trebuie utilizat: ”Uniunea Europeană este singura posibilitate de a ne recâștiga suveranitatea”.

Întrebat, prin intermediul rețelei Twitter, care este adordarea sa față de situația actuală din Ucraina și legatura acesteia cu Uniunea Europeană, Guy Verhofstadt a susținut că Uniunea pare excesiv de slabă în fața Moscovei, iar pentru a contracara această situație trebuie ca oamenilor din jurul lui Vladimir Putin să le fie impuse sancțiuni personale. În ceea ce privește politica de migrație în Uniunea Europeană,  politicianul a vorbit despre reglementarea unei politici legale de emigrare spre Uniunea Europeană, atât pentru a combate politica ilegală de emigrare cât și pentru a descuraja traficul de carne vie.

La președinția Comisiei Europene, deținută în prezent de José Manuel Barroso, candidează actualul președinte al PE, germanul Martin Schulz, candidatul Partidului Socialist European și  Alexis Tsipras din partea extremei Stângi. Partidul Verde este representat de Ska Keller, iar conservatorii din Partidul Popular European (PPE) de Jean-Claude Junker.

Conform sondajelor, Alianța Democrat Liberală ar urma să se situeze pe poziția a treia la scrutinul europarlamentar de pe 22-25 mai, în urma popularilor și a social-democraților. Dar se estimează că niciunul dintre aceste prime două grupuri nu va obține suficiente voturi pentru a putea desemna președintele Comisiei Europene. În aceste condiții, grupul liberal poate înclina balanța prin susținerea candidatului popularilor sau pe cel al social-democraților.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *