Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Răzvan Rocaș
Data de 14 iulie este cunoscută tuturor ca fiind Ziua Naţională a Franţei, ziuă în care poporul din Hexagon sărbătoreşte două evenimente cruciale pentru populaţia franceză: prima reprezintă căderea Bastiliei din anul 1789, un simbol al regimului absolutist francez; cel de-al doilea semnifică sărbătorirea Sărbătorii Federaţiei (Fête de la Fédération), prin care regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii în 1790, reprezentând reconcilierea şi unitatea tuturor francezilor.
1789 – căderea Bastiliei şi începutul revoluţiei franceze
Într-o zi de marţi a anului 1789, un grup de parizieni s-au îndreptat spre Hôtel des Invalides, care era un vechi azil pentru soldaţi, intrând cu forţa în incinta acestuia. Printre participanţii la atacul Bastiliei se aflau meşteşugari, muncitori sau salahori din cartierele muncitoreşti.
Aceştia şi-a procurat în jur de 28.000 de muschete şi 20 de tunuri, dar pentru că nu găsiseră suficient praf de puşcă şi cartuşe, s-au îndreptat spre fortăreaţa care reprezenta un simbol al vechiului regim, fortăreaţă care avea şi rolul de arsenal al Parisului. Spre sfârşitul lunii iunie, soldaţii din Garda Franceză, care aveau diferite meserii în timpul liber şi care se amestecau în mulţime fuseseră influenţaţi de cei care se adunaseră la Palais Royal după demiterea ministrului de finanţe Jacques Necker.
De altfel, din 24 iunie, două dintre companii şi-au exprimat refuzul de a mai participa la vreo misiune. Tocmai de aceea trupele trimise de către Guvern pentru a înăbuşi revolta au fost nesigure. 5 dintre cele 6 batalioane ale gărzilor au dezertat şi s-au alăturat mulţimii asediatoare. În momentul de vârf al revoltei, un sfert de milion dintre parizieni erau înarmaţi. Cu toate că prin apropiere se mai aflau în jur de 5.000 de soldaţi din alte trupe, comandatul a fost informat de către ofiţeri că nu s-ar fi putut baza pe ei, trupele retrăgându-se către Champ de Mars. Când parizienii au reuşit să pătrundă în fortăreaţă, au încercat să negocieze cu Bernard-Rene Jordan de Launay, guvernatorul Bastiliei, dar acesta a refuzat să predea praful de puşcă şi le-a ordonat trupelor să iniţieze focul. Un număr de 98 de asediatori au fost ucişi, până în momentul în care cei din Garda Franceză au intervenit cu tunurile capturate de la Hôtel des Invalides. Guvernatorul a fost nevoit, în cele din urmă, să se predea, fiind ucis prin decapitare. În dimineaţa zilei de 15 iulie, Ludovic al XVI-lea şi-a recunoscut înfrângerea şi a ordonat retragerea trupelor care îi erau fidele. Un nou primar al oraşului a fost numit, constituindu-se de către electori o nouă structură, numită „Comună” şi a luat naştere „Garda Financiară”, care era o armată populară şi la conducerea căreia a fost numit Marchizul de La Fayette.
1790 – Sărbătoarea Federaţiei
În luna august a anului 1789 a avut loc întrunirea Adunării Naţionale (camera inferioară a Parlamentului francez), unde s-a hotărât abolirea privilegiilor, ceea ce reprezenta o contravenţie a ataşamentului regelui faţă de societatea tradiţională. Ideile anterioare privind persoana regală au fost desfiinţate ca urmare a violenţelor mulţimii şi a supravegherii la care acesta era supus.
În 26 august, a fost adoptată de către Adunarea Naţională „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”, care a fost premergătoare constituţiei din 1791. Aceasta din urmă nu era doar o modalitate de a opri actele arbitrare ale regimului absolutist, ci definea şi libertăţi, precum cele de opinie, a libertăţii presei, dar fără a se opri asupra celor privind libertăţile religioase, economice sau cele de reuniune. Pentru că monarhul nu a sancţionat actul, Revoluţia s-a radicalizat.
Ludovic al XVI-lea nu era pregătit pentru un compromis între regalitate şi revoluţie, astfel că a oferit ca bază o societate nouă. În zilele de 5 şi 6 octombrie, este organizată o procesiune populară Paris-Versailles-Paris, cu scopul de a-l obliga pe rege să abandonze Versailles-ul, pentru ca apoi să se instaleze în palatul Tuilleries, la Paris. Această acţiunea avea ţelul de a încerca să se împiedice orice manevră de reacţiune regală. În mod practic, Ludovic devine prizonier în Paris. În luna martie a anului 1790 se adoptă modalităţile pentru aplicarea legilor din august 1789. La 14 iulie 1790, Adunarea Naţională organizează o grandioasă serbare, pentru aniversarea căderii Bastiliei.
Pentru a câştiga simpatia poporului, Ludovic împreună cu regina şi cu ”delfinul” (titlu acordat moştenitorului tronului Franţei între anii 1350 şi 1791, respectiv 1824 şi 1830. Este vorba despre fiul lui Ludovic, Louis Joseph Xavier François, mort la vârsta de 7 ani din cauza tuberculozei) participă la aniversare, ceea ce atrage aplauze din partea populaţiei. Cu toate acestea, regele a fost incapabil să renunţe la tradiţia absolutistă, aşa că a fugit în Motmedy, la graniţa cu Luxemburg, aflându-se sub producţia comandatului militar din acea regiune.
O acţiune militară era de nedorit, însă monarhul conştientiza că fuga sa ar fi putut declanşa un război civil. În 20 iulie 1791 părăseşte Parisul, dar fiind recunoscut, a fost oprit la Varennes şi întors la Tuilleries. Pentru această tentativă, Ludovic al XVI-lea a intrat în dizgraţia poporului francez, puterea sa fiind limitată de către Constituţia adoptată în 1791. De acum, monarhul nu mai era rege al Franței prin grația lui Dumnezeu, ci rege al francezilor prin grația lui Dumnezeu și Constituția statului.
