Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 8 martie
Recenta înțelegere dintre Turcia și Uniunea Europeană privind gestionarea crizei refugiaților ar putea să-i descurajeze pe aceștia să folosească ofertele de trecere clandestină a frontierei din Marea Egee, în condițiile în care odată ajunși în Grecia, aceștia ar urma să fie returnați în Turcia

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 8 martie

Material realizat de Mădălina Stanciu și Adrian Călugăru

Ziua Internațională a Femeii este marcată de mai multe publicații cu o serie de articole în care este evidențiată lipsa egalității de gen în societatea de astăzi, în special în domeniul muncii și al respectării drepturilor fundamentale. Refugiații și negocierile dintre UE și Turcia pe această temă au ținut însă prima pagină a agendei internaționale, în așteptarea unui nou summit ce urmează a avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, în timp ce organizația Medici Fără Frontiere avertizează asupra practicilor barbare prin care se poartă războaiele din prezent, fapt care crește substanțial numărul victimelor din rândul civililor în țări precum Libia, Siria, Irak sau Yemen. În SUA, mai multe celebrități ai afacerilor tehnologice apropiați de tabăra republicană s-ar fi întâlnit pentru a conveni cum să oprească ascensiunea lui Donald Trump spre nominalizarea la prezidențiale, în timp ce analistul George Friedman, fondatorul Stratfor, avertizează că este vremea să ne pregătim pentru un nou ”război sistemic”. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Liderii europeni au anunțat că au ajuns la un acord de principiu cu Turcia în ceea ce privește gestionarea crizei refugiaților. Planul, catalogat de premierul turc Ahmet Davutoglu drept unul care schimbă regulile jocului, presupune ca Turcia să primească înapoi nu doar migranții ”economici” care au ajuns pe insulele grecești, ci și refugiații din Siria, informează Reuters. Astfel, după implementarea acordului, pentru fiecare sirian trimis înapoi dintr-o insulă grecească, un alt sirian aflat în Turcia va fi trimis în condiții legale și de siguranță în Europa. În schimb, Turcia solicită un ajutor de șase miliarde de euro, destinat îmbunătățirii condițiilor în care sunt găzduiți refugiații pe teritoriul său. Este vorba despre o sumă de două ori mai mare decât cea convenită cu autoritățile europene în luna noiembrie a anului trecut. De asemenea, Turcia își dorește, în acest context, și reluarea negocierilor privind aderarea sa la blocul comunitar, precum și eliminarea vizelor pentru cetățenii turci.

2. Condițiile în care muncesc femeile au suferit doar „îmbunătățiri marginale” în ultimii 20 de ani, potrivit unui studiu al Organizației Internaționale a Muncii, prezentat de jurnaliștii de la BBC pe 8 martie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Femeii. Rezultatele cercetării arată că diferența dintre bărbați și femei, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, a scăzut cu 0,6% din 1995. Totodată, în țările unde femeile își pot găsi cu mai multă ușurință un serviciu, calitatea muncilor pe care le prestează „rămâne o chestiune îngrijorătoare”. Analizând date culese din 178 de țări, specialiștii de la Organizația Internațională a Muncii au mai constatat că femeile continuă să lucreze mai multe ore pe zi decât bărbații, în condițiile în care autorii studiului au luat în calcul atât orele de muncă plătite, cât și pe cele neremunerate.

3. La un an după ultima victorie majoră a ISIS în Irak, organizația teroristă pierde teren în zonele din vestul țării, unde oamenii încep să se ridice împotriva jihadiștilor, informează The Telegraph. În Fallujah, oraș considerat la un moment dat drept cel mai pro-jihadist din Irak, combatanții din Statul Islamic s-au confruntat cu o revoltă declanșată în urma unui conflict izbucnit între oameni care stăteau la coadă să cumpere pâine. Rebeliunea s-a extins în scurt timp în trei districte și s-a încheiat cu o serie de execuții. Deși informațiile referitoare la astfel de conflicte nu pot fi confirmate, în condițiile în care ISIS le interzice locuitorilor din zonă să părăsească orașul, acestea corespund celor povestite de refugiații care au părăsit zonele din Siria, controlate de jihadiști. Oamenii susțin că intervențiile membrilor ISIS în viețile locuitorilor, precum și încercările lor de a recruta noi luptători, alimentează nemulțumirile cetățenilor.

4. Șefa organizației umanitare Medici fără frontiere (MSF), Joanne Liu, avertizează că atacurile asupra civililor care trăiesc în zonele de război sunt acte fără discernământ ale marilor puteri care, concentrându-se pe lupta împotriva terorismului, pierd din vedere regulile ce guvernează conflictele armate. Într-un interviu pentru The Guardian, șefa MSF critică modul în care se desfășoară războaiele în prezent, subliniind că ”vremurile barbare” ar putea reveni în actualitate dacă cei implicați în conflicte nu își vor schimba atitudinea. ”Cred că ceea ce Convenția de la Geneva și legile umanitare internaționale au adus nou referitor la conflicte este atenuarea efectelor războiului asupra civililor, și nerespectând acest lucru înseamnă o întoarcere înapoi cu o sută de ani. Sunt vremuri barbare. Nu cred că în secolul 21 ne este permis să ne întoarcem în acele timpuri”, a declarat Joanne Liu. Avertismentul său vine în contextul în care, anul trecut 94 de atacuri aeriene au vizat facilități ale MSF din Siria.

5. Autoritățile din Turcia au preluat controlul asupra agenției de știri Cihan, intensificând astfel represiunea statului asupra susținătorilor lui Fethullah Gulen, adversarul președintelui Recep Tayyip Erdogan, notează Reuters. Un tribunal din Istanbul va numi un administrator care să controleze agenția, în urma unei cereri formulate de un procuror, au anunțat jurnaliștii de la Cihan, pe site-ul agenției. Măsura este luată la doar câteva zile după ce a fost pus sub tutelă judiciară ziarul Zaman, de asemenea susținător al lui Gulen. Agenția Cihan și ziarul Zaman sunt parte a trustului Feza Gazetecilik. Președintele turc îl acuză Gulen, fostul său aliat, că se află în spatele unei conspriații care avea ca scop răstunarea Guvernului de la Ankara. Gulen ar avea o întreagă rețea de susținători din rândul poliției, presei și al sistemului judiciar.

6. Iranul a testat marți mai multe rachete balistice, a anunțat Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, informează Reuters. Autoritățile de la Teheran au ignorat astfel sancțiunile impuse recent de SUA unor firme și persoane, în urma unui test cu rachete Emad cu rază medie, efectuat în octombrie 2015. Realizat la dosar câteva luni după ce Iranul și marile puteri au ajuns la un acord în ceea ce privește dosarul nuclear al Teheranului, testul a încălcat o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, avertizează reprezentanții Națiunilor Unite.

7. Lipsa creșterii economice din Siria ar putea face ca până în 2020 costul războiului care a ruinat această țară să ajungă la un trilion de lire sterline, se arată într-un raport al organizației internaționale World Vision și al companiei de consultanță Frontier Economics, relatează The Guardian. Autorii studiului estimează că războiul izbucnit în 2011 costă Siria 3,2 miliarde de lire sterline pe lună. În plus, chiar dacă acest conflict s-a încheia în cursul anului 2016, costul prăbușirii economice a statului ar fi de 485 de miliarde de lire și ar ajunge la 915 miliarde dacă războiul ar continua pentru încă cinci ani. Având în vedere aceste date, autorii raportului solicită Guvernului britanic să preia inițiativa de a pune la punct un plan la nivel internațional care să vizeze reconstrucția Siriei, imediat ce războiul din această țară va lua sfârșit.

acdc brian johnson australia8. Trupa australiană AC/DC și-a anulat turneul în SUA, după ce solistul Brian Johnson a fost avertizat de medici că riscă să rămână surd, informează BBC. Printr-un mesaj potat pe site-ul oficial al trupei, rockerii au explicat că medicii l-au sfătuit pe Johnson să-și anuleze concertele pentru că riscă să își piardă compet auzul. Cel mai probabil, concertele AC/DC vor fi reprogramate, în locul lui Johnson urmând a fi adus un alt vocalist, au mai anunțat membrii formației. Trupa australiană a lansat cel mai recent album “Rock or Bust” în noiembrie 2015, aflându-se de atunci într-un turneu mondial de promovare a acestuia.

9. Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a anulat o hotărâre juridică a statului Alabama prin care era refuzată recunoașterea drepturilor parentale pentru cei trei copii pe care o femeie lesbiană îi adoptase împreună cu partenera sa și pe care i-a crescut de la nașterea acestora, informează Reuters. Decizia Curții Supreme a surveni în urma unei proceduri rar întâlnite, prin care nu s-au admis declarații verbale asupra cazului. Astfel de cazuri sunt decise astfel atunci când o curte inferioară este considerată a fi în mod particular împotriva unor precedente ale Curții Supreme. Mama adoptivă, identificată în presă sub inițialele V.L., a format un cuplu, fără a se căsători, cu o altă parteneră, de care s-a despărțit în 2011. Custodia celor 3 copii pentru care V.L. primise drepturile parentale a fost disputată ulterior, iar aceasta a trebuit să apeleze la judecata Curții Supreme a SUA după ce un tribunal din Alabama i-a înlăturat acesteia dreptul parental ca urmare a disputei cu fosta parteneră.

10. SUA va publica cifrele privind numărul victimelor din rândul suspecților de terorism și a populației civile care și-au pierdut viața în atacuri cu drone din 2009, potrivit Lisei Monaco, consiliera pentru securitate anti-teroristă și internă a președintelui Barack Obama, scrie The Guardian. Informațiile, despre care nu s-a precizat o dată oficială la care vor fi publicate, vor reprezenta astfel prima dezvăluire oficială a Washingtonului cu privire la cele mai controversate operațiuni letale pe care SUA le desfășoară peste hotare. Potrivit lui Monaco, publicarea datelor are ca scop creșterea sprijinului populației pentru atacurile cu drone și a altor practici anti-teroriste, pe care aceasta previzionează că ”vor mai dura ani buni de-acum încolo”. Multașteptatele dezvăluiri vor cuprinde în premieră referințe față de o serie de teatre de operațiuni nerecunoscute la nivel oficial până acum de SUA, precum cele din Pakistan, Yemen, Libia, Somalia și alte zone de le glob, spre deosebire de zonele active ale prezenței militare americane din Irak, Afganistan și Siria.

”SUB RADAR”

  • Numărul femeilor care folosesc metode contraceptive în țările în curs de dezvoltare a atins niveluri record în ultimii ani, până într-atât încât predicițiile privind creșterea populației globale ar putea fi revizuite cu 1 miliard în minus în următorii 15 ani, relatează The Guardian. Potrivit ultimelor date publicate de Organizația Națiunilor Unite, tot mai multe femei adoptă planificarea familiilor, iar cele mai sărace regiuni de pe glob înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere din 2000 în prezent. În 2015, 64% dintre femeile măritate sau cele care trăiesc cu un partener, cu vârste între 15 și 49 de ani, utilizau forme moderne sau tradiționale de planificare familială, spre deosebire de doar 36%, în 1979. Astfel, dacă în următorii 15 ani femeile vor naște în medie cu un copil mai puțin, atunci populația globală ar ajunge la 8 miliarde de oameni, loc de 9 miliarde, cât este previzionat în prezent.
  • Directorul Executiv al Apple, Tim Cook, co-fondatorul Google Larry Page, creatorul Napster și unul dintre investitorii Facebook Sean Parker, sau managerul Tesla Motors și SpaceX Elon Musk, s-au numărat printre miliardarii și oamenii de afaceri prezenți la reuniunea anuală a Formului Mondial al Institutului American pentru Afaceri, al cărei principal subiect de discuție pare că a fost identificarea unor modalități pentru a stopa ascensiunea miliardarului Donald Trump în cursa pentru nominalizarea la președinția SUA, din partea partidului republican, relatează Huffington Post. În cadrul discuțiilor, purtate la un resort aflat pe o insulă din largul coastei statului Georgia, au mai participat și liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, președintele Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, precum și Karl Rove, unul dintre cei mai apreciați analiști politici, dar și alți senatori sau alte figuri politice care simpatizează cu tabăra republicană. Potrivit surselor de la fața locului, participanții la forum s-au arătat îngrijorați de spectrul candidaturii lui Donald Trump și au decis că a devenit mai important să-l oprească pe acesta decât să mai încerce să-l înțeleagă.
  • george friedman stratfor razboi”Pregătiți-vă de război!”, este avertismentul analistului american George Friedman, fondatorul agenției Stratfor și, mai nou, al Geopolitical Futures, într-o discuție despre stabilitatea politică și amenințarea păcii mondiale, avută cu jurnaliștii portalului Business Insider. Friedman subliniază că în prezent conflictele armate dintre două țări sunt un subiect pe cale de dispariție, însă atrage atenția că grupări non-statale sprijinite de alte state luptă împotriva unor guverne, dând exemplul situațiilor din Siria, estul Ucrainei sau alte regiuni de pe glob. ”Nu a existat până acum un secol în care să nu existe un război sistemic – iar prin război sistemic înțelegem acel conflict prin care întregul sistem se clatină”, a declarat Friedman. Acesta a subliniat că între 1815 și 1871, după războaiele napoleoniene și până la conflictul franco-prusac, a existat o perioadă de pace, urmată apoi la scurt timp de acumularea tensiunilor care au condus către Primul Război Mondial. ”Când ai țări precum Germania, China și Rusia, aflate în declin, și care sunt înlocuite de altele, atunci își face apariția războiul sistemic. Atunci devine periculos, pentru că statele nu au ajuns la un echilibru. Așa cum Germania s-a unificat în 1871 și s-a dezlănțuit iadul. Japonia a progresat în secolul XX și am avut haos. Astfel că ne uităm după indicatori ai unei schimbări sistemice. Fiți pregătiți de război!”, a mai spus Friedman.
  • Reprezentarea politică a femeilor se menține la un nivel scăzut, în condițiile în care la nivel global femeile reprezintă doar 22% dintre membrii parlamentelor și 17% sunt miniștri în guvernele naționale, în timp ce doar 21 dețin funcția de șef de stat sau de prim-ministru la nivel global, scrie Huffington Post. Dar când vine vorba de așa-zisa ”politică la firul ierbii”, vocea femeilor se face auzită – de la adunările de pe străzile Washingtonului până la protestele violente din Pakistan împotriva violențelor folosite de autorități pentru instaurarea unor măsuri de securitate. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie, publicația britanică a realizat o galerie foto cu imagini din ultimii 25 de ani care surprind implicarea femeilor în rezolvarea problemelor societății.
  • archinaut printer 3d spatiuPână acum, singura variantă prin care un obiect poate fi adus pe orbita Pământului l-a reprezentat folosirea unei rachete, un proces extrem de scump, restrictiv și difcil de realizat per total, scrie publicația Singularity Hub. Dar inovația celor de la Made in Space, care a creat o imprimată 3D ce poate opera în condiții de gravitație zero, a spart bariera multor constrângeri legate de trimiterea obiectelor în spațiu. Pentru prima dată, astronauții nu mai trebuie să aștepte luni de zile o lansare de pe Pământ pentru a avea tot ce le trebuie, în schimb aceștia pot prelua un transfer electronic de pe un computer pentru a-și fabrica uneltele. Însă provocarea majoră o reprezintă realizarea unui proiect capabil de a construi structuri de mari dimensiuni în spațiu – robotul Archinaut. Acesta reprezintă un parteneriat public-privat finanțat printr-un grant de 20 de milioane $ de NASA, prin care Made in Space, alături de Northrop Grumman și Oceaneering Space Systems urmează să realizeze un printer 3D prevăzut cu un braț robotic care va opera pe orbită în exteriorul Stației Spațiale Internaționale.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 7 și 8 septembrie în lume – SUA cer Myanmarului să permită accesul umanitar în zonele populate de minoritatea rohingya, Rusia își intensifică prezența militară în Arctica, în timp ce Curtea Constituțională din Spania suspendă referendumul de independență a Cataluniei

Autoritățile din Myanmar au fost somate să permită accesul umanitar în statul Rakhine, pe fondul …