Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 7 martie
Criza refugiaților din Siria s-a transformat într-o oportunitate neașteptată pentru Turcia de a putea negocia o serie de aspecte față de care Uniunea Europeană pare a fi împinsă către un compromis de a accepta o serie de condiții impuse de regimul lui Recep Tayyip Erdogan

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 7 martie

Principalul eveniment al zilei de 7 martie l-a reprezentat summitul UE-Turcia, încheiat fără un rezultat concret, cu privire la gestionarea crizei refugiaților. Turcia a făcut o serie de propuneri pe care Bruxelles-ul urmează să le analizeze și să dea un răspuns, în contextul unor cerințe care nu par tocmai ușor de acceptat. Pentru lumea sportului, cu siguranță că anunțul uneia dintre cele mai importante tenismene din circuit, Maria Șarapova, că a picat un test anti-doping a declanșat un șoc. Tot un șoc avertizează și Banca pentru Reglementări Internaționale că ar urma să aibă loc, dar în privința economiei mondiale, în timp ce ieșirea Greciei din zona euro, sau chiar din UE, este repusă pe agendă de miniștrii de finanțe europeni. În Tunisia și Pakistan, zeci de oameni și-au pierdut viața în urma unor acțiuni ale grupărilor extremiste, alimentând astfel discuțiile privind nevoia implementării unor măsuri de securitate sporite în țările din Orientul Mijlociu.

TITLURILE ZILEI

1. Negocierile dintre Uniunea Europeană și Turcia privind soluționarea crizei refugiaților s-au închieat fără a se lua o decizie până la următorul summit care va avea loc peste 10 zile, scrie BBC. Turcia și-a manifestat intenția de a ajuta Uniunea Europeană să sprijine soluționarea crizei migranților, în schimbul unui sprijin financiar substanțial crescut, a accelerării procedurii de aderare la Uniunea Europeană și a eliminării vizelor de călătorie pentru cetățenii săi, relatează Reuters. Premierul Ahmet Davutoglu a anunțat luni, la Ankara, că Turcia este dispusă să preia toți migranții cărora li se refuză azilul în Europa după ce au trecut pe teritoriul său, sau au fost interceptați în apele sale teritoriale, susțin surse diplomatice. În schimb, liderii UE iau în calcul cererea dublării fondurilor destinate pentru a ajuta Turcia să păstreze refugiații pe teritoriul său și să preia fiecare refugiat sirian venit direct din Turcia în schimbul fiecăruia preluat de Turcia înapoi din insulele Greciei, se arată într-un draft al înțelegerii bilaterale, conform reporterilor Reuters.

2. Banca pentru Relgementări Internaționale – cunoscută și drept ”banca centrală a băncilor centrale” – avertizează ca există premizele unei ”furtuni iminente” în economia globală, parțial cauzată de epuizarea politicilor monetare ale guvernelor la nivel internațional, scrie Business Insider. Economiștii BRI au evidențiat, în două note separate publicate în 6 martie, fragilitatea economiei globale și au afirmat că ratele negative ale dobânzii pot deveni o realitate pentru multe alte state în contextul căutării de către băncile centrale a unor opțiuni pentru a alimenta o creștere reală și de a combate probleme economice precum scăderea drastică a prețului țițeiului.

3. Un submarin japonez va vizita Filipinele, pentru prima dată în ultimii 15 ani, alături de două nave de război care își vor continua ulterior drumul spre Vietnam, într-o acțiune de suport a națiunilor care se opun ambițiilor teritoriale ale Beijingului din Marea Chinei de Sud, se arată într-un material Reuters. Submarinul japonez, care este folosit pentru antrenamente, va sosi împreună cu navele de război în Filipine în luna aprilie. Ulterior, cele două nave-escortă se vor îndrepta spre baza militară Cam Ranh Bay, din Vietnam, potrivit unor surse familiare citate de agenția de presă, care și-au păstrat anonimatul.

4. Miniștrii de finanțe ai zonei euro vor dezbate încă o dată asupra modalităților prin care Grecia să gestioneze criza datoriilor, în ciuda faptului că țara este copleșită de valul de refugiați care contribuie la înrăutățirea situației economice, anunță The Guardian. O întâlnire a miniștrilor de finanțe europeni a avut ca scop determinarea unor concluzii privind opțiunea creditorilor de a avea undă verde pentru a completa o mult-amânată revizuire a planurilor de revigorare economică ale Greciei.

5. Cel puțin 45 de persoane și-au pierdut viața în urma unor ciocniri violente între forțele de ordine și persoane înarmate în oralul Ben Gardane, aflat la granița Tunisiei cu Libia, relatează Al Jazeera. Ministerul de interne tunisian a anunțat că cel puțin 28 de atacatori, 10 soldați și 7 civili și-au pierdut viața în urma schimbului de focuri. Atacatorii au vizat simultan o clădire a armatei, precum și arsenalul greu al gărzii naționale, inclusiv depozitele de lansatoare de grenade. În timpul violențelor, o ambulanță a fost de asemenea furată. După calmarea situației, autoritățile au anunțat că vor menține starea de urgență în cursul serii de luni.

6. Cel puțin 9 persoane, dintre care două femei și un copil, au fost ucise în urma unui atac sinucigaș în nord-vestul Pakistanului, descris drept un ”atac de răzbunare” a unei facțiuni a talibanilor din Pakistan, informează Al Jazeera. Teroristul sinucigaș s-a detonat în timp ce încerca să intre într-un tribunal din orașul Shabqadar, din provincia Pakhtunkhwa, aflat la 30 de kilometri de principalul oraș al regiunii, Peshawar. Alte 18 persoane au fost rănite, dintre care 6 se află în stare critică. Facțiunea Tehreek-e-Taliban a revendicat atentatul despre care a afirmat că este ”un act de răzbunare” pentru executarea de săptămâna trecută a unui fost bodyguard condamnat la moarte pentru asasinarea unui judecător care promova valorile seculare în Pakistan.

Australian Open Tennis7. Tenismena rusă Maria Șarapova, una dintre cele mai reprezentative figuri ale sportului mondial, a anunțat într-o conferință de presă că a picat un test anti-doping în timpul turneului de Mare Șlem de la Australian Open, scrie BBC. Sportiva în vârstă de 28 de ani a fost depistată pozitiv cu meldonium, o substanță pe care susține că o folosește din 2006, din cauza unor probleme de sănătate. Câștigătoare a 5 titluri de Mare Șlem și fost număr 1 mondial, Șarapova va fi suspendată provizoriu începând cu 12 martie, în așteptarea rezultatelor detaliate ale anchetei declanșate în cazul său.

8. Emisiile de carbon ale Chinei par că au depășit recent perioada unor maximuri istorice și au început să se reducă, cu câțiva ani înaintea unor promisiuni făcute de liderii de la Beijing, conform unui studiu care-l are printre co-autori pe renumitul economist Lord Stern, scrie The Guardian. Emisiile Chinei ar fi scăzut astfel, parțial ca rezultat al încetinirii activității economice la nivel global, dar și ca parte din promisiunile guvernului de la Beijing de a urma o cale de emisii reduse de CO2 și de a reduce poluarea agresivă a aerului în marile orașe.

9. Creșterea temperaturilor medii din ultimii ani a declanșat un efect cu potențiale consecințe grave asupra climatului Groenlandei, după ce gheața care acoperea mare parte a celei mai mari insule de pe Terra a început să se topească într-un ritm accelerat și să scoată la suprafață praful atmosferic reținut în straturile sale de-a lungul anilor, se arată într-un studiu publicat în jurnalul ”The Cyrosphere”, citat de Huffington Post. Amestecul zăpezii cu praful și solul de culoare închisă transformă astfel treptat suprafața insulei într-una de culoare închisă, fapt care absoarbe și mai mult radiațiile solare și accelerează procesul de topire a gheții. Astfel, încălzirea care a dus la topirea accelerată a gheții a provocat, potrivit cercetătorilor, un efect de ”canibalism al topirii”, prin care procesul de topire însuși alimentează accelerarea acestuia.

india populatie tineri10. Niciodată în istorie, lumea nu a mai cunoscut o deformare demografică atât de accentuată, în care persoanele în vârstă sunt concentrate în țările bogate, iar cei tineri în state fără o abundență consistentă, scrie New York Times, care propune o parabolă pentru a descrie peisajul social al lumii prezentului: ”ai grijă de cei tineri, altfel ai putea să-ți facă probleme la bătrânețe”. Actualmente, un sfert din populația globală este tânără (cu vârste cuprinse între 10 și 24 de ani). Majoritatea dintre aceștia trăiesc în state în curs de dezvoltare, iar cel mai relevant exemplu îl constituie India, un stat în care în fiecare an, 1 milion de tineri împlinesc 18 ani – și încep să-și caute de lucru, să aibă drept de vot și să facă din India statul cu cea mai mare populație de tineri cu drept de muncă din lume. India este doar un exemplu de stat care trebuie să producă anual milioane de locuri de muncă pentru populația sa. Omenirea are parte de o provocare nemaiîntâlnită și politicile sociale reprezintă o prioritate esențială pentru conducătorii mandatați să asigure bunăstarea celor pe care îi reprezintă.

 

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 11 aprilie în lume – Parlamentarii din Polonia au început să dezbată modificările aduse legilor privind avortul, care au devenit mai restrictive în timpul celor opt ani de guvernare, iar Yoon Suk-yeol, președintele sud-coreean, a promis schimbări în administrație, după ce partidele de opoziție au obținut victoria în alegerile pentru Adunarea Națională

Material realizat de Mara Cioroianu Parlamentarii din Polonia au început să dezbată modificările aduse legilor …